Mărgăritare versificate

Întrebări de gând

Povestea e-un mic giulgiu pentru amintiri,

Ce mor din faşă şi din zbor fără avânt,

Dar  curge-n lumânarea unui gând,

Pe care-l prinzi,

Pe care-l știi,

Căci amintirea aceea-ţi este dragă…

…ca lumea toată.

 

O culci pe brațe și pe buze moi,

Îi dai să bea aghiazmă și apă vie,

Sperând că astfel chiar o să reînvie

Doar două picături dintr-un amor,

Căci lumea ți-e pustie,

Să se știe!

 

Și amintirea  parcă prinde viață,

Deși, un recviem  cântat, cumva, pe seară,

Precede-un marş forţat de primăvară,

Lăsându-mă din nou fără speranță,

Căci iar se duc războaie între noi.

Mi-s ochii goi!

 

Orgoliile-mi plimbă gândul cel posac,

Trecut prin aventură, amator,

Incompatibil cu un zâmbet trecător,

Cu mult subînţeles şi cu substrat,

Căci altfel cum să mai rezişti

….printre cei trişti?

 

Urzeala simplă a gândurilor mele

Mi-a pus în suflet, ca o melodramă,

Vreo două kilograme de  otravă,

Și-un gram de praf de stele,

Antidot,

Să uit de tot!

 

N-amestec bucuria cu tristeţea,

Nu mă mai prind în jocuri de culise,

Îmi port ideile-n cuvinte,

Le prind în inimă şi le fac loc,

Iar când le simt, aşa, mai cu noroc,

…le  joc.

 

Un joc de-a baba oarba să ne fie,

Sau alba neagra precum viața mea?

Un domino, o sârbă, o geampara

Sau mai degrabă jocul să se scrie

Pe vreo hârtie, în stilul…amator,

De-un autor?

 

Noi, care avem și gânduri şi cuvinte,

Pe care le semnăm  cam încîlcit,

Două pe față, ori pe dos- m-am zăpăcit –

Ce lăsăm, oare, de luat aminte?

Și cum vom crede toți că am scăpat

Fără păcat?

 

Suntem făcuți din bine și din rău,

Și mult vom arde până să-nțelegem

Că oricând puntea dincolo o putem trece

Doar amintindu-ne  de cât ne-a fost de greu

Să reparăm greșelile în Cer

Crezând în El.

 

 

N-am reușit să cer îngăduință,

N-am reușit să-mi spăl păcate amare,

N-am reușit decât să dau crezare

Celor ce-mi spun că, poate-n astă viață,

Voi crește prin  uitări de zi cu zi

Și n-oi mai ști.

 

Și-atunci, adun cuvintele în amintiri,

Le dau cu roșu și le spăl pe față,

Le primenesc și ele mă răsfață,

Nemaivorbindu-mi doar de pomeniri.

Le strâng în suflet, două câte două,

Și vi le spun, pe rând, stângaci…

…și vouă.

 

Dar nu-ncetez pe alocuri să întreb:

Cum aşezaţi uitarea, când v-apasă

….tristeţea pe a sufletului casă?

 

noapte1

Mărgăritare festive

Dana, fata gând. Fata curcubeu.

Dacă la capătul curcubeului
ați găsi niște gânduri
ce ați face cu ele?
Dacă despre și pentru noi
ar trebui să aibă chip
cum l-ați desena?
Si totuși, fată dragă,
eu îți știu chipul,
îți citesc gândurile,
și merg la capătul
curcubeului,
uneori,
cu tine,
prin tine
și lângă tine.
Îmi strecor un haiku
în inimă,
doar pentru ca le adori tu
și plec să țes povești
cu Marcele..doar pentru tine.
Azi, în schimb, de ziua ta,
am vrut să-ți spun, în felul meu,
cat de importantă ești pentru mine!
La mulți ani, om frumos!
La mulți ani, Dana!
Să fii fericită și iubită!
Să fii mereu mama binecuvântată!
Și să-nflorești dincolo de curcubeu
..pentru că poți!

Mărgăritare versificate

Şanse rescrise

Eu ştiu, acum, că inima îmi poartă,
cuminte, mii şi mii de gânduri,
ce vor să zboare libere-n înalturi,
dar cad şi rup cadenţe sau sparg rânduri;
adun mirată doar un pumn de fapte,
din revoluţia de-o şchioapă ce se zbate,
în sufletu-mi bătrân ca o răscruce
si-adorm visând cuvântul care curge,
ce ar putea să schimbe lumea toată,
dintr-o dată.
 
A îngheţat, cam tainic, timpul straniu,
din amintiri uitate-n gări cam goale,
fără decor şi fără de peroane,
cu călatori în mine dinspre tine,
cu sufletul pribeag şi geamantan de nuc
pe care soarta l-a plimbat cam mult
şi-acum aș vrea să-l uit
în halta visurilor care par abis,
căci viața e-un tumult, nu doar un vis,
de neatins.
 
 
 
Însă tot urc, chiar dacă rătăciri
mă păcălesc, lăsându-mi doar un fir
de care trag să-mi cos un semn de os
și chiar de n-am primit nimic,
eu multumesc frumos
că m-au ținut puterile în mers,
iar rostul lumii are înțeles,
căci m-a purtat spre vremuri cu-al iubirii scut
..şi-am renăscut

 

 

 

Mărgăritare versificate

Vrei?

Trimit un gând de nicăieri,
Din lumi pierdute fără vină,
Călcate doar de trubaduri
De pietre, şi de lună plină.
 
 
Acolo merg cu al meu alai
De vise calde, răsfăţate….,
Le dau coniac, le dau şi ceai
Buzelor mele însetate.
 
 
Sau ce credeai, că doar în vis
Mă plimb alene prin lumi blânde?
Şi ca nu pot, nu vreau, nu ştiu
Să mai colind cu tălpi rănite?
 
 
De atâta mers,de atâta drum,
Să nu pot bea deloc nectarul?
E doar coniac, sau poate ceai,
E pe probate…cu paharul.
 
 
Vrei?
 
Nu te mira că te invit
In pagini simple ..ca la bar,
Se-ntâmplă să ne mai citim
Prin aburi dulci, fără habar
 
 
Ca îmi poti fi companion,
In strâmtele-mi însingurări,
Si, poate, c-un pahar cu vin
Sa dai cuvintelor mirări
 
Si sens, căci…
 
 
Uneori, pe tava vieții
Punem și vorbe și-un pahar:
Poate nu bem cu toți poeții,
Dar vom gusta din al lor har.