Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte

A venit aseară mama

Am intrat în bucătăria soră-mii, păşind cu grijă să nu las urme de Braşov gri și îngândurat. Lumina era difuză, niciun bec din candelabrul preţios, cu sclipiri de ametist, nu era aprins  şi mirosul de sarmale îmi trimitea semne cum ca…”a venit mama”. Inima îmi bătea cu putere şi până să-mi deschid braţele pentru îmbrăţişarea caldă, ce aveam s-o primesc, am privit-o, câteva secunde, pe femeia măruntă cu haine cernite, ce trebăluia de zor, prinsă în treburi simple, ştiute şi fireşti de care îmi era atât de dor.
Aş fi vrut să prelungesc clipa şi ea sa nu se întoarcă spre mine; să o adulmec, cum făceam când eram mică şi să prind în mine, din nou, imagini ce îmi vor alina dorul atunci când  se va reîntoarce la căsuţa ei de la ţară.  Doar că din acel tablou casnic s-a desprins mama mea cu zâmbetul ei cald şi vorba inconfundabilă…”fata mamii!”. M-am topit ca o lumânare şi minute în şir ne-am purtat în nouă ceruri de fericire, strâns prinse în brăţara iubirii magice şi fără sfârşit.
Mirosul ei de toamnă blândă, privirea de azur, ascunsă sub ramele ochelarilor fără de care ar orbecăi, atingerea sa pe care mi-o doream mai mult decât orice pe lumea asta şi zâmbetul ei strecurat printre lacrimi, ce păreau picături de sticlă colorată de emoţie, îmi împreunau simţurile într-o sărbătoare ad-hoc a dragostei ce mi-o purta şi  pe care o simţeam răspândindu-se în mine, ocupându-mă celulă cu celulă.
În câteva minute, mama a ars tot ce era rău pasager în mine, a descătuşat râsul şi cuvintele, m-a deschis ca pe o carte cu poveşti şi m-a citit din două treceri peste chipul meu.  Îi torceam în braţe, precum un motan leneş într-o zi friguroasă şi, surprinzător, m-am simţit uşoară ca o frunză ce pică încet, încet sub o adiere de vânt călduţ. Nu mai auzeam nimic în jur, nu mai contau acţiunile şi oamenii, ci doar clipa aceea veritabilă ce sigur o voi purta în suflet precum un talisman.
M-am desprins greu din îmbrăţişarea de bun venit a mamei mele. Ciudat, păream a mă rostogoli ca o minge de bucuria revederii şi în acelaşi timp aveam sufletul greu ca o piatră de moară, la gândul că e doar o trecere şi distanţa iar se va aşterne între noi. Ce om mai sunt şi eu! În loc sa păstrez cât mai mult bucuria reîntâlnirii noastre, acasă, eu mă strecor printre spaime şi regrete.
Mă uitam la chipul femeii ce mă purtase în pântece şi muream de dragul ochilor ei ce se micşorau când vorbea sau cand zâmbea de plăcere. Eram cu toţii, la masă, într-o clipă atât de dorită şi pe care voi, poate, o simţiţi mai des şi o trataţi ca fiind atât de normală. Când timpul trece şi apropierile sunt doar în suflet, când distanţele ne fură din farmecul firesc al lucrurilor făcute în familie, împreună, când viaţa cântă cum vrea ea şi noi dansăm cum putem, pe ritmuri schimbătoare, nu poţi să nu strângi acest moment sau altele la fel într-o oglindă vie, în care să poţi privi, cândva, şi să revezi clipa pură de fericire simplă. La noi a venit mama, …din sătucul de departe…

Postarea e făcută cu ajutorul celor 12 cuvinte impuse, iar in tabel, la Eddie, găsiţi şi alte duzini de cuvinte.

18 OCTOMBRIE 2015, valabil și pentru azi.

30 de gânduri despre „A venit aseară mama

    1. ..m-ai speriat nitel, Alma dragă, până să citesc spre final, dar tare iţi mulţumesc pentru apreciere. Chiar mi-am dorit mult, in seara asta, intoarsa tarziu acasa, sa scriu cateva randuri. Sunt tare fericita ca am reusit şi mă mira exaltarea mea.Te imbratisez cu drag..

  1. E în firea omului sensibil să se strecoare printre spaime și regrete atunci când e mai fericit dar, nu le lăsa să-ti pâlpâie în suflet și gândește-te la cât ești de privilegiata, că mai poți aduna amintiri. Cel mai greu e, să-ti fie dor, de îmbrățișările pe care le-ai fi putut avea, dar viața ți le-a furat mult prea devreme.

    1. Stiu asta din prisma tatei, Dana! Stiu ce inseamnă să-ţi mai doresti să-ţi apară măcar in vis şi mă rog ca acest lucru sa nu vină niciodată in cazul mamei sau cat mai tarziu posibil. Mi-e ciuda ca mama a ales sa locuiasca la Buzău. Pană in iulie a avut o scuză: trăia bunicul, dar acum se putea face altfel şi eram intregi, şi cu ea in preajmă, mereu. Dar orice om are dreptul sa traiasca cum vrea si daca orizontul ei şi universul intreg se afla langa casa parinteasca eu voi accepta incet, incet si asta. Multumesc pentru popasul tau aici. Totdeauna m-ai sustinut şi iti recunoscatoare.

  2. o emotie fireasca si o reactie la fel de fireasca. cum fireasca e si presimtirea distantei ce se va asterne iar.
    si eu am avut o zi buna de consemnat. sper sa reusesc azi .

    1. ..ai reusit şi inca bine din ce am văzut eu. Ai perfecta dreptate, totul e într-un balans perfect şi firesc, dar mă voi bucura de aceste zile cu ea, ca atunci cand eram copil. Merităm amândouă asta.

  3. Uneori aşa ni se întâmplă, bucuria momentului ne este umbrită de gânduri triste. Ne sperie prea multă bucurie în suflet. Frumoase rândurile tale, Adriana.

    1. Mulţumesc pentru apreciere, Adrian. Cineva îmi spunea că frica e îngrozitoare, că din cauza ei nu poţi vedea frumosul şi te risipesti in povesti de genul drobului de sare. Evit asta, dar tot se mai strecoară cate un gand răzleţ.

  4. Ne pierdem uneori în bucuria momentului pentru ca apoi, în câteva clipite să ne întoarcem în imensitatea spaimelor noastre. Mereu ne temem de ceva, mereu simțim asupra noastră o amenințare, dar nu ne gândim ce simplu ne-ar fi dacă nu ne-am mai teme, simplu, acceptând evidențele și realitatea vieții. Teama este cea care ne umbrește cel mai ades înălțătoarea bucurie.

    Rândurile tale m-au emoționat, căci si eu mai am încă pe mama, care nu mai poate veni să mă vadă, nu-mi mai poate face sarmale (minunatele ei sarmale!), dar așteaptă mereu sa ne ducem și să o strângem în brațe!

    1. După ce m-am întors de pe blogul tău, as putea spune ca teama asta ne e comună nouă. Totdeauna avem ceva ce ne umbreste bucuria. O fi din fire sau datorită experientelor vietii, nu stiu, dar la mine, gândurile vin la pachet astfel. Să-ţi trăiască mama ta..sănătoasă!

  5. Ai reusit iar si iar sa faci sa curga rauri de emotie in sufletul meu. Bucura-te de zilele acestea si alunga pentru moment tristetea care vicleana iti bate la usa… E greu , stiu. O stiu pentru ca asa sunt si eu. Cineva imi spunea ca mama este imaginea extraordinara a dragostei lui Dumnezeu.. Si asa e. Te pupic.

    1. Da, gutuie, mă voi bucura de mama, desi gandul reîntoarcerii ei in satucul de departe nu mi-a dat pace tot datorita ei, vorbind oarecum despre asta si despre cum şi-a lăsat lucrurile intr-o ordine liniştitoare. Mă bucur că te-au atins vorbele mele. Te pup şi eu.

    1. Tu, oricum, vezi doar frumosul lumii. De-aş fi şi eu aşa, doar că eu am doar cuvinte frumoase în suflet şi sunt umbrite, uneori, de gânduri ce nu-mi fac cinste. Dar mă educ mereu spre mai bine. Mulţumesc, păpădie!

    1. E bine ca vine măcar in vise. La mine tata nu vrea, deşi îl chem de multe ori. Îi simt insă prezenta in casă, ca si cand ar fi multumit de ceva. Mulţumesc pentru vizita si aprecieri.

    1. ..of, câtă dreptate ai. Avem clipe rare de acest gen şi din vina noastra, din a mea sigur, dar ştiu ca am o mamă atat de intelegatoare că uneori nu stiu nici eu cum de poate fi asa. Te îmbratisez cu drag, am cam fost rar pe net, dar imi fac timp sa vad cu ce ne-ai mai incantat in ultima vreme.

    1. ..da, zici bine ce zici. Recunosc că nu mi-e drag sa plec la drum şi că mă ”mulţumesc” să o stiu bine, vizitată mai mult de sora şi cumnatul meu. Poate asa imi revizuiesc şi eu greselile. Si da, poate ne-om vedea vreodata in vizită la mame, frumos spus..

  6. A venit aseară mama
    din sătucul de departe
    şi mi-a aşternut în suflet
    verile cu zile calde,
    fluturii dansând pe rouă
    într-o rază de lumina,
    serile cu luna nouă
    când poveştile-s de vină
    pentru visele albastre
    cu pantofi de domnişoară,
    sărutările furate
    de pe strune de vioară,
    râsetele-mbujorate
    pe obraji de balerină,
    sufletul mirat de fată
    ce iubirea vrea să-i vină.

    1. …şi uite asa ai pus povestea
      în cuvinte ce adună
      aerul de poezie
      şi sclipiri de zână bună,
      mi-ai prins repede in gene
      două lacrimi, ce se ascund,
      iar in suflet ai pus dragul
      că te stiu, parcă demult,
      şi cu versuri diafane
      adunata-i tot cuprinsul,
      mulţumescu-ţi tie, dragă,
      te astept oricând…cu ”bisul”.

    1. Mama mea revine rar la Brașov și nu mă pot abține să nu amintesc asta și pe aici. Cat despre emoții, eu cred ca familia ni le provoacă pe cele mai mari și mai profunde. Uneori ies cuvinte, ca aici; alteori le purtăm doar în suflet. Mulțumesc, Ioana. Mă bucur, din nou, pentru semnul tău. Zi faină să ai!

Lasă un răspuns