Tăcerile pot fi înțelepte

Tăcerile pot fi înțelepte.

Usucă, pe rând, semințele vrajbei,
Iar furtunile nu mai apar.
Mai ales cele de suflet
Sau cele dintr-un pahar cu apă
Pe care mai bine-l bei,
Să-ți ude și să-ți înmugurească
Gândurile bune!

Vârtejul sufletului se poate potoli ușor
Făcând ce-ți place;
Plecând printre suflete calde,
Unde nu-ți mai cauți, singur, locul
Și nici nu-l găsești ocupat
Pe cel pe care credeai că stai comod.
În definitiv, viața nu e statică
Și nici nu o duci cu ocheanul ridicat,
Pregătindu-te pentru inamici.

E de preferat să lăsăm simțurile
Să adulmece parfumul frumosului.
Uneori, e posibil ca altul să nu-l mai simtă pe-al tău.
Bucură-te!
E pregătit de alte esențe
Mai intense, diferite,
Care să nu plafoneze
Și care, indiferent de ce ai fi făcut,
Tot mai frumoasă decât erai
Te vedea, te simțea.

Tăcerile vindecă,
Dar nu și revenirile după tăceri
În același loc primejdios.
Mai bine treci și explorează
Ceea ce ești,
Ceea ce vrei,
Ceea ce te face pe tine diferit!

Scutură-te de ce împrumuți,
Cu voie sau fara voie,
Și rămâi cum te știi,
Dacă te mai știi;
Cu sufletul plin de dorința
De a citi în stelele cunoașterii.

Ce dacă nu crezi în fericire?
Ea crede în tine!

tăcerile mele, tăceri de pisic
...o parte din fericirea mea, pe care o prefer infinit celor cotropitoare, tăcerile mele, tăceri de pisic
De-a lungul timpului, mi s-a spus că sunt mulți care se regăsesc în cuvintele mele.  Adevărat, în simplitatea mea, nu spun nimic nou, ci spun în felul meu. Sunt situații care mă inspiră, dar niciodată nu am vorbit despre niște convingeri, ci posibilități. Mi-e mult mai simplu să mă rup de situații și să privesc dincolo de ele. Așa, drumul, devenirea, contează.  Sunt momente când orice nimic  te poate face fericit și clipe când, deși în vârtejul succesului, nu poți simți măreția, căci pe munții tăi se vede alb de îngrijorare sau e plin de grijile cotidiene. Apoi, vine o zi când realizezi…că „vinovații fără vină”  fac parte dintr-o chimie pierdută în esențe ce nu mai satisfac. Și gata. Însă degeaba traduc eu stări, dacă memoria revine cu parfum dens. Aici, fiecare e liber să aleagă. Eu nu privesc peste umăr, niciodată. Ci doar…înainte. Senină. Si fericită de nimicurile care mă adună în zâmbet. Tăcerile vindecă mereu.
Ps. Pentru cei care mai trec pe aici, mă scuz și spun că toată avalanșa asta de cuvinte, o las aici, în păstrare. Sper să nu vi se pară  „prea mult”.  Tac cu lunile și recuperez cu clipele. Să fiți bine, fiecare cu ce îl face fericit! Mașa, mulțumesc pentru conversație. Uneori, muza vine din lucruri neașteptate. Acum, de la tine…