Când ești neiubit ești ca o femeie fără zestre, ca o țigară uitată într-o tabacheră veche cu monogramă, nedeschisă cu lunile, îngalbenindu-se sub aripi de timp, ruginind povești adormite.


Când ești neiubit, te plimbi prin casă, cu părul vâlvoi, cu o cană de cafea în mână, privind, fix, spre albul pereților, cu golul inimii intersectat în cercuri cu amintiri ce se rotesc, stingher, prin mintea ta, deși le alungi, căci le simți ca o patalama nedorită, de care nu poți scăpa ușor și prin care iar treci, amețind, ca printr-o integramă rătăcită, la care descoperi răspunsul salvator când te aștepti mai puțin.

Când ești neiubit, pijamaua îți e haina cea mai aproape, îti e ca o rochie de banchet sub o capă prețioasă, căci tu așa o simți ca fiind singura ce îți poate celebra nefericirea, deși, uneori, îți devine armură, căci în ea îți duci bătăliile imaginare (acelea în care sigur ai fi spus și tu ceva mai de soi, cât să topești banchiza inimii celui pierdut) prin lumea asta spioană si indiscretă, care te privește ca printr-un monoclu comun, poate, poate te găsește dezgolită și vulnerabilă și să te iscodească sub tiruri de întrebări fără sens.

Când ești neiubit, orice fotografie te arde și te abții să nu le lași pe toate fără zâmbet și priviri, sub tăișuri de oțel, cât să rămână doar de la bust în jos și să nu te mai chinuie ipocrizii la minut. Doar oboseala de gând îți salvează comorile de ieri, punându-le într-un azi, mai în siguranță. De fapt, acum, cu un singur click poti șterge o întreagă istorie.
Atâta doar ca te ștergi și pe tine fără să-ți dai seama.

Când ești neiubit, îți vine să te arăti brusc ca și când nu suferi, ci trăiești intens, în descoperiri cu zâmbete puse la comandă, într-un dans al rămânerii, suspendat în ultimele conversații istovitoare. Iți așezi masca bunăstării, schimbi culoarea părului, te abții să nu-ți tunzi și ultimul fir de slăbiciune umană și pari că faci un pas în față.  Alergi printre ani și secunde, deși tu tot în sufragerie ești, în pijama, inventariind întâmplări și discuții, și întrebându-te, pentru a mia oară, poate, de ce ți s-a întâmplat tocmai ție nefericirea asta.

Când ești neiubit de cine vrei tu, nu realizezi că e posibil, ca în lumea asta mare cineva să aștepte un om ca tine,
pe care să-l iubească exact ca pe un om neiubit. Total.

Pijamaua mea era albastră. A ta?