Cea mai frumoasă zi

  • duzina de cuvinte

Soarele încearcă să prindă putere şi sub razele lui delicate, dar cu fiece secundă mai puternice, orice lucru şi fiinţă din jur pare mai caldă şi mai dornică de odihnă. Motanul alb se întinde cât e de lung pe foişor spre disperarea Zarei, câinele lup, care se vaită şi se chinuie să găsească locul liber de evadare. Ce l-ar mai înşfăca ea şi l-ar face să-şi ceară iertare pentru toate amăgirile alea prin care o face să treacă zilnic! Nu poate să facă nimic şi singurul lucru ce-i rămâne e să latre şi să scheaune a durere şi jale. Lui Tan nici că-i pasă, de data asta, simţindu-l pe Mihai ca aliat. Cu ţigara în colţul gurii şi cu un ferăstrău mic în mâna dreaptă, al meu soţ se scutură de tot ce-i este nepotrivit armoniei sale depline. Priveşte amuzat către cainele lup, febleţea sa cea mare, ca imediat faţa să i se schimbe într-o încruntare scurtă. ”Probabil a dat de un obstacol”, gândesc eu în timp ce el taie cu râvnă un placaj colorat.

Fumul ţigării cu miros de cireşe îl opreste puţin din furia lucrului. Mi-e drag să-l privesc făcând lucruri la care nu se pricepe nativ, dar pe care le face mai bine decat un meserias, tocmai punându-şi ambiţia, mintea şi puterea sa de bărbat să facă tot ce nu ar fi crezut vreodată că va face. Îmi prinde privirea şi-mi trimite un zâmbet mare cât casa, în timp ce soarbe din cafeaua aproape rece,  aratându-mi mândru isprava lui de meşter. Aprob reuşita ştiind că mai are ceva etape de finalizat. Pe hol, pe un scaun, cămaşa lui albastră devină ispită pentru unul din căţeii pe care îi vedeam adormiţi. Aşa credeam eu şi asa părea judecând după liniştea nefirească spartă doar de mişcările hotărâte ale bărbatului meu. O ridic şi-mi ascund faţa în ea de parcă i-aş fi dat o îmbrăţişare omului meu drag. Ce ciudat, e la o aruncătură de băţ de mine iar eu mă încurc în gesturi adolescentine; realizez asta şi trec să-mi iau îmbrăţişarea reală. Mă cuprinde aroma de cireşe amare a ţigării şi dulceaţa dovleacului copt din plăcinta pe care tocmai a mâncat-o şi mă simt în siguranţă, mă simt locuind în casa iubirii şi realizez că fricile alea  ce merg la pas cu mine de mai bine de 40 de ani, dispar toate in bratele lui.

Îl ajut sa batem cateva cuie; mâinile noastre se ating simplu, într-o muncă normală, firească, aproape banală, într-o zi comună de sambătă după amiaza. Doar ochii noştri ştiu că nu-i aşa, că această zi ar fi putut fi un rod al fanteziei noastre cu 10 ani în urmă, că bătăile inimii lui mi le-aş fi închipuit doar în vise călătoare şi că greutatea acestei zile stă într-o amintire copleşitoare deşi, cum spuneam, părea a fi o zi simplă din cele 3229 de zile petrecute împreună în aceşti ani. Am scăzut din ele zilele când am stat departe  forţaţi de împrejurări: când mi-am făcut operaţia la picior, când cu glezna mea ruptă sau cele vreo 5 zile în care nu l-am putut însoţi în diverse drumuri, spre socrii, de exemplu. Bineînţeles că am fi putut turna şi noi o penibilă reclamă la telefonie şi în acea perioadă ţinând cont de nenumăratul timp petrecut telefonic, gata de a ne împărtăşi orice lucru nou la care nu participam direct.

Hotărât lucru, pentru noi viaţa în doi chiar înseamnă ceva cu normă întreagă, ceva care a venit brusc dar a devenit vital pentru fiecare din noi, ceva care ne-a dat dreptul la fericire simplă fără fiţe şi vise irealizabile, cu dorinţe cuminţi  şi recunoştinţă zilnică. Capacul arată mulţumitor. Pecetluim lucrul făcut într-un sărut scurt şi ne spunem încet: ”Ţi-aduci aminte? Acum mă îndrăgosteam de tine!” Cum să nu-mi amintesc? Pe mine, dacă mă trezeşti din somn sau din orice activitate importantă  şi mă intrebi care a fost cea mai fericită şi mai specială zi din viata mea, nu voi spune nici de casatorie, nici de nu stiu ce reuşite; voi spune că cea mai frumoasă zi este, a fost şi va fi ziua de 5 iulie 2005 prin toată semnificaţia, ineditul şi farmecul ei. Ziua când mi-am întâlnit alesul ce nu ştiam că-mi va fi ales, dar el a stiut, simtit şi făcut orice i-a stat în putinţă să realizeze acest lucru. Au trecut 9 ani de atunci, iar mie tot îmi vor suna în urechi cuvintele lui rostite la doar patru ore după ce drumurile ni s-au intersectat: ” Eu mă voi însura cu tine!”. Mulţumesc dragul meu, pentru cele 3229 de zile fericite şi pentru tot ce va urma în viaţa noastră şi îţi spun simplu că sunt mândră să mă pot numi soţia ta.

Pentru voi care e ziua cea mai specială? Cred că deja bănuiesc câteva răspunsuri, pentru că ştiu că ziua aducerii unui copil pe lume face ca toate celelalte sa palească in insemnătatea lor. Deh, …aici..sunt de-a dreptul repetentă, dar compensez cum pot. O zi bună să aveţi şi intraţi pe pagina psi să vedeţi şi alte duzine de cuvinte, unde de fapt am înscris şi povestea unei zile obişnuite devenită specială datorită nouă. Mulţumesc.

You may also like

33 de comentarii

  1. In afara de ziua cand m-a nascut mama? 🙂 Uite ca nu stiu alta, acum pe loc, fiindca am observat eu la mine ca nu asez zilele pe caprarii.
    Dar, fireste, sunt cateva deosebite, desprinzandu-se dintre cele umplute cu rutina si acestea ar fi zilele petrecute cu bunica mea, mereu cu cate o poveste in desaga, cu cate-o poezie si, cu precadere ultimele ei zile(in urma cu 43 de zile s-a stins), chiar daca triste. Apoi ar fi cele trei luni de zile petrecute cu o veche prietena, cu care nu ma mai vazusem de 15 ani, dar si acesteia ii numar zilele de cand a disparut de printre cei vii(25 de zile de cand s-a stins si ea).
    Zilele speciale nu sunt numai cu bucurii, nu?

    Cat despre ziua ta speciala, ce e de zis…sa va fie cu noroc si pe mai departe! Si sa va aveti unul pe celalalt pana la adanci batraneti!

    PS: Scriu de la un alt laptop si de-aceea lipsesc diacriticele.

    1. Nu am mai putut reveni pe blog din multe motive, nu am avut energie nici să mai răspund mesajelor şi parcă nu-mi stă in fire să fac asta, dar uite cum comentariul tău imi completează starea şi mă intreb de ce nu pot aduna şi eu astfel zilele şi clipele? La timpul când scriam articolul bunicul meu era la Brasov intr-o incursiune despre care vroiam a scrie haios şi cu glume presărate din aventura lui cu orasul. Pe 5 am scris aici, pe 10 a fost ziua lui şi i-am făcut tort şi l-am cinstit, veselit in familia restransă cu doar cele două nepoate. Ce să mai tot o lungesc, pe 16 tataia …a părăsit această lume, lăsând in sufletul meu confuzie şi mirare. Acum esti bine, peste putin timp se adună haosul şi tare mi-ar fi plăcut să gestionez totul asa cum citesc eu la tine. Dar nu. Poate am adăugat incă o zi specială, o zi de despărtire, una de sărbătoare atipică, atunci la aniversare; poate am prins poveşti din satul buzoian gen ”pisica albă, pisica neagră”, dar şi o mutenie şi un dezinteres total pentru tot ce nu era palpabil. Îmi revin şi mi-e dor de taste şi de poveştile voastre, iar curând poate le voi avea chiar şi pe ale mele. Mulţumesc, Alma şi te îmbrăţişez.

  2. Uite, oricât ţi s-ar părea de curios, zilele în care mi-am adus pe lume copiii nu le-am simţit speciale, ci grele, lungi, obositoare. Speciale au fost cele care au urmat. S-au adunat multe, douăzeci de ani de zile speciale…

    E atât de senină povestea voastră! Să fiţi fericiţi împreună mereu, aşa cum sunteţi acum!

  3. Sufletele frumoase traiesc povestea vietii frumos. Ziua in care duh de iubirea intra in trairea si existenta fiecaruia e ziua in care incepi sa vezi si sa simti frumosul. Sunteti binecuvantati si fie ca bunul Dumnezeu sa va daruiasca in fiecare zi strop de iubire si torent de fericire. Fericirea e in iubire. Sa va iubiti si sa fiti iubiti mereu, frumosi oameni.

    1. …cand esti foarte tanar ţi se pare că totul ţi se cuvine. Vrei totul repede, pe loc şi fără efort. Chiar şi in iubire. Cat de diferit e gandul meu acum. Te pupic, gutuie!

  4. Cuvintele tale se astern firesc, dezvaluind totusi o lume deosebita, cum putini oameni au norocul in viata sa traiasca. Iubirea voastra parca ar creste de la an la an, spre deosebire de iubirile altora, ce palesc… Din toata inima va doresc sa va bucurati intreaga viata de asemenea clipe senine, de dragostea voastra nealterata, fireasca, fericita! Va imbratisez!

    1. Cand ai cuvintele prietene poţi ţese poveşti reale sau nu, cu substrat sau adevăr, cu sinceritate sau minciună. Cum le prezinţi asa le pot percepe oamenii, dar dincolo de asta e mare lucru să poti scrie despre ceea ce izvorăşte din tine firesc, fără artificii şi infrumusetare de slove. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest dar. Te pup, Vienela. Poate bem o cafea in septembrie, cand lucrurile se vor mai potoli in viata mea. E cam aglomeratie acum in ea…

  5. emotionanta povestea voastra care imi aduce de fiecare data aminte de a noastra. pe care desigur nu o uit nici o clipa. asemeni voua si noi sarbatorim si pastram in suflet ca o zi speciala ziua cand destinul ne-a adus impreuna, cand Mihail-ul meu mi-a zambit prima data, m-a luat de mana si nu mi-a mai dat drumu. De atunci a venit si cealalata zi speciala, a venirii lui Dante pe lume. dar fara acea intalnire toate celelalte ar fi fost altfel…
    la multi si fericiti ani impreuna!

    1. …ei, vezi? Despre asta vorbesc. Dante al vostru face fiecare zi specială, cum spunea Carmen; şi deşi pare totul la indemână vă spun eu că nu e şi că tare sunteţi norocoşi. Vă imbrăţişez!

  6. Foarte frumos! Minunat!
    Eu am adunat mai multi ani, asa ca zilele mele cele mai frumoase sunt 5!
    Dar fara ziua aceea, de 1Martie… nu ar fi existat celelalte 4, asa ca votez si eu cu toata inima ziua cand mi-am intalnit norocul! Eram asa de tanara ca de-as fi fost un pic mai zapacita as fi putut rata fericirea! Domnul insa m-a inteleptit!
    Ma regasesc in cuvintele tale care… mi-au adus o tainica bucurie, ceva de care acum chiar aveam nevoie! Multumesc!
    Sa fiti fericiti cat mai mult timp impreuna!

    1. …imi esti atat de dragă şi atat de multă iubire găsesc in cuvintele tale incat şi ziua cand mi-am făcut blog pare specială. Fără el sigur nu aş fi intâlnit atâtea gânduri frumoase, oameni altfel şi poveşti adevărate. Îţi doresc sănătate şi mă rog să fii bine!

  7. Mulți ani înainte, toate zilele să vă fie speciale !
    Toate zilele împreună cu soțul meu mi s-au părut speciale, dar dacă trebuie să menționez neapărat una…, să fie 25 noiembrie, ziua în care ne-am cunoscut. 🙂

    1. 25 noiembrie era ziua de nastere a tatălui meu. Prin voi şi povestea voastră continuă şi …cu vechime, totul pare mai la indemână, mai real şi mai simplu. Multumesc, Zina!

  8. 🙂 Adriana…in sfarsit am ajuns. Dar am fost si dincolo fiindca nu prea stiam ce si cum. Am lasat si acolo un comm.
    Am reintrat si pe povestea intalnirii voastre. Poate pentru ca inca nu-mi vine a crede ca eu am fost primul vizitator/cititor al margaritarelor tale insirate atat de frumos.
    Asa este, ziua in care ai cunoscut omul vietii tare nu poate fi decat cea mai frumoasa. 🙂

    1. Elly, tu esti omul meu special din blogosferă, întâiul meu vizitator şi încurajarea sinceră pe care am primit-o neaşteptat. Dacă citeşti comentariul lăsat Almei vei înţelege o parte din tăcerea mea şi sper că nu am lipsit prea mult de la vreo poveste de a ta împărtăşită cu noi. Te îmbrăţişez cu tot dragul. Mulţumesc.

  9. Atatea zile frumoase si atatea zile ciudate am avut recently incat am ales sa le mixez oarecum, sa iau doar ce-i bun din ele… aroma tigarilor „cu cirese” n-o pot uita si bine ca mi-ai adus aminte, o sa opresc maine la un OMV si o sa-mi fac un update 😉

    1. Ţie trebuie să-ţi mulţumesc în mod special. Comentariul tău, venit la o postare scrisă cu 33 zile in urmă (cum am citit eu azi intrând pe blogul tău) m-a trezit brusc din amorţirea în care m-am instalat cu voia sau fără voia mea. Te am citit mai mult de pe fb şi mi-ai adus de cele mai multe ori zâmbetul pe fata, in multe momente speciale, zic eu acum. Da, ţigările cu arome speciale nu se găsesc peste tot. OMV e unul din acele locuri.

    1. ..şi eu vouă, bucurii şi casa de piatră. Stiam, am văzut pozele de la nunta, dar pentru ca evenimentele triste din viata mea plus tăcerea brusca m-au tinut departe de net, nu te-am felicitat cum se cuvine. Are luna iulie ceva special, zic eu…totuşi…

Lasă un răspuns