…de ceva vreme…pun postări scrise cu un an in urmă, asta e una care îmi va stârni veşnic …râsul…
Categorie: Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul
Mă cheamă Ţache, şi-s un câine
Mă cheamă Ţache. Sunt un câine
Şi mulţi nu-mi zic nici măcar marş,
Nu capăt nici un colţ de pâine
Şi umblu aiurea prin oraş.
Am fost şi eu un ghem de lână,
Poznaş, drăguţ şi foarte mic
Şi aveam şi eu chiar şi o mână
Ce o lingeam măcar un pic.
Stăteam pe prispa casei noastre.
Ce vă miraţi? Doar nu-s de pluş?
Mi-au dat domenii foarte vaste
Să le păzesc. Şi un culcuş.
În aventura vieţii mele
Am prins de toate, peste vreme,
Zile normale, chiar şi rele
Şi hărnicie, dar şi lene.
Am fost un câine credincios
Şi, vă spun eu, mult mai frumos.
Dar într-o zi ca piaza rea,
Dintr-o urzeală a vieţii, cred,
Al meu stăpân se prăpădea
Şi nu aveam pe cin’ s-aştept.
Pe neaşteptate, soarta-mi crudă
Era izbită de un afet cernit,
Căci întâmplarea mă lovise
În tot ce eu, în lume, am preţuit.
Nu m-au lăsat să mă apropii
Când era-n giulgiu lui gătit,
Vorbeau ceva despre o moarte
Şi despre mine, mai nimic.
Cum nu ştiau că al meu urlet
Era de fapt un recviem?
Că nu puteam să-l plâng în şoapte
Şi nici să-i latru un poem?
Mi-am prins culcuşul în lăbuţe,
Priveam străinii ce vorbeau
Şi auzeam c-or să m-alunge,
Urzeala lor n-o pricepeam.
Nu-nţelegeam de ce a mea casă
Era o ţintă de război
Şi mă loveau toţi în orgoliu,
Că nu contam, pentru cei…. noi.
Eram frumos şi în putere,
Dar, oarecum, incompatibil
Cu lupta lor pentru avere
Din care eram…invizibil.
M-au luat în portbagajul mare
Când au plecat din casa mea
Şi m-a durut extrem de tare
Când m-au lăsat pe o şosea.
Am mers aiurea, în neştire,
Cu dor pentru stăpânul meu,
Oraşul mi-era devenire
Şi nu-mi plăcea, dar ce ştiu eu?
Sunt doar un biet câine de ţară,
Dispreţ şi lovituri îmi e sortit,
Mă plimb într-una pe afară
Şi nu-nţeleg cui am greşit?
Pe tine, fată dragă ce poţi scrie
Cuvinte calde pe un blog,
Te rog frumos să-mi cauţi mie
Un alt stăpân şi un alt loc!
Nu-mi trebuie prispă şi maidan,
Un colţ de curte ar fi chiar bine
Şi poate, peste un alt an,
Vei auzi încă de mine,
Căci de voi bântui oraşul,
Ce mi-e străin şi nefiresc,
Ori un hingher îmi va fi naşul,
Ori voi pieri, în mod firesc.
Mă cheamă Ţache şi-s cuminte
Şi-am spus povestea în cuvinte…
…lătrătoare!
Offff ….tare…doare!
Această postare o fac pentru toţi căţeii abandonaţi de oameni care nu îşi mai asumă creşterea lor din motive de tot felul, făcând ca alţii să se ocupe de problema lor. Poate, de exemplu, vom găsi un om ce va avea un loc pentru Tessa, protejata mea, care, din păcate şi din fericire în acelaşi timp, pentru că nu mai stă cu frica în sân că acolo unde se aciuase putea fi oricând omorâtă, a ajuns în adăpostul de la Stupini, Braşov. Vă rog frumos, ca în urma acestor cuvinte, să nu intrăm în polemici despre cum au ajuns câinii comunitari să ne afecteze pe toţi. Şi pro, şi contra. Nu deţin soluţii, dar ştiu, că spre deosebire de cei care doar vorbesc, eu am luat acasă mai multe suflete lătrătoare decât ar fi fost nevoie. Nu spun să facă cineva la fel, doar cine simte şi poate. Mulţumesc. Găsiţi cele 12 cuvinte bolduite, care nu prea mi-au fost dragi, şi la alţi participanţi în duzina de cuvinte a clubului psi.
A fost odată o Zizi….
Pur şi simplu nu am mai putut aduna cuvintele în buchete îmbietoare, nu am mai putut trimite în eter vorbe ce ştiu că le-aş fi căutat mai târziu. O apatie aparent provocată de întâmplări din real, întâmplări care nu au cine ştie ce profunzime dar care m-au scuturat destul de tare. Încă o cotitură în viaţa mea? Poate că da, poate că nu. Am realizat, a nu ştiu câta oară, cât de singur eşti în faţa problemelor care contează pentru tine, ca individ. Că oricând se va găsi cineva care să privească sarcastic situaţia şi să zică „săraca fată bogată” (nu că aş fi, dar când deţii atâtea animale, cum avem noi, nu poţi să nu te gândeşti că trebuie să fii destul de bine înfipt în …bănuţi…pentru a face faţă, de aici şi asocierea).
M-am trezit într-o dimineaţă, acum două săptămâni, fix, şi am realizat că Zizi, pisicuţa mea birmaneză, nu se va întoarce. Am răscolit pădurea, vecini, împrejurimile; ba …am avut neşansa ca, a doua zi, să dispară şi un motan, care are rol de trubadur în casa noastră, iar disperarea a prins cote …altfel. Zizi nu s-a mai întors, Tan a venit după 5 zile, cu două urme de colţi, ce s-au dovedit a fi de veveriţă, ceea ce ne-a adus pe buze, deşi ne era tare milă: „Lasă că aşa-i trebuie! Să înveţe să lase veveriţele în pace!”
Dar ce ştie el? E fiul pădurii, pisicul pădurii, care are casa doar ţinta stabilităţii şi siguranţei, în rest…trăiască vânătoarea! De el nu mi-a fost chiar atât de teamă; ştiam că e tânăr, curajos…puternic, dar Zizica..era firavă, slabă şi bătrânică. Din câte animăluţe am, ea avea caracterul meu sau eu pe al ei. Nu vreau să insist pe subiect pentru că încă mă doare şi ştiu, chiar dacă primesc încă încurajări, că nu se va întoarce. Poate îi venise timpul să plece. Oricum îmi va fi dor. Atâta doar că a luat cu ea o parte din mine şi chiar… vitalitatea mea. .
Nu totul e alb-negru, cum îmi place mie. Se strecoară între noi şi umbre de gri, şi poveşti complicate, dar şi oameni simpli care ştiu cum să te aline. Mi-am dat seama că, oricâte bobârnace aş lua, e bine să le adun într-un colţ de inimă de blog şi să nu uit, în timp sau peste el, cât de bine poţi fi dacă nu te abaţi prea mult de la crezurile tale. Zizi mi-a fost catifea, mi-a fost pernă de vise, ambiție și dorință de a lupta i-au fost semnele distincte încât parcă nu ai fi crezut că e o contesă cu blăniță cafenie, ci o tigroaică ce-și cunoaste bine limitele. În noaptea în care a vrut să plece, s-a asezat pe mine și m-a privit ore-n șir, iar eu am stat, nemișcată, aproape, știind ce rare îi erau astfel de reactii. Ea dormea mereu, pe mâna mea dreapta, intr-o formă ciudată, iar mie, desi imi amortea mana, mi se părea ca am vise indeplinite. Obișnuia, însă, să ceară cu insistentă să iasă in curte. Se întorcea mereu. Până acum.
Ca să uit bat cuie. Le bat în orice lucru care țipă după mine. Renovez bucătăria, vopsesc lemnăraie şi mă comport ca şi când nu văd vremea asta capricioasă ce m-a umplut de umezeală până şi în inimă. Parcă simt cum picură din mine semnele unor timpuri nu prea călduţe, nici la propriu, nici la figurat. Mihai a plantat trei pini cam de 60 de cm, poate mai mult, nu ştiu, şi sunt tare drăgălaşi. Vă amintiţi povestea cu cişmeaua cumpărată de pe Mercador? Da, da…cea cu defectul ireparabil şi cu omul care s-a făcut nevăzut după ce s-a văzut cu banii luaţi? Ei, bine,un om bun, din copilăria mea, plecata departe, mi-a trimis una super drăguţă tot din piatră, tocmai de pe acele tărâmuri. Aşa, cică să nu mai plâng! Să vă spun că am primit bonus şi o marchiză ce ne înfrumuseţează, perfect, faţada casei, ar fi prea mult, nu? Si totuși…
Dar din dar se face …..nu ştiu ce se face, dar ştiu că acolo unde există încredere lucrurile vin uşor şi simplu. Noi complicăm pe alocuri, dar parcă îmi doresc să văd mai mult binele şi să las lucrurile mărunte altora. Eu am obosit. Însă, cred, e doar oboseala aceea de om cu dor de pisic perfect. A fost odată o Zizi, și va mai fi…în inima mea pentru totdeauna!
Răspunsuri psiriduşeşti
Pentru că nu am luat interviu nimănui în cadrul provocării din clubul psi, dar nici nu aş fi avut ce spune unui interviu serios, dacă ar fi fost cazul, şi pentru că pentru prima dată, după multă vreme, simt primăvara (ştiu că se anunţă ploi, ştiu) şi un strop de relaxare, am lăsat mai jos răspunsurile unor întrebări puse de Dan, pe blogul lui; întrebări la care puteţi încerca, dacă vreţi, să răspundeţi, aici sau pe blogul hipertensivului nostru. Nu ştiu dacă o să vă placă. Cum spunea şi el, aceasta nu e o leapşă (nici nu am scris vreuna, vreodată), dar mi s-a părut un excelent mod de descreţire a frunţilor. Soţul meu mi-a răspuns la întrebări şi i le voi aşterne aici spre marea mea bucurie.
- Ce ai face dacă ai şti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, că este imposibil să eşuezi ?
Eu:Aş încerca să zbor cu parapanta sau să schiez. Nu aş face-o în mod normal, de frica vreunui copac pe care sigur nu l-aş rata. În ambele cazuri.
Mihai: Aş încerca, nu, nu aş încerca, aş juca la loto! De ce râzi, de ce te miri? Păi, au zis că nu eşuez!
2. Dacă ai fi Victor Slav, ai fi rupt-o-n bătaie până acum pe Bianca Drăgușanu ? Ai lua în calcul să o bați astăzi, imediat ce dai ochii cu ea ? Plănuiești să faci asta începând de mâine ? Dacă nu, de ce ?
Eu:Dacă aş fi Victor Slav sigur nu aş bate-o, că doar sunt băiat indecis. Dar dacă aş putea, aş bate-o la cap să dispară din vieţile noastre.
Mihai: Nu aş bate-o pe biata femeie, dar nici nu mi-aş bate capul cu ea! Ignor subiectul! Iar zâmbeşti?
3. Alege un personaj suficient de vizibil în mediile de comunicare din România care crezi că ar fi potrivit pentru a fi imaginea unei campanii care să militeze pentru legalizarea eutanasierii oamenilor;
Eu: Ştiu, ştiu! Pe Monica Tatoiu, asta dacă nu cumva o face deja, spunându-le oamenilor să nu meargă la doctor pentru chimioterapie, dar să bea apă, lămâie, miere şi polen. Era să spun că deja cunosc vreo doi care s-ar potrivi cu eutanasierea oamenilor dar nu erau din România. Putin şi Bill Gates.
Mihai. Am trei. Potriviţi Zici? CTP-ul, Andrei Gheorghe şi Cheloo. Dar rămân la CTP.
- Comentează afirmația „Femeile cu sâni mici nu știu să calce pantaloni la dungă”;
Eu: Pot răspunde cu mi-aş fi dorit să am sâni mici, că pantaloni la dungă nu calc şi nici nu ştiu s-o fac prea bine. La modul general, cui îi pasă?
Mihai: Mie îmi pasă! Pantaloni la dungă nu vreau, nici femei cu sâni mici şi poate alea nu au ce pantaloni călca, că bărbaţilor le plac cele înzestrate! No, ofense!
- Monet sau Dali?
Eu:Dali.
Mihai: Dali
6. Dacă ai avea puterea asta, cu ce te-ai înzestra în plus : a treia mână sau al treilea ochi ? (se acceptă și alte variante – exclus : a doua gură !!!)
Eu:Ioi, dar sigur ai dormit bine aseară? N-as vrea nimic în plus. În minus să nu fie, zic. Dar dacă trebuie ceva ştiu sigur câţiva ce şi-ar dori ceva păr în plus.
Mihai: Al treilea ochi la spate!, răspuns sec
7. Dacă reîncarnarea ar fi o teorie demonstrată ce crezi că ai fost într-o viață anterioară ? Ce ți-ai dori să fii într-o existență viitoare ?
Eu: Mie mi-a zis una de credea tot ce spune, uitându-se aşa la mine, că am fost un bărbat irlandez bijutier, într-o altă viaţă. Acum eu cred că am fost împletitoare de coşuri de nuiele undeva în Franţa. Prea îmi plac ambele, de mor. Ce voi fi în viitor? O veveriţă, să rămân pe lîngă casa mea din pădure.
Mihai: Într-o viaţă anterioară am fost lup şi în viitor voi fi câine. Aşa păzesc şi veveriţa de lângă casă!
8. Care este principalul lucru ce îi lipsește românului pentru a se declara ca fiind fericit ? Dar somalezului ?
EU:Românul ar fi fericit cu ce are ţara, că avem suficiente resurse ce sunt vânate de alţii. Dar au grijă ăia să nu putem fi fericiţi vreodată. Somalezul? Oare cunosc cuvântul? Cred că orice lucru în plus i-ar da un sentiment de fericire.
Mihai: Românului îi lipseşte banul şi somalezului mâncarea. Wow, ce complex ai răspuns tu!
9. Dacă ai avea această opțiune, ce ai alege între a fi rentier și a obține fix aceeași sumă având un job plăcut, lipsit de stress ?
Eu: Rentier, dar să nu mă spui soacră-mii, că ea crede că oricum sunt puţin rentieră.
Mihai: Job fără stress şi aşa poţi fi tu rentieră.
10. Naufragiat pe o insulă pustie, ce companion ai alege între : un homosexual forțos, un câine, Valeriu Zgonea, manualul de fizică de clasa a IX-a ?
Eu:Păi, am cinci câini acasă. Normal că iau unul cu mine. Pe Alma, rotweillerul meu, ce se crede un fel de tăuraşul Ferdinand. Nu m-aş plictisi. Mă întreb, în schimb, ce aş face cu Zgonea şi cine-i ăla, că nu ştiu sigur.
Mihai: Aha, câine! Deci tu iei rotweillwerul, eu câinele lup. Pot fi vecine insulele pe care naufragiem?
- Haiku sau epopee ?
Eu:Haiku, că epopee oricum pare fiece vorbă a mea. Greu mă opresc.
Mihai: Haiku: Se nasc păduri
Din frunze
Ce râd
- Cât din tine se regăsește pe blogul tău ?
EU: Prea mult, spre disperarea celor din familie.
Mihai: Destul, ţinând cont de cât de puţin am scris pe el. Si, eu nu disper. Scrie ce vrei!
- Dacă s-ar produce un film despre viața ta, ce actor ar fi cel mai potrivit pentru a interpreta rolul ?
EU: Julia Roberts
Mihai: Mel Gibson
- Ce ai face dacă în timp ce înoți ți-ai pierde slipul ?
Eu: Naşpa. O grijă în plus. Nu destul am grija sutienului. Asta ar fi neplăcut. Plus că nu ştiu să înot şi nu ştiu dacă l-as recupera, aşa pe post de frunză, măcar. Dar aş face faţă. Bineînţeles aş câştiga un concurs de raci fierţi. Eu aş fi mai roşie ca ei.
Mihai: L-aş căuta, până l-aş găsi. Ce, nu mă crezi?
- De ce n-are coada urs ?
Eu: Că ai mâncat tu ultimele litere? Sau ….
Mihai: Ai scris greşit? Cred că de gras ce e!
16. Dacă ai fi în faţa unui oracol care îți poate răspunde la orice întrebare, dar doar la una singură, care ar fi aceea?
Eu: De ce naiba am luat eu cinci câini acasă, că eu tot nu pricep?
Mihai: Păi, eu mă întorc la prima întrebare: să îmi spună măcar o dată numerele la loto. Răspunsul cu cei cinci câini ţi-l dau eu şi nu-s oracol: de prostuţă miloasă!
Dane, sper că nu te-am dezamăgit prea tare. Eu îţi mulţumesc. După un an, azi 26 feb 2015, vin cu o rectificare: am 6 caini. Intre timp a apărut Lupu-băiatu’ , cel mai şugubăţ şi adorabil câine pe care l-am văzut vreodată.
Mini vacanţa mea
- Duzina de cuvinte:
Nu ştiu dacă e de vină primăvara de afară, dar mi-am aşezat în călimara tastelor toate cuvintele şi am decretat vacanţă de primăvară, aşa înaintea celei de Paşte, când vom urca în caleaşca noastră motorizată şi vom face turul oraşelor în care ni s-au refugiat părinţii, adică Buzău şi Iaşi. Şi cum totdeauna mă întorc super obosită, voi profita de căldura ce se anunţă şi începând de azi, notată deja în calendar, voi avea un timp doar pentru mine, în care să îmi încarc bateriile şi să îmi adun forţele risipite în activităţi obişnuite. Sunt foarte, foarte obosită fizic. Psihic nu se pune că împart la doi grijile şi problemuţele, aşa că acolo o cură de vitaminizare şi un magneziu rezolvă orice fisură. Sper. Era o vreme când mă pricepeam la puţină mecanică, când făceam diferenţa dintre o bujie, un jigler, ăla de se înfunda mereu, un capac de delcou, radiator şi electromotor. Frâne, ambreiaj şi cutie de viteze ştiam ce sunt. Am avut Dacie, încă mai am în acte, adică plătesc impozit pe ceva ce ar trebui să plătească altul, dar asta e altă prostie şi cu calm, fără să îmi activez neuronii temperamentali, voi rezolva problema. De ce zic asta? Păi, cine a ştiut, nene, că grila radiatorului se mai numeşte şi calandru? Am aflat cu puţin timp în urmă şi era să aflăm mai multe miercuri, când s-a pupat bărbatul meu, la o plecare de pe loc, cu un taximetrist. Maşinile, nu ei. A scăpat uşor, iar eu mi-am primit maşina întreagă şi spălată, sper, să hălăduiesc pe unde aş putea să-mi relaxez neuronii ăia, de care vă vorbeam. Ce vă miraţi aşa? Sub calota asta a mea, sensibilă în ultima vreme, încât şi ce e sub ea şi ce e pe ea mă nemulţumeşte, s-au încins niscai lucruri. Aşa că purcedem spre relaxare. Mai întâi la coafor. Da, pentru că am o coamă de păr ce nu poate fi calibrat (de firul de păr vorbesc, da?), sub nicio formă, şi are musai nevoie de un aspect civilizat. Că pe urmă îl lăsăm creţ cum s-a pornit în viaţă sau lins cum apar în toate pozele de-mi plac mie, semn că în celelalte am senzaţia că sunt băgată la 220 v, deşi lumea mă iubeşte, în realitate, mai mult cu el natural, decât făcut cu placa, mai vedem?!. Ştiu, poveşti femeieşti, cu nemulţumire generală de cum ne-o lăsat Dumnezeu. Dar dacă se poate, de ce nu? Pe urmă vreau la Bistro de’l Arte, unde o voi invita pe sora mea la o supă de ceapă şi vom lua o porţie mare de calamar cu usturoi, singurul loc unde nu mănânci calamari din pungă sau congelaţi. Minunăţii. Bem un pahar de kir cu şampanie şi ne vom răsfăţa niţel, că n-o fi foc. Nu ştiţi nimic despre acest bistro? E un loc pe care îl iubesc. Un loc cu mâncare bună, cu atenţie la detalii, cu porţelanuri fine şi dantelării vechi şi care fac mâncare cu ingrediente naturale, experimentând de la reţete tradiţionale, la pampleuri şi sufleuri franţuzeşti. Bineînţeles că au şi firmă de catering, şi multe altele, dar mai bine daţi o fugă acolo, chiar şi la prima vizită în Braşov. E fix în centru, asa că nu e greu de găsit. Nu ştiu dacă oferta lor de primăvară nu mă va face să îmi schimb obiceiurile culinare din bistro, dar puteţi să o răsfoiţi voi, dacă vreţi. Cum sora mea e construită după acelaşi calapod cu mine, simt că mă va însoţi şi în alte incursiuni pe care vreau a le face spre găsirea unui confort psihic perturbat de iarna, ce parcă nu a fost iarnă, dar care tot mi-a calcifiat mie simţurile, de nu mai pătrunde aerul calin al primăverii uşor. Abonament la sală am, la mani-pedi, cosmetică şi toate cele am fost azi, eliberată de gânduri proaste sunt deja, aşa că nu ştiu dacă ne vedem luni la psi-luneală, dragi duzinari, dar cu siguranţă mă voi gândi la voi de la Parcul Acvatic unde intenţionez să îmi mai las energia proastă şi să vin cu una bună. Da, cine spune că ai nevoie să pleci la mulţi kilometri ca să te relaxezi? Am acasă o multitudine de variante şi pentru câteva zile nu va fi nici ziua femeii, nici Valentine day’s, nici vreun alt motiv să fug de responsabilităţi. Va fi o mini vacanţă a la Adriana. Ce voi mai adăuga la lista mea de planuri? O evadare la Buşteni, unde sper să mă întâlnesc cu cineva drag mie şi cam atât. Shopping, sigur nu, dar nu garantez că nu apar acasă cu un coş mare de nuiele. Cu ce îl voi umple? Nu ştiu, poate cu nişte verdeţuri din piaţă, că şi acelea îmi bucură vederea şi sufletul. Vouă vă doresc o primăvară frumoasă de care să vă înfruptaţi din plin!Pentru duzinarii mei, ale căror încercări le găsiţi în acelaşi tabel găzduit de psi, las şi o încercare poetică, a cuvintelor impuse:
În călimara viselor mele ascunse
Tac gânduri şi doruri,
Prind aripi zâmbete fără căldură
Ce privesc feţele triste din jur
Şi nu ştiu pe a cui să rămână,
Preţ de o clipă.
Mi-am calibrat egoismul,
Invidia şi ciuda,
Trecându-le pe toate
Prin calandrul dragostei infinite
Şi am notat în calendar momentul.
Eram învingătoare.
Calm, sub calota fricii de atunci,
Zâmbetul mi-a cuprins chipul.
Deja urcam în caleaşca cu fluturi albi,
Ce treceau prin mine,
Când te simţeam atât de aproape.
Dar mai aveam până să te găsesc
Pe tine, cel cald şi calin,
Făcut după un calapod promis
Acolo SUS, pe când eram un grăunte de nisip
Calcifiat între un calamar şi un melc.
Ce minune s-o fi întâmplat între atunci şi acum
De te port în mine ca un secret ?
Nu căuta răspunsul.
E prins în călimara viselor ascunse.
Cum?
Ai evadat?
Ups!