Mărgăritare versificate

De n-ai fi tu…

Nu-mi simt nici tâmpla stângă și nici pulsul,
Aș fi-ncetat a scrie dacă era așa,
De n-ai fi tu să îmi salvezi surâsul,
Mi-aș pune ridul vieții să-mi țină lacrima.

Și să n-o lase-n pace, s-o prindă-n por de ghiață,
Să se usuce-n briza uitării la minut,
De n-ai fi tu să-mi dai șuvița de pe față,
Încremenit-aș sta ca-ntr-un obiect din lut.

În lume, ies, din mine, oceane de cuvinte,
S-au revărsat în fluxul nestăvilit, pe mal;
De n-ai fi tu, acolo, vâslind de luare aminte,
Aș naufragia pe-o insulă de amar.

Nu mă mai cert cu mine, trecut-am peste poate,
Mi-am tulburat și mintea, si suflet, și folos,
De n-ai fi tu să-mi mângâi pornirile-nnoptate,
Nu aș avea duminici, iar rostul mi-ar fi ros.

Și zdrențuit pe poale, strivit sub grea povară,
Sub un oftat stingher îndrăgostit de-un plâns,
De n-ai fi tu să-mi scuturi durerile de-o vară,
Aș cam uita de mine, de ce iubesc, de râs.

În dimineti cu fructe pe tava mântuirii,
Anafură îmi e cuvântul nerostit,
De n-ai fi tu să dai cărării al meu nume,
Mi-aș cam uita menirea, chiar de nu-mi e menit

Nici zborul, nici Înaltul, răbdarea nici atâta,
În pânze de păianjen m-așez la infinit,
De n-ai fi tu să-mi spui că sunt ca o cascadă,
Eu mi-aș seca izvoare și aș fi de neiubit.

Ce-ușor e să te scuturi de frunze și de pietre,
Când altul stă de șase și le așază-n trepte,
Punându-ți la picioare mortar și apă bună,
Și-ncet zidim, deodată, drum nou, doar împreună..

 

 

 

Mărgăritare din treceri, păreri, dureri... · Mărgăritare împărțite cu tine · Mărgăritare versificate

Colindam împreună și cand suntem singuri

Colindam împreună și cand suntem singuri:
Nu te cocoța pe umerii mei!
Nu te pot ține,
Nu te pod duce,
Nu mă duc nici pe mine ușor.
Plutesc, uneori, doar cand ma scutur
De trei kile de griji,
De un litru de lacrimi,
De cinci gânduri pestrițe
Și o lingură de amar,
Primita dintr-o amintire veche,
Lăsata sa-si picure stropii peste vreme.
Abia atunci mă plimb,
Dintr-un cartier in altul,
Printre blocuri portocalii,
Două mall-uri,
Și trei alei cu brazi pitici,
Poposind la casa cu iederă
Și balcon de Julietă.
Ce localnic nu știe de balconul cu flori
de pe strada care parcă urcă la cer?
Acolo plutesc minute in sir,
Si greu dispar;
Desi, daca numeri treizeci de acoperisuri,
Al treizeci și unulea e al meu.
Mda, in tot timpul asta,
Ai stat cocotat pe umerii mei,
Chiar dacă ti-am spus ce traseu greu am de facut.
Ai dreptate, sa fii călător rătăcit,
E plictisitor. Asa ca mereu te port cu mine,
Desi prima intentie e sa te trimit
Pe drumul tau.
Însa plec privirea cand imi povestesti ca si tu m-ai purtat
Prin poiene și brazi inalti cu varf tricolor.
Mult mai colindam noi impreuna
Chiar si cand suntem singuri…
O intrebare am? De ce pe umeri?
In inimă nu ajungea sau ție iți plac doar înălțimile?
Colindam impreuna si cand suntem singuri
sursa: Carmen Chiperea photography balconul este exact cel de pe strada Brașovului …cu urcare spre cer…, Colindam impreuna…