Mărgăritare versificate

Lunea ca duminica

Luni nu-nseamnă mai nimic,

Dacă nu mai dormi un pic,
De nu ai cafea vreun kil,
Să nu-ți fie viața chin.
Luni nu-ți șterge încruntarea,
Că e soră cu visarea
Și-are multe de oftat,
Din duminici de-adunat.
Luni nu e nici matineu,
Nu găsești măcar un leu
Rătăcit prin buzunare,
Căci ai fost, ieri, la plimbare
Și te-ai dus la mall, la cramă
Și acum te împrumuta mama,
Singura ce nu-nțelege,
De ce lunea face lege
Printre cei ce nu au spor,
Când în piață, la Obor,
Lunea, parcă o răsfață
Si cu mărfuri, și cu viață.
În ăst timp tu vrei cafea,
Ba, nu pui nici lapte-n ea,
Să mai ai o nouă șansă,
Să mai pleci și tu de acasă,
Și să n-adormi în tramvai,
Ca să zică șeful „Vaaai!
Unde o fi, iar cel lunatic?
Cred că scurmă în jăratic
La grătarul cel de ieri
Și după atâtea beri!”

Nu știu cum e luni la voi,
Dar la mine-i încă joi,
Număr și nu îmi iese scorul
Și de vină nu-i alcoolul,
Nici cafeaua prea amară,
Nu mai merg de mult la școală,
Însă azi aș vrea să tai,
Frunza câinilor din rai,
Ăsta ce-l am la mine acas’
Și mă-ndeamnă la popas.
Nu-i așa că pot să-mi pară
Că e marți, așa-ntr-o doară?
Căci în minte îmi spun așa:
Lunea e prietena mea!
Eu glumesc, vopsesc cuvinte,
Dar vă rog să luați aminte:
De n-am avea începuturi,
Am fi toți niște rebuturi,
S-ar rula viața întruna,
În viteză, fără frână,
Poate am avea leneveala
Dar și multa toropeala.
De asta stau și socotesc
Bre, lunea-i ziua ce-o iubesc!
Căci mă face să par nouă,
Dintr-un foc, zici ca sunt două
Ființe în al meu trup –
Cea de ieri și cea de acum –
Și mă plimb în săptămână
Cu alură de nebună,
Care-și poartă grija sa..

Lunea, ca duminica!

La noi totul e ud, liniste și pare vacanță! Doar….pare

Provocare primită, ad-hoc, de la Petru, căruia îi mulțumesc că m-a trezit din amorțire.
sursa: trilulilu, lunea ca duminica
sursa: trilulilu, lunea ca duminica
Mărgăritare versificate

Sfântă Duminică

Sfântă Duminică, strecoară-ți vălul de aur
Peste soarele vieții noastre,
Dă-i strălucirea și căldura ta,
Pune-i raze zâmbitoare,
Înalță-l pe Cerul Inimii noastre,
Fă-l să nu dea doar Lumină
Ci să scoată Lumina din noi.
 
Sfântă Duminică, port în mine rugăciune ție
Și bucurie că-mi ești și azi,
Și că îmi dai liniște de argint,
Și albastru în suflet,
Și ne așezi pe leagănul tihnei,
Să ne-nțelegem odihna.
 
Sfântă Duminică, poartă-mă spre gând bun,
Adună-mă în zâmbet și grai simplu,
Să nu uit că-ți sunt floare,
Să nu uit că-mi ești floare,
Și că ne împodobim reciproc
Doar o dată pe săptămână!
Duminica
Duminica
Mărgăritare versificate

Așa cum ne jucam când eram mici…

Așa cum ne jucam când eram mici:

Nu mă-ntrebați, căci nu știu a răspunde,

Nu încercați să-mi spuneți că mă știți,
Nu-mi cade vorba-n spate, nu opriți!
Pașii îmi sunt topiți în amănunte,
Ce nu le știu nici eu, dar le adun pe rând
Și-mi fac din ele povestiri mărunte;
Le pun în spate și le urc pe-un munte
De verde plin. Le mângâi și le plâng,
Le urc și le cobor, și le învăț să zboare.
În timpul ăsta le alint, de ți-e mai mare dragul,
În valea inimii le dau de-a berbeleacul,
Le aranjez la colțuri, dau drumul la zăvoare,
Să vă vorbeasca vouă, prin semne prinse-n inimi,
Caci nu mă știți, dar parcă mă cunoașteți
Și-n orice literă m-aș așeza m-ați recunoaște,
Caci eu m-am scris în ele, și-am gonit străinii.
Și-acuma… ne zâmbim.
 
Dar nu opriți!
Băteți la poarta mea și-apoi..fugiți,

Așa cum ne jucam când eram mici!

Vă multumesc tuturor că intrați în a mea casă, chiar de  îmi zâmbiți doar ori îmi lăsați vreun gând, sunt recunoscătoare!

sursa: pinterest.com,  Așa cum ne jucam când eram mici!
sursa: pinterest.com, Așa cum ne jucam când eram mici!
Mărgăritare versificate

Pe sârma ghimpată a neprevăzutului

Pe sârma ghimpată a neprevăzutului:
Cărbune descântat în apă ne-ncepută,
Adusă într-un urcior de lut
Pe umeri adunați de griji noi,
Cuvinte aruncate din lume stinsă:
Flacară,
Fum,
Albastrul incandescenței,
Provizoriul din inimă,
Permanența din suflet,
Lacrima,
Florile de ciumãfaie,
Ligheanul cu busuioc,
Frunzele de vișin,
Căldarea cu apă,
Cumpāna fântânii,
Ea cãutând douã urme
În țãrânã,
Cu talpile goale înfipte-n glod
Și cu inima strigând de dragoste
Neîmpãrtãșită,
Încetiniri nesfârșite….
Bucăți de trup ‘și-adunã,
Risipind rugăciuni, chemări, șoapte,
Uneori și-un blestem, de neputință
Cu putința iubirii,
Anulat, instantaneu,
Căci e doar amor strigat,
Prins în ecouri,
Între coaste și suflet,
Între tâmplă și glezne,
Anatomii desperecheate…
Ciopârțite sub nedescifrări de inimă.
Câte dintre noi ne-am aduna plânsul
Și am cânta doine frunzelor și florilor,
Din durerile, nenorocul si fierbințeala păcatelor
Toropite în scoica inimii?
Mai bine purtam colierul de lacrimi
Ca pe ofrande necerute,
Deși, acum, de ma întrebi pe mine,
Nimic nu-i de folos
Dacă nu ești iubit de cine dorești.
La capătul lumii aș merge, cu talpi goale
Pe sârmă ghimpată, sângerând cuvinte,
Murmurând rugăciuni, rostind silabe
Alungând vântul uscat și seceta inimii,
Dar n-as lasa sa mi se stinga flacara.
Altfel, cred ca m-ati vedea
Cautand, de leac sufletului …prin vazduh,
Hrana povestilor ce nu se mai spun,
Ci se cheamă- n incantații.
Cu tălpile pe sârma neprevăzutului
Trec puntea destinului.
Mi-am legat de gleznă o sforicica cu doi clopoței
Sunetul lor, în pasul meu, să alunge dorul
Și ne-iubirea,
Lumânare de gând, curcubeu de flori
Și-n cumpănă să vă purtati iubirile,
Alungand furtunile din ceara topita
A viului vostru.
sârma ghimpată a neprevăzutului
sârma ghimpată a neprevăzutului

 

Uneori, cuvintele ne curg din imagini ce ne ies în cale. Aici, una care-mi vorbește mie de sârma ghimpată a neprevăzutului, de țepii în care te poți răni călcând  acolo unde e musai sa intri. Sa va fie ziua de mâine cu izbândă și soare. Frumoasă perioadă, ca de vacanță de vară, nu-i așa?
Mărgăritare din treceri, păreri, dureri... · Mărgăritare versificate

Sarea pământului

Sarea pământului tămăduiește
doruri nespuse,
neghicite,
învinse,
ascunse sub pleoape triste,
sub o batere de gene,
adormind infinitul
prins
în cercul inimii,
rostogolind începuturi.
Sarea pămîntului vindecă
tremurul mâinilor,
îmblânzește atingeri de sticlă,
netezește,
catifelează,
îmbălsămează
dureri muncite,
simțite toate în vârful degetelor
ce scormonesc amintiri.
Sarea pământului decantează
neiubirile,
separând lacrima
de sărut,
adunând surâsuri,
înmulțind cu dimineți pierdute,
dupa nopți de nesomn
în care te-ai rugat
să găsești drum  rătăcirilor voastre.
Sarea pământului nu-i palpabilă,
nu-i pulbere,
nici sărată nu e;
nu o găsești la târg,
nici prin borcănașele de pe tejghea.
Ea se formeaza încet,
în noi, din dureri primitive,
îmbălsămate cu treceri
rămase în balans,
între doua lumi,
uneori paralele,
cer si pământ,
scurgeri absurde
de timp ce nu rezolvă
nimic, dar datatoare de viață nouă,
căci orice devine lecție,
pentru vremi viitoare,
e sare a pământului.

 

 

ORICE DEVINE LECTIE, PENTRU VREMI VIITOARE, E sarea pământului
ORICE DEVINE LECTIE, PENTRU VREMI VIITOARE, E sarea pământului

 

orice devine lecție,
pentru vremi viitoare,
e sare a pământului.