Mărgăritare-profil

De la scriitor de facebook la Povestitoarea

Când mi s-a propus să pun coperți cuvintelor virtuale, am răspuns conform unui capricorn încăpățânat: „Nu, mulțumesc, nu cred că e momentul potrivit. Nu mi-am revizuit niciodată textele și nu m-am gândit o clipă să le adun în altă parte decât pe blog”

Aha, și arhiva ta de câte ori e răsfoită? Tu când cauți un text cum îl găsești ușor? Noi până și textele de publicistică pe care le avem la vedere în ziar le adunăm în cărți de publicistică. Nu e momentul tău, îl facem să fie, dar nu refuza ceea ce meriți. Uite, citește cartea  de debut al Mihaelei R. și pe urmă răspunde-mi dacă textele tale vor să mai rămână ascunse!”, îmi spuse d-na Mariana Cristescu, jurnalist de seamă în orașul Tg Mureș, actualmente ziarist la Cuvântul Liber și scriitor cu un palmares impresionant, care era și cauza intimidării mele.

Si am început munca, am ales texte pe care mulți dintre cei care îmi urmăresc activitatea le cunosc deja, le-am trimis, si de aici drumul la Nume de cod: Povestitoarea s-a materializat destul de repede scriitorul Nicolae Băciuț alegând să-mi scoată cartea la Editura Nico, pe care o păstorește de ceva vreme. Citisem chiar azi, cum „o carte” poate fi ca o păcăleală atâta timp cât au fost publicate undeva, dar cum discuția asta o tot port de o vreme și văzând rezultatul pe hârtie, am să las altora gândul acesta și mă bucur de ce trăiesc.

Multe s-ar spune despre acești oameni, așa cum v-as relata și despre dl Doru Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România sau de dna profesoară Anca Sârghie, cea care a venit la Punțile de lumină, ediția a 11 a, de la Tg Mureș, cu niște proiecte impresionante, de dl Lazăr Lădariu, jurnalist patriot, scriitor, poet și sufletul celor care simt românește mai mult decât și-ar putea imagina unii dintre noi și care vineri, de Buna Vestire, și-a sarbatorit cei 77 de ani de viață într-un mod impresionant.

De fapt ziua a avut aceasta lumină a unei sărbători importante care, parcă, a adus alinare și în comemorarea scriitorului și traducătorului Dan Cetină, stins prematur dintre noi, în memoria căruia prietenii lui de o viață i-au adus un moment solemn în cadrul simpozionului, Părintele Protopop Șincan fiind  și de astă dată prezent reușind să facă trecere perfectă între bucurie și tristețe.

Profesor Anca Sin, Ileana Sandu, Pr. Dr. Silviu Negruțiu, Valentin Marica, Zeno Fodor și dl Mircea Istrate, președintele Ligii Scriitorilor, filiala Tg Mureș, au fost doar câțiva dintre cei cu care am împărțit lumina acestei zile care mie, cel putin, mi-a adus strălucirea unor momente memorabile pe care nu cred că le mai pot uita vreodată.

Dacă părintele Silviu Negruțiu a vorbit înaintea mea despre miracolele lui Isus, vă mărturisesc că ascultându-l am început a mă relaxa subit, realizând că împărțeam un capăt de idee amândoi. Niciunul dintre noi nu credeam că lucrările noastre puteau face parte dintr-un vis împlinit, ci dintr-o întâmplare fericită. M-am rușinat că mi-am putut permite să împart ceva cu părintele a cărui muncă e magistrală, dar când  d-na Mariana Cristescu mi-a permis a mă prezenta singurică, neuitând să vorbească de risipirea mea virtuală, atunci i-am declarat și părintelui Negruțiu și celor prezenți că eu nu aș fi visat niciodată la o carte și că ceea ce sunt, am fost și voi rămâne este acea denumire primita de curand prin rubrica debut din Ziarul Brașovlui…„scriitor de facebook”..doar că, de data asta cu …patalama grăitoare, cu miros de cerneală și cu bucuria răsfoitului unor foi pe care vă garantez textele mele arată diferit.

Astfel, mi-am permis sa îi raspund dlui Dinu Glăvan, la 6 luni, după ce mi-a adresat o intrebare: „Mda, la cat de artistă arătați, ce faceți dumneavoastră altceva decat „bucătărie”?”

Ei bine, am răspuns eu atunci, sunt umbra omului meu care are multe de spus și făcut în credința lui de neam și țara.

 Si nu i-a plăcut răspunsul meu, asa că la jumătate de an după, i-am mărturisit că nu puteam să-i spun atunci, cand eu mă aflam printre oameni care aveau ca prieteni, de atata vreme, cuvinte vultur, ca am și eu cuvinte ca păsările mici pregătite sa zboare, că nu puteam să zic ca după 43 de ani, intr-un 19 martie 2013 m-a apucat scrisul ca pe Forrest Gump alergatul, dar că acum aduc dovada că lucrurile pot deveni simboluri prin oameni care știu a te îndruma astfel incat Povestitoarea sa nu imi mai fie doar un apelativ primit de cititori virtuali. Atunci stateam in public, acum îi spuneam toate acestea de la masa unde îmi prezentam proiectul. Ireal moment.

Doar că virtualul se mutase in sală prin oamenii veniti acolo, in alt loc decat orasul meu natal, prin Monica, Elena, Manu și cele două Ane care mă intrebau și de căței, și de poemele mele și de cartea in sine. Ele mi-au pecetluit ideea ca sunt, am fost și voi ramane scriitor de facebook, doar ca like-urile devenisera imbratisari, comentariile, impresii calde și sharuirile …exemplare de carte caldă cu fotografia mea ce mă infatisa asa cum sunt azi, in realitate.

M-am rușinat la primul autograf, la al doilea eram deja coplesita de frumusetea unei doamne care mi-a demonstrat ca varsta e doar un număr. Cu Monica Mandru cea căsătorită cu Dudu Mândru, cel cu voce de aur, am simțit, însă, că totul e posibil și că nu mai eram niște nume într-o listă de prieteni…oarecare.

I-am dedicat soțului meu, așa ca la Oscar, singurul poem aflat in carte, crezul lui in trecerile sale prin credinte care acum imi sunt atat de clare, m-a emoționat buchetul lui de lalele alb-rosii și am incheiat spunând că dacă am un singur cititor eu sunt multumita, caci, de cand a aparut cartea, mama mea, care nu are nici calculator, nici facebok și nu m-a citit niciodata, mă citeste seară de seară.

Momentul meu magnetizase sala, dar mie imi părea inca ireal și asa il voi pastra  in inimă.

Bineînțeles că lucrurile s-au dus undeva in noapte, caci dl Ladariu era vedeta zilei, care iși sărbătorea cei 77 de ani, cu 77 de poeme prinse intr-un nou volum de poezie. Dar cel mai emoționant moment a fost cel al imbratisărilor de frați, frate mai mare venit cu nepoata si stranepoata din Idicel sat, sa participe la bucurie specială. Cand am auzit fraza aceea stiuta de multi dintre noi – „Imi salut fratele, cel care a ramas la munca de camp pentru ca eu sa pot fi domn de oraș”, va jur că am uitat de ce mă aflu acolo.

Eram oricum in sala hotelului Continental, sală tapetate cu tablouri-icoane pictate de Maricel Naste, un tânăr impresionant, care a electrizat sala cu discursul lui. Ne-au incalzit sufletele folkiști din Reghin, cu voci calde și cu cantece puse pe versurile celor din sală: Nicolae Băciuț, Radu Dulcan, Mariana Cristescu, Lazăr Lădariu, dar și a altor personalități.

Am avut momentul meu, evident, într-o mulțime pe care o priveam cu dragoste și eram fericită că nicio carte din lume nu va schimba ceea ce cu bucurie va ramâne, ca o delimitare de cei care sunt inzestrati cu darul cuvintelor alese, apelativul- Scriitor de Facebook. Poate acesta va fi și numele următorului volum, caci, da, povestea merge mai departe, căci a pune coperti cuvintelor e un lucru care acum imi pare realizabil, dar fără exagerări care ar putea schimba bucuria si insemnătatea acestora.

Vă sunt recunoscătoare pentru multele mesaje de incurajare primite. Cat despre ce va urma sau unde și cum se va găsi aceasta dovadă că intamplarile fericite pot purta nume de carte, am să vă anunț la timpul potrivit, cand voi lua legatura cu editura. Pana atunci am alte proiecte ce se doresc a fi terminate  cu bine.

Mulțumesc, dincolo de cei care au făcut posibil evenimentul, Danei Mastan prin Ziarul Brașovului,  Magazin Critic și familiei mele, dar și Nicoletei Ioniță, omul meu sustinător, de cand mi-a citit prima poveste,  dar și vouă, tuturor, care indiferent cat v-am spus ca sunt om care nu mereu a putut tine mereu calea dreaptă, picurand in alte inimi tristeti iremediabile, ați știut că drumul va fi mereu spre inainte, nu inapoi și că toți meritam sansa trecerilor frumoase, treceri vindecatoare. Am inchis uși, am deschis uși. Faceti la fel, inchideți usile ramase intredeschise, acolo unde nu vor mai fi niciodata decat resentimente, și deschideti-le pe cele potrivite. Este eliberare, garantez! Stiu asta, am invatat și am sperat ca Dumnezeu sa imi trimita un semn potrivit, sa inteleg rostul.

Rostul nostru e ascuns în înterior și il putem descoperi doar dacă ne ascultăm instinctul. Nu e ușor, dar e magic!

ps. Acest articol a fost scris de pe tableta – lucru greu realizabil pentru mine și sper sa nu se fi strecurat vreo greseală. L-am publicat in 29 martie 2016, dar nu a intrat niciodata in noutati, nu stiu de ce, poate asa a vrut WP. Nu am reusit a scoate mai multe exemplare, din motive ușor de dedus, dacă ne uităm la ce vremuri traim. Sper insa sa rezolv  si asta inainte de a-mi taia curajul pentru vreun alt proiect.

Lasă un răspuns