În bruma umbrelor fugare,
Unde îngheață amintiri,
Pe geana unde aziul doarme,
Și unde mâinele-i martir,
Pe-o jumătate de tăcere,
Într-o jumate de hățiș,
Unde întregu-i o avere
Și rezultatul mărunțiș,
Se zbate ochiul nopții albe,
Iar pleoape cad ca un zbor frânt,
Dorm, tun, zăpezi în acolade,
Și ning răvașe pe pământ,
Privești neînduplecat pe chipuri
Ce parcă-ți cer o dezlegare,
Înseninezi doar niște sferturi,
Dând, iar, mirării amânare,
Și râzi, tu, cer cu șapte colțuri,
De noi, naivii, fără sens,
Cum ne citim în mii de cioburi
De-omăt, pe al lumii înțeles!
Și-n mâna stângă țin răvașul
Uitat în umbra unui gând,
Mă simt de plumb, precum viteazul
Ce se bătea cu mori de vânt;
În clipa fără de culoare,
Albită sub ghețari de mir,
Citesc biletul cu glas tare:
VEI FI CĂPRUIUL UNUI VIS!
În bruma umbrelor fugare,
Am rătăcit preț de-un răvaș,
Luasem împrumut o stare
C-un gând căprui amanetat!
În dimineața următoare,
Am înghețat într-un păcat,
Primisem doar o amânare,
N-am deslușit mesajul dat!
Citesc din nou, poate o să-mi scrie
Căprui, pe-un petec de hârtie,
Menirea mea!
(Nu va las un răvaș cu mesajul primit, ci acesta care mi-a tulburat dimineața)
