Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Dialoguri interioare! Eu cu mine!

-Oamenii vor uita!
-Nu pot uita ce nu cunosc!
-Nu pot uita ce nu vor să afle!
-Bine, oamenii de acum nu vor vrea să afle datorită cui există!
-Pai, le ajung părinții! Dincolo de ei sunt himere!
-Alea din telefon?
-Alea!
-Și ce facem cu amintirile mele?
-Le facem muzeu!
-Și va intra cineva în el?
-Nu, dar a fost o soluție de liniștit sufletul!
Tu chiar vrei să te întorci cu 30 de ani în urmă?
-Pai mă întorc și de vreau și de nu vreau, câteodată! Acum, de aș povesti, aș fi plictisitoare ca atunci când tata îmi zicea, a suta oară, că el la vârsta mea, oricare ar fi fost punctul congruent, mergea cu vaca la păscut sau în fine nici nu știu de avea vacă, pentru că erau săraci tare, aveau pepeni de păzit. La propriu. Și că eu îmi bat joc de șansele mele. Culmea, avea dreptate! Mi-am cam bătut joc de ele.

-Nu știu cum ar fi fost de m-aș fi născut în ’90 măcar! Fără să fi trăit deloc vremuri care nu vor ieși din noi nici exorcizați. Să ai program tv doar două ore. Atât să povestești cuiva. Atât și ar înțelege.

-N-ar înțelege! E dincolo de puterea celui născut într-o lume copleșitoare!

-Hai, închide ușa muzeului! Nici măcar tu nu vrei sa fii iar acolo! Unde te vezi?

-Pe strada Republicii, la cofetărie, mâncam prăjituri. După câteva ore mă aflam într-o mulțime de oameni. Iar a doua zi îmi șuiera moartea pe la urechi. Tremur și acum, când închid ochii și îmi amintesc! Poate, de atunci, nu mai pot eu să stau între oameni?!

-Ba, stai foarte bine!
-Mă prefac!
-Iti iese!
-Să nu lași libere cuvintele astea! Sunt de neînțeles!

-Vezi? Și tu crezi că vorbesc în gol! Cine să mă creadă?

-Nu contează! Nu ești născută după ’90. Îndoiala atunci s-a strecurat în noi! Par ireale lucrurile trăite atunci. Dar și mai ireal e ce trăim acum!

-Poate dacă rămâneam să mănânc prăjituri, acum aș fi uitat tot! Încă îmi amintesc cu ce eram îmbrăcată în zilele alea…

-Închide ușa! Ai altceva de făcut! Vine Crăciunul!
-Si atunci venea!
-Taci!
-Tac!

Dialoguri interioare! Eu cu mine!

Mărgăritar-catchy

Catchy și povestile mele. A treia și cu păreri împărțite…

friedsrich-nitzsche1
citate.club
„Îndoiala însă se strecurase discret, ca un fir blond așezat pe reverul unui sacou negru, dansa tango cu iubirea ta, a lui, a voastră, dar simțeai pe umărul drept o prezență nouă, un fulg de inimă în plus. Purtai o stare care venea de nicăieri, ca o ispită, ca o iscoadă, ca o neliniște ce nu mai părea pasageră, ci se instala încet și sigur. Nu mai era o părere, era o constantă ca un tremur care nu voia să dispară. Te uitai în ochii lui și nu vedeai nimic nou, nimic rău, dar asta pentru că era bărbatul tău pe care ți-l doreai același, neschimbat, cu torente de iubire în ochi. Toată pentru tine, doar pentru tine. Ce dacă trecuseră anii? Unde scrie că expiră ceva? Că expiri chiar tu, ca persoană? Că cele două riduri în plus sau colăceii așezați strategic nu te-ar mai lăsa să te bucuri de privilegiul de a fi iubită?
Simți în tine orgolii: „Nu mie! Nu nouă! Nu! Eu nu vreau să iscodesc! Nu vreau să caut indicii de care m-aș lipsi bucuroasă!” Dar de ce ai fi mai specială? Doar pentru că ți-a promis că nu va face din iubirea voastră una banală? În definitiv, tu faci ceaiul dimineața, el face cafeaua, vă împărțiți sarcini, responsabilități, lucruri care obosesc, care te transformă. Nu mai ai filmul în care tu cobori din pat pentru un alt sărut înainte de acțiunea zilei, nu mai porți cu tine dorința de a nu te ști obosită, tracasată, adusă de spate de griji. Poate nu trebuia să lași toate acestea să te copleșească și să trăiești, în viața ta casnică, aceeași poveste din filmul personal, cu peliculă zgâriată doar de lacrimi de bucurie.
Ei, aș! De unde atâta concentrare? Ai avut regizor bun, dar, deși te crezi divă sau vrei să crezi ca ești diva lui, de ceva timp, tu ai devenit o actriță de mâna a doua care….( vezi mai mult aici)