Aleea amintirilor (băiatul cu garoafe roz)

Tata avea un obicei încântător – îmi săruta mâna. De când eram micuțe, avea acel gest de o noblețe extraordinară care ne făcea să ne simțim domnișoare chiar dacă noi eram puțin mai înăltuțe decât clanța de la ușă. Ne lua ușor vârful degetelor și, atent, discret, cât o atingere de puf de păpădie, ne lumina inima și sufletul. Crescând, gestul a devenit și mai elegant, și mai maiestuos, și mai important. Ajunsesem să cred că e ceva permis doar între fiică și tată, dar, cumva, privind în jur, mi-am dat seama că  nu era chiar la îndemâna oricui.

Aveam 16 ani când m-am trezit cu un băiat cu ochi albaștri într-un interes reciproc. Ningea  și m-am pomenit cu el la ușă, aducându-mi câteva garoafe, singurele flori care se găseau în acea vreme. De atunci, iubesc garoafele și nimic nu mă va convinge că ele nu-și merită atenția mea prin tumultul exotic floral al acestor vremuri. Băiatul cu garoafele roz îi ceruse   mamei permisiunea să mă scoată la o plimbare.  Și iar încremenesc acea clipă, realizând că și atunci îmi părea ușor demodat modul lui de abordare, depistând arogant că avea o timiditate pe care și-o învingea cu fiecare cuvânt rostit. Mama, topită toată sub căldura acelor ochi de om sincer și curat, n-a stat pe gânduri și mai că mi-a făcut vânt să ies pe ușa apartamentului. Bâjbâiam toată, copleșită de (click pe link pentru o poveste delicata ca ninsoarea mea)

alee

 E a doua oară când scriu despre cel care m-a iubit fără cuvinte, căci nu am cum să uit că într-o zi de ianuarie,  când inima îmi bătea în palme, am făcut primul cadou unui tânăr bărbat, de ziua sa de naștere. Un arlechin mov, pe care l-am numit Filipache, și pe care habar nu am de ce l-am ales, dar pe care a știut să-l primească de parcă i-aș fi dăruit o poveste cu chip. O poveste cu un chip frumos, care mi-a topit neîmplinirile ce au urmat, mi-a rămas și mie, iar cuvintele de azi sunt un ultim dar făcut unor vremuri care s-au semnat într-un colț de inimă.

Păstrez în mine, însă, definitiv, cu fior duios, într-o combinație a bărbaților puternici din întâmplările mele, senzația sărutului, pe mâna mea, ca un puf de păpădie. Efemerul perfect.

sarut

Articol inscris in tema fixa ”Aleea amintirilor” despre care au mai scris și alții, găzduiți în același tabel al lui Eddie, in cadrul clubului celor 12 cuvinte.