Înșir, deșir, cos, descos cuvinte
N-am timp deloc.
N-am timp să cânt,
N-am timp să alerg,
N-am timp s-aud,
Nici zgomotul maşinii
Care trece-n, graba sa,
Pe stradă,
Că n-are timp.N-am timp să văd,
N-am timp să simt,
Nici vorbele de amor,
De aseară, nu le mai ştiu,
Pe toate clar,
Că n-aveam timp.N-am timp să vreau,
N-am timp să plec
Şi toate-n mintea mea
Îs de-a valma,
Ameţitor.Nu pot să uit,
N-am vrut să iert,
Că nu e timp
De amagiri
Şi….. că n-am timp.Și în netimpul inimiiAm timp să pierdSecundele cu tine…În ..răstimp.
Trimit un gând de nicăieri,Din lumi pierdute fără vină,Călcate doar de trubaduriDe pietre, şi de lună plină.Acolo merg cu al meu alaiDe vise calde, răsfăţate….,Le dau coniac, le dau şi ceaiBuzelor mele însetate.Sau ce credeai, că doar în visMă plimb alene prin lumi blânde?Şi ca nu pot, nu vreau, nu ştiuSă mai colind cu tălpi rănite?De atâta mers,de atâta drum,Să nu pot bea deloc nectarul?E doar coniac, sau poate ceai,E pe probate…cu paharul.Vrei?Nu te mira că te invitIn pagini simple ..ca la bar,Se-ntâmplă să ne mai citimPrin aburi dulci, fără habarCa îmi poti fi companion,In strâmtele-mi însingurări,Si, poate, c-un pahar cu vinSa dai cuvintelor mirăriSi sens, căci…Uneori, pe tava viețiiPunem și vorbe și-un pahar:Poate nu bem cu toți poeții,Dar vom gusta din al lor har.
Din două capete de sac
Mi-am construit o jucărie,
Cu fir de lână, fir de aţă,
De cânepă crescută-n sat,
De o gospodina ce nu ştie
Că-i interzisă…
Chiar de stat.Nu-i jucăria mea frumoasă?
Da, ce eu sunt?
Tu ai uitat?
Că cinci pistrui mi-apar pe vară
Şi părul mi-este încurcat?Păpuşa mea cu nume-floare
M-a însoţit prin vis, mereu,
Când am uitat-o în câmp, la soare
Mi-a regăsit-o Dumnezeu.Dar mi-a trimis-o, supărată,
Cu al meu bunic de la islaz,
Avea rochiţa sfâşiată
Şi cinci pistrui pe un obraz.În visul meu cu păpuşele,
De-i despre mine, nu-i păcat,
Pistrui-s cinci la mine-n stele,
Dar şi pe obraz am numărat
Tot cinci pistrui de jucărie
Rămaşi, acolo, întinşi pe faţă,
Să-mi amintească, să se ştie,
De păpuşica mea…. de aţă.
Si in cuvinte pistruiate,Copilaroase in substrat,Am adunat povești uitate,
În fire, azi, le-am înnodat.
Licuricii sufletului se aprinseră toţi deodată.
Era un semn de care ştiai, dar îl uitasei în gânduri,
Când rătăcisei pe cărări neumblate, dar promise
De geamănul sufletului tău.Da, acela plecat de tot, de acasă,
Fără chip desenat de vremuri incerte,
Rămas doar schiţat în memoria ta,
Aceea tulburată, acum, de licurici.Goniți spre o poveste ambiguă,Descâlcită de inimă.Lumina puternica adusă spre tine,
Te-a făcut să simţi
Că paşii geamănului tău
Sunt pe aproape.
Şi, tremurând de dorul amestecat cu emoţia
Nevăzutului, neştiutului ce se plimbaseră
Pe drumurile virgine, făgăduite ţie,
Ai adormit, păstrând, în suflet,
Schiţa aceea vagă din mintea ta.Licuricii sufletului s-au mai aprins o data,
Să-ţi spună că trebuie sa zici, imediat, „bun venit”.
Doar că, tu plecaseşi, deja, în întâmpinare,
Ştiind dinainte că visul nu mai e vis
Pentru că… el era geamănul tău.Făgăduința… făgăduitului, licuriciul iubirii divine,Dinlăuntrul tău, în afara ta, sau invers…Doar prin cuvânt..îngemănat.
Pe talpa casei mele scrie stâncă
Şi pe un perete scrie dor.
Pe acoperiş, de veghe, stă iubirea,
Iar dragostea stă-n dormitor.
În curte-i simfonie clară,
Ce o ascult din balansoar,
Pe gard e-o mierlă rătăcită,
Iar pe o floare un bondar.
În stradă mişună un câine
Făr’ de stăpân şi făr’ de zgardă,
Punându-i pe ai mei pe fugă
Sau poate doar puţin în gardă.
Copilăreşte, scriu cinci versuri,
Aidoma cu o poezie,
Versificare fără vină
Dintr-un minut ce parcă învie.Atâtea litere stau goale,Atâtea vorbe parcă-s mute,Atâtea simple amănunte,Pot deveni din pietre, munte.Iar în nesomnul fără aripi,Poți să privești fără să știiCă viața toată e poemulPe care îl primești ..când vii…(…pe acest pământ.)
