Aniversare! 3 ani….e-un lucru tare

Eu cred în vorba ta potcoavă,

Ce-mi pune în iubiri  pecete,

Îmi port cuvintele-ntr-o snoavă

Legată cu un șnur în plete,

Nu știu de ce-n grădina-munte

Nu este niciun ghiocel,

Nici toporași, nici flori, nici cântec,

Nici amintirea cea de ieri,

Nu am știință unde pleacă

O fantezie de idee,

Deși cu clopoțel în coadă,

Nu-i nici pisică, nici femeie,

Nu-i nici urgență peste timpuri,

N-are nici soare prins în ochi,

Și pare că mă-ncurc în gînduri,

Și bâjbâi, parcă dau în bobi,

Căci ghicitoarea neghicită,

Din vorba mea întortocheată,

E o pălărie cam sucită,

Și o scenetă demodată,

Ceva c-o piesă cu un titlu

Cam răsuflat, ce n-o mai joacă

Niciun actor ce-și spune, simplu,

Că-i obosit, căci timpu-i toacă

Orice fărâmă de poveste,

Amestecată-n adevăruri,

Împovărat de griji terestre,

Închide cartea….cu ecouri.

E o lume care-mi este dragă

Si-are miros ca de cerneală,

Dar nu-i roman și nu-i nici carte,

E viața asta care-mparte

Și timpul viu, în timp cam sec,

Și amănuntele în țepi,

Si primăvara-n trecere,

Dar tot pun de-o petrecere

Să povestim de o înșirare

Adună-te mărgăritare:

 

Chem omul-înger, de ajutor,

Chem călător  alergător,

Chem omul-muză, omul-clipă,

Chem muguri plini, fata-pisică,

Patru anotimpuri, gutui celeste,

Chem și din Franța, omul poveste,

Potecă vie și-un gînd vis,

Fărâmi de suflet, fata din vis,

Vom fi  toți hapi, e de-nțeles,

Căci dincolo de nori-i de mers;

Cu flori de colț ne vom mândri,

Și prin Moinești vom zăbovi,

Chemăm, de-un timp, noi întăriri

Căci nu e chef fără Cartim.

Mala vine cu bucurie,

Sau, poate, din bucătărie,

Cu almanahe recuzită,

Chemăm Toronto-ntr-o vizită.

Si dacă pare mai mult dramă,

L-avem pe Petru cu o epigramă;

C-un curcubeu și o buburie,

Vom spune- ncet: petrecere să fie!

Cu Vavaly vorbim șoptit

Să nu-l trezim pe ăla mic;

Prin spicuiri cu armonii,

Nico printează iar hârtii,

Cocktail de viață-i de mânuță

Cu iluzii prinse pe străduță;

Rudia ne organizează,

Că știe tot și asamblează,

Orice proiect, de pe Colina,

Cu râsul vine Adelina.

About women and not only, ți-o zic din mers

Că nu știu cum  te așez în vers,

Deși cu tine am un blind love,

De când ne parfumai cu… mov.

Si mă opresc căci nu prea pot

Să vă includ pe toți în top

Deși ați fost cu mult mai mulți

De vreo trei ani, trei ani cărunți,

Trei ani de blog, trei de cuvinte,

Trei frumuseți de luat aminte,

Trei inimi care bat firesc,

Vă mulțumesc și vă iubesc!

 

 

Cu cele 12 cuvinte dintr-o duzină de cuvinte, veche, pe care o respect și o iubesc, am pus, azi, de o petrecere simplă în care picur puțin din trecerile mele printr-o lume în care uneori am bajbâit, alteori m-am bucurat, am învățat multe, am cunoscut oameni, am legături cu fiecare din versificarea mea, măcar la nivel de zâmbet și salut, deși eu aș îndrăzni să sper la mai mult. Cuvintele mele au devenit curcubee de bunătate, fărâme de suflet, muguri și poteci de inimă, părți din sexul meu slab, jurnale de iubire și de soție, nimphetamine, comentatoare amatoare, nimicuri și fantezii,-mai nou-, însa, au rămas cu amintirea începutului, fără de care toate acestea nu ar fi fost posibile. 3 ani. Oficial, azi. Mulțumesc!

aripi om

 

 

 

 

 

Haină peste aripi frânte

Tot ce simt eu ți s-a intâmplat și ție cândva. Și în momentul acela te-ai simțit nedreptățit, cu siguranță. Azi îmi spui că n-am dreptate, că e bine să fie așa, dar tu nu ești în ecuație, pentru că nu ți se întâmplă ție, ci altuia. Din afară, totul e moralizator; ești îndrumat spre o cale bună, spre cunoaștere de sine, spre înțelegere, îngăduință și înțelepciune. Cum să explici că nu simți nimic din toate acestea, ci doar revoltă?
Ai putea să taci, să ascunzi de ochii lumii orice gând rău și să te prezinți fals, mai fals decât în momentul acela când chibzuiesti dacă o fi bine sau rău, politicos sau nedrept, să spui lucrurilor pe nume. Știi, instinctiv, că nu poate fi vorba de asta și taci. Eviți subiecte. Vorbești, mai bine, despre vreme sau fluturi, despre treceri și ochi încețoșați. Că nu mai vezi bine și nu mai simți corect. Nici nu mai contează ce simți; oricum e despre altul, pentru cel din fața ta.
Mâine, când povestea va avea alte personaje dar același subiect voi zări ochii tulburi și îmi voi aminti că, ieri, a fost vorba despre mine și voi realiza că nu mi-a plăcut deloc. Dar oare voi ști să te alin echidistant si subiectiv sau voi face ca tine, ieri, cand problema era a altuia? Cred că voi uita, nu? Că doar eu zburd în altă întâmplare în care vei poposi și tu peste vreun timp….
Am venit aici din zbor pentru a-mi liniști gândurile”, suna o „căutare” a cuiva printre cuvintele mele.  A lăsat-o zălog, tulburându-mă. Oare chiar s-a liniștit sau a observat păcăleala? O fi simțit cât caut și eu răspunsuri în fiecare slovă scrijelită și, poate, a continuat  plutirea pe ceruri mai senine.
Frământările mele au conștiință, dar nu au aripi. Ele se bulucesc în mine și rămân acolo, înfipte adânc, între coaste și inimă. Mi-a spus cineva drag că inima, concret, are 300 grame. Altul… că ea nu reține nimic, că totul se întâmplă în creierul nostru, că în labirintul cunoașterii și al senzațiilor, trăirilor și impulsurilor primite se desăvârșesc minuni de care ar trebui să fim mândri că le trăim și le dezvoltăm. Asa, atunci de ce nu mai am aer, uneori? De ce doare  in piept de parca ai o arsură nevindecabilă când unele lucruri vin tăvălug?
Da, cunosc și eu puțină anatomie; am și răspunsuri logice la tot ce mă trezesc izgonind din tăceri prinse în colivii aurite, dar, poate, mai testez, pentru a nu știu câta oară, vreo rețetă miraculoasă fără să fiu trimisă către  împăcare de sine de către cei ce au seninul și îngăduința haină caldă.
Stiu, nu există răspunsuri simple, pentru că nu există nici probleme așezate în ghem alb de lână din care poți croșeta veștminte pe care să le arunci peste aripi frânte. Si, deși nu sunt nici Eliza, nici vreuna din lebede, nici nu sunt în legământ de tăcere decât parțial, azi mi-am cusut, singură, din vină albă, veștmânt vindecător. Doar că nu mă încape. Îl cedez, dar mai bine să nu aveți nevoie de el. Ți se apleacă umerii sau, poate, vouă vă cresc aripi doar de bunătate.
Da, sigur asa e! Si tare mă bucur…

aripi om

Această scriere e doar o zbatere a trecutului. Nu-mi căutați dureri care nu exista. Au existat și, poate, aceste rânduri o arată perfect.