Colindam împreună și cand suntem singuri

Colindam împreună și cand suntem singuri:
Nu te cocoța pe umerii mei!
Nu te pot ține,
Nu te pod duce,
Nu mă duc nici pe mine ușor.
Plutesc, uneori, doar cand ma scutur
De trei kile de griji,
De un litru de lacrimi,
De cinci gânduri pestrițe
Și o lingură de amar,
Primita dintr-o amintire veche,
Lăsata sa-si picure stropii peste vreme.
Abia atunci mă plimb,
Dintr-un cartier in altul,
Printre blocuri portocalii,
Două mall-uri,
Și trei alei cu brazi pitici,
Poposind la casa cu iederă
Și balcon de Julietă.
Ce localnic nu știe de balconul cu flori
de pe strada care parcă urcă la cer?
Acolo plutesc minute in sir,
Si greu dispar;
Desi, daca numeri treizeci de acoperisuri,
Al treizeci și unulea e al meu.
Mda, in tot timpul asta,
Ai stat cocotat pe umerii mei,
Chiar dacă ti-am spus ce traseu greu am de facut.
Ai dreptate, sa fii călător rătăcit,
E plictisitor. Asa ca mereu te port cu mine,
Desi prima intentie e sa te trimit
Pe drumul tau.
Însa plec privirea cand imi povestesti ca si tu m-ai purtat
Prin poiene și brazi inalti cu varf tricolor.
Mult mai colindam noi impreuna
Chiar si cand suntem singuri…
O intrebare am? De ce pe umeri?
In inimă nu ajungea sau ție iți plac doar înălțimile?
Colindam impreuna si cand suntem singuri
sursa: Carmen Chiperea photography balconul este exact cel de pe strada Brașovului …cu urcare spre cer…, Colindam impreuna…