Mărgăritare versificate

Între file lipite ..stă inamicul pisicilor

Între două file lipite de vreme
Se ascunde o fărâmă de poveste,
Tu sari aşa, firesc, peste ele
Neştiind  ce lipseşte;
Pe pagina următoare nu se leagă nimic:
Ai un chibrit,
Un sac şi un pisic rătăcit,
Citeşti mai departe slova ieşită din tipar,
Când în poveste nouă pisici apar,
Chiar de îţi pare defectă şi cu pagini nescrise
Cumva afli că în sac cam opt mâţe au fost prinse ,
Dar al nouălea, mai istet, şi-a făcut pârtie ca piticul
Şi a reusit să evadeze înainte de a-i număra inamicul.
Inamic? Care inamic? Foile lipite ascund adevărul ce stă pitit,
Poate, la pândă, să vadă când se aprinde lumina şi e găsit.
Mă gândesc că e greşeală de redactare,
distanţa din poveste e cât se poate de mare,
Se mai întâmplă să găseşti prin cărţi
Foi albe, sau chiar lipsă părţi
Măricele
De nu mai ştii care e subiectul în ele.
Acum motanul devenea erou mucalit
Şi cică era şi un pic cam falit,
Îşi salvase fraţii din sac, într-o seară
Când erau răpitorii la şcoală,
Şi găsiră adăpost într-un staul,
Ocrotiţi cumva de un taur.
Era şi o vacă pe acolo cu lapte,
Deci mâncarea le era pe săturate.
Într-un final, pe neaşteptate,
S-au desprins şi foile. Toate.
Am aflat că inamicul era
Un băiat cam belea,
Dar că mâţul isteţ a tras la sorţi
Lozul câştigător pentru toţi.
E o poveste banală, de seară,
Ca o compunere dată la şcoală,
Dar mie nici că-mi pasă prea tare:
Vă trimit tuturor o salutare
Şi vă spun că iau o vacanţă,
Că m-a prins oboseala din faţă.
Nu mă duc nici la ski, nici la cros,
O să ies pe uşa din dos.
Când mă-ntorc vă voi prezenta pisoiaşii,
Cei ce fac acum pe poznaşii.
Să le dăm ceva nume, chiar unul de erou,
Şi să-i punem pe toţi în tablou.
Eu m-am plictisit de atâtea rime:
Plec până nu-ncep să mă deprime!Articolul este înscris în DUZINA DE CUVINTE, din clubul psi. Găsiţi şi alţi jucători …în acest tabel. Intraţi şi vedeţi alte sensuri ale aceloraşi cuvinte.

 

36 de gânduri despre „Între file lipite ..stă inamicul pisicilor

  1. Uneori foile albe fac povestea mai interesantă. Golul este umplut de imaginația fiecăruia, iar șirul întâmplărilor poate fi ușor diferit. Uite, eu am fugit repede să număr cuvintele din articolul meu… nu-mi ieșea pândă la socoteală. Și ce să vezi… la mine era panda. 🙂 De aceea jocul de astă seară îmi pare și mai frumos.

  2. Da' cine nu ne dă voie să fim infantili? Cine spune că trebuie că trebuie să cădem frânţi sub povara seriozităţii? La urma urmei, dacă Universul l-a lăsat pe Dum(nezeu) ăsta să se joace şi nu şi-a pus problema că va fi infantil, înseamnă că nici nu putem fi infantili-infantili, ci, mai degrabă nişţe curioşi ai literelor care ascund o sumedenie de contrucţii.

  3. tarabele se vor închide curând pe motiv de vacanţă, oboseală şi ce-o mai fi! încă nu ştiu dacă să mai pun marţi teme de joacă sau să anunţ deja că ne revedem la anul!

  4. Joaca e parte din noi. E raspunsul nostru la un excedent de seriozitate din partea intamplarilor.Stiu cum e sa nu ai dispozitie favorabila scrisului. Trec prin asa ceva.
    Doar ca ieri am regasit o farima din mine care ma impingea sa scriu.

  5. Adriana, draga mea…nu te sfii sa te joci, sunt sigura ca ai prea multe parti din viata in care esti serioasa si jocul asta te mai relaxeaza. Citind mai sus, da , cred ca ai fi potrivita sa scrii o carte pentru copii. Jumatate din poezia ta imi pare un joc, celalata jumatate ascunde intelesuri …serioase. Mie mi-a placut.

    PS Cand spui de oboseala, asa te iubesc de tare…simt ca nu ma voi mai odihni niciodata…in plus vreau sa citesc din urma ce am pierdut, la o gramada de oameni dragi…

  6. Așteptam cu nerăbdare
    să vad ce-i în continuare…
    Agatha Christie scrie pe tine
    m-ai ținut în suspans bine
    credeam că săracii pisicei
    au pățit ca cei zece mititei
    m-am lămurit în final
    că-i o pozna de școlar.
    Te îmbrățișez, așa dar!

    după cum vezi nici la mine
    nu curg versurile bine

  7. Ai scos de la naftalina sufletul copilului din tine, l-ai așternut în fața ta și ai început a te juca! Ti-ai adus și mâțele cu tine, să le pui fundițe colorate (așa le făceam eu, uneori), și apoi le-ai pus în basme, să te amuzi cu ele! Dacă mă depărtez și mă uit mai atent, nu văd strop de oboseală, văd ghidușia cu care ne mânuiești gândurile. Parcă ești mai activă ca niciodată când așterni rimele acestea, de care spui că te-ai plictisit!

  8. Interesantă cartea ta cu mâțe,
    Cu pagini albe care să ne-ațâțe.
    Eu paginile lipsă aș vrea să le citesc,
    Dar de pe ele, chiar și vorbele chiulesc,
    Parc-ar pleca-mpreună cu tine în vacanță,
    Într-o lume de basm și de verdeață,
    A unei veri frumoase și pline de căldură,
    Cu stat la ștrand și drumeții în natură!
    Să-ți fie gândurile liniștite
    Și din vacanță să vii cu puteri înzecite!

  9. ….astăzi Vienela ne intreba ce căutăm de fapt pe celelalte bloguri. Răspunsul stă si in vorbele tale….intelesuri serioase şi chiar joacă ce să-mi aducă un zâmbet, sa stiu de ce revin. Asta e in mintea mea si mă bucur sa gasesc oameni ce simt la fel. Tu…odihneste-te că meriti. Nu vom putea recupera zile …, dar vei aduna altele. Nu căuta in arhive …ci mergi…spre înaintele ce tocmai s-a deschis si mai frumos pentru tine.

  10. …mie imi plac povestile,
    chiar si cele mai usoare
    fără prea multe sclipiri
    dar c-o umbră de morală.
    Aşadar mă cam alint
    căci pe mine…nu mă mint,
    şi de spun că-i versul moale:
    e răsfăţ….un pic….pe poale!

    Multumesc, Maria!

  11. Asta-mi doresc: mai mult la aer,
    Să văd Sibiul in culoare,
    Să merg la bradul lucitor,
    Şi pe poteci, căci mi-este dor,
    Să ronţăi nuci prăjite-n sare,
    Să mă acopăr cu visare,
    Să uit de griji, şi de facturi,
    Să cumpăr multe prăjituri,
    Să uit un pic de „TREBUIE”
    Şi să adun doar: „dacă vrem”!
    Acum ce-oi face din ce-am spus
    Iti las curand intr-un răspuns.

  12. Eram copil si cautam sa ma maturizez rapid, imi doream din suflet sa am mintea bine organizata, sa fiu serioasa si sa fac treburi serioase. Nu mi-a reusit niciodata pe deplin si astazi, sarita de 40 de ani, stiu sigur ca o parte din noi ramane mereu in copilarie, ca adora jocul si ca nu va renunta la el. Sunt mereu copii imbracati in haine de adulti, asa ca joaca ne este permisa, mai ales cand iese atat de bine si cand ascunde si intelesuri potrivite adultilor.
    Ioana are dreptate, sa stii! Ideile si stilul tau (cele folosite in acest articol) sunt tare potrivite pentru copii, chiar ai putea incerca in mica vacanta pe care vrei sa ti-o oferi sa te gandesti la asta…

  13. E o idee frumoasă, dar as minti poporul …cu …poezioare usoare care nu mă reprezintă ci doar scot din mine si o altă latura. Faptul că in ultima vreme m-am jucat …vine din exact putinul timp alocat pentru scris. Multumesc pentru incredere…

  14. Mie mi-a placut, ascunde, nu ascunde…important este sentimentul pe care il ai pentru pisoiasi. Am terminat lectura gandindu-ma la nume si la cat de comod pare staulul cu fan si lapte la discretie:)

Lasă un răspuns la Scorpio Anulează răspunsul