Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Februarie cu amintiri desferecate și mâțișori

Februarie mă leagănă duios pe muchii de suflet senin.

februarie

Ciudată lună. Multi nu o iubesc, o toarnă în cupele cu amănunte de care se lipsesc și o beau pe nerăsuflate cât să pară că le-a fost aliment dar că se pot hrăni mai bine cu ghiocei și muguri blânzi de primăvară așteptată. O împart grăbiți cu nerăbdarea și clocotul din ei, uitând că nu e deloc bine să-ți grăbești timpul. Mai bine să-i cauți haină cu folos și să te bucuri de molcomul serilor ce îți vor lipsi, dacă ești cinstit cu tine, când canicula verilor cotropitoare te va încinge că o curea pe mijlocul Albai ca Zăpada, luându-ți aerul pentru o vreme. Februarie al meu, însă, îmi e trambulină spre verde. Și sar fericită prin fiecare zi, de îmi simt picioarele mai pregătite pentru aventuri, iar inima mai plină de idei, gata să îmi fugă din piept, mulțumită de tot ce aduna și speră, cât să dea și altora zvâc de simțire nouă.

Februarie mă leagănă in miros de frezii, și ceață, in adieri de vânt, uneori turbat, și îmi așază pe frunte urme de fulgi ce au uitat sa cadă. Pădurea suspină, așteaptă semnul de trezire, dar nu se grăbește. Știe că la doar o toană de o clipă va fi din nou împodobită cu alb pe poale și pe vârfuri ce par noi căci și seva lor clocotește precum omul grăbit.

Îmi scot din fărâma mea de suflet două amintiri cu iz de făurar. „Ferecă și desferecă” i se mai spune. Și sora mea și părinții mei au făcut nunti in aceasta lună și și-au pus dragostea in zile cu moț de soare auriu, știind că nu se poate a fi altfel. Și n-au greșit deloc. De ar fi fost să îmi aleg eu luna asta, poate aș fi făcut mofturi de divă neînțeleasă, însă, cu fiecare an care a trecut, am realizat că această lună e dăruită curajoșilor, celor loiali, generoși, frumoși.

Nu mai mă împiedic de alte evenimente, mă mulțumesc cu gândul acesta cu moț de soare, căci uite, februarie m-a ales în acest an sa-i fiu liniște, și zău dacă aș convinge pe cineva să devină la fel. Simți sau nu simți. Dar pe drum de zvon de primăvară eu încă mă grăbesc încet, cu moțuri de mâțișori în mâini, tăinuind iarna într-un gând nălucă. Și-l torc…

 

 

Lasă un răspuns