Sarea pămîntului vindecă
tremurul mâinilor,
îmblânzește atingeri de sticlă,
netezește,
catifelează,
îmbălsămează
dureri muncite,
simțite toate în vârful degetelor
ce scormonesc amintiri.

Sarea pământului decantează
neiubirile,
separând lacrima
de sărut,
adunând surâsuri,
înmulțind cu dimineți pierdute,
dupa nopți de nesomn
în care te-ai rugat
să găsești drum  rătăcirilor voastre.

Sarea pământului nu-i palpabilă,
nu-i pulbere,
nici sărată nu e;
nu o găsești la târg,
nici prin borcănașele de pe tejghea.
Ea se formeaza încet,
în noi, din dureri primitive,
îmbălsămate cu treceri
rămase în balans,
între doua lumi,
uneori paralele,
cer si pământ,
scurgeri absurde
de timp ce nu rezolvă
nimic, dar datatoare de viață nouă,
căci orice devine lecție,
pentru vremi viitoare,
e sare a pământului.

orice devine lecție,
pentru vremi viitoare,
e sare a pământului.