Mărgăritare împărțite cu tine · Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

De ziua cafelei

Adriana4 comentarii
De ziua cafelei:
De 12 ani, soțul meu face cafeaua în casă, fie că e dimineață, seară, pentru musafiri sau așa de duminică. De 12 ani, il vad cum coboară in bucătărie, mesterind, cum numai el stie, nemultumit de aroma vreunei cafele nepotrivite, făcand pe alchimistul, rostind descantece și ascultand bolboroseala filtrului pe care l-am schimbat de x ori. E magie ce face el, pentru ca, nu stiu de ce, dar nu totdeauna măsurile, apa, butonul și tehnologia îi sunt prietene. Uneori îi zic, tremurand de nerabdare: Bre, dar eu nu vreau aur, vreau doar o ceasca de cafea.
Nimic, până nu simte el gustul și aroma care trebuie, cafeaua nu se serveste. Uneori fur pe ascuns cativa stropi, dar asa pe nevăzute, sa nu mă intampine încrucișarea sprancenelor lui. De 12 ani, eu nu beau doar cafea, ci iubire și patima, caldura de bărbat meticulos pentru care nu exista „lasă că merge și asa”, cum nu exista „nu se poate”.
Azi, miroase, in casa, a cafea buna, perfecta, cu speranțe și dragoste. O ceașcă din aceea mare, de care vă vorbeam deunăzi, albă, ca de supă, pare a se îndrepta spre mine. Il vad inmuindu-și buzele, gustând licoarea, ca și când pune o mică vrajă:
-Iar ai băut tu prima gură! Mi-ai furat norocul!, îmi spun eu, razand, replica favorită.
–Ha, ha, si ce dacă! Eu sunt norocul tău, tu al meu.…, imi raspunde identic ca ieri, probabil ca maine..
Oare cum pot doi oameni să nu se sature de dimineti si replici ce par la fel. Doar cățeii nu sunt de acord. Dimineata sunt cu ochii pe noi, stiind ca vor sta ca in povestea caprei cu trei iezi…tot asteptand sa revenim acasa.
Cred ca si lor le place momentul nostru de rasfat matinal….
Cafeaua,.. placere vinovata, bucuria unei zile incepute perfect..
…CICĂ E ZIUA CAFELEI…

Viața pate fi mai frumoasă doar păstrand aromă de om bun, aroma cafelei noastre cea de toate zilele

de ziua cafelei
de ziua cafelei
Mărgăritare versificate · Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Tăcerile pot fi înțelepte

Adriana4 comentarii
Tăcerile pot fi înțelepte.

Usucă, pe rând, semințele vrajbei,
Iar furtunile nu mai apar.
Mai ales cele de suflet
Sau cele dintr-un pahar cu apă
Pe care mai bine-l bei,
Să-ți ude și să-ți înmugurească
Gândurile bune!

Vârtejul sufletului se poate potoli ușor
Făcând ce-ți place;
Plecând printre suflete calde,
Unde nu-ți mai cauți, singur, locul
Și nici nu-l găsești ocupat
Pe cel pe care credeai că stai comod.
În definitiv, viața nu e statică
Și nici nu o duci cu ocheanul ridicat,
Pregătindu-te pentru inamici.

E de preferat să lăsăm simțurile
Să adulmece parfumul frumosului.
Uneori, e posibil ca altul să nu-l mai simtă pe-al tău.
Bucură-te!
E pregătit de alte esențe
Mai intense, diferite,
Care să nu plafoneze
Și care, indiferent de ce ai fi făcut,
Tot mai frumoasă decât erai
Te vedea, te simțea.

Tăcerile vindecă,
Dar nu și revenirile după tăceri
În același loc primejdios.
Mai bine treci și explorează
Ceea ce ești,
Ceea ce vrei,
Ceea ce te face pe tine diferit!

Scutură-te de ce împrumuți,
Cu voie sau fara voie,
Și rămâi cum te știi,
Dacă te mai știi;
Cu sufletul plin de dorința
De a citi în stelele cunoașterii.

Ce dacă nu crezi în fericire?
Ea crede în tine!

tăcerile mele, tăceri de pisic
...o parte din fericirea mea, pe care o prefer infinit celor cotropitoare, tăcerile mele, tăceri de pisic
De-a lungul timpului, mi s-a spus că sunt mulți care se regăsesc în cuvintele mele.  Adevărat, în simplitatea mea, nu spun nimic nou, ci spun în felul meu. Sunt situații care mă inspiră, dar niciodată nu am vorbit despre niște convingeri, ci posibilități. Mi-e mult mai simplu să mă rup de situații și să privesc dincolo de ele. Așa, drumul, devenirea, contează.  Sunt momente când orice nimic  te poate face fericit și clipe când, deși în vârtejul succesului, nu poți simți măreția, căci pe munții tăi se vede alb de îngrijorare sau e plin de grijile cotidiene. Apoi, vine o zi când realizezi…că „vinovații fără vină”  fac parte dintr-o chimie pierdută în esențe ce nu mai satisfac. Și gata. Însă degeaba traduc eu stări, dacă memoria revine cu parfum dens. Aici, fiecare e liber să aleagă. Eu nu privesc peste umăr, niciodată. Ci doar…înainte. Senină. Si fericită de nimicurile care mă adună în zâmbet. Tăcerile vindecă mereu.
Ps. Pentru cei care mai trec pe aici, mă scuz și spun că toată avalanșa asta de cuvinte, o las aici, în păstrare. Sper să nu vi se pară  „prea mult”.  Tac cu lunile și recuperez cu clipele. Să fiți bine, fiecare cu ce îl face fericit! Mașa, mulțumesc pentru conversație. Uneori, muza vine din lucruri neașteptate. Acum, de la tine…
Mărgăritare versificate

Când ideile se continuă în înțelesuri ce par la fel…

Adriana
Când ideile se continuă în înțelesuri ce par la fel.. :

Se agață pe cerul nopții cuvinte
și mă gândesc că le stă bine acolo, luceferi,
decât să le ascundem în sertare, să doarmă,
chiar dacă s-ar putea sa ne fie bucurie și surpriză,
într-o zi-narcisă.

Sunt momente când cuvintele stau sub tălpi,
se amestecă în lut,
se decoreaza cu inimioare, fluturi sau cruci,
se ung cu untul minții plânse;
prin oase se pitesc înțelesurile,
alea neînțelese, de mulți dintre noi,
căci, de atâtea adunări și scăderi,
de atâtea potriviri-nepotrivite,
s-au tivit literele pe poalele vietii
pe care, cineva, indiscret, le ridică ușor,
iar dintr-o exaltare la minut,
din marginea sa de inima,
se scutură câte un cuvânt-stea.

 

Ideea e sa ajunga la toți,
chiar daca uneori strălucesc perfect în
tăceri și muțenii primenite.

Eu mi-am bagat în sân câte au încăput,
apoi în buzunare am îndesat unele indecente,
din acelea legate cu fir de catifea roșie;
doar că iar s-au deșirat înțelesuri
și n-am mai apucat să însăilez nimic,
încât, obosită, le-am agățat, din nou, pe cerul nopții
să le fie altora lut, mir, balsam și apă vie.

Probabil, iar …voi dormi, o vreme, prin lumi
bântuite de alte vorbe –
unele ferme, rostite, cu glas tare,
…. fara subînțelesuri.

Cel mai greu e să caute cineva în slovele tale
ceea ce nu ai pus vreodată,
dar cel mai ușor e să și găsească,
și, uimitor, chiar să crezi si tu asta
observându-i convingerea,
chiar dacă tu știi că gândul tău e trubadur prin nori
și naște cuvinte care sigur se vor ascunde în alte sertare
de teamă să nu rodească
în goluri de suflet….
….iarba păcatului.

Pe cerul nopții, încă agăț scrisul inimii
ce va spovedi taina sufletului,
canonul primit fiind tăcerea literelor..

Sssshhh….cad stele ce se scriu singure.
„Înșiră-te mărgaritare!”, îmi zici tu, mirat,
Iar eu știu că, din nou, ai citit ce ai vrut!

Când ideile se continuă în înțelesuri ce par la fel...
Când ideile se continuă în înțelesuri ce par la fel…
Când ideile se continuă în înțelesuri ce par la fel… (pornită de aici.)