Cine picură pe streaşina  uitării
Stropi răzleţi de iubire seacă?
Prin tubulaturi de burlane uzate şi gri
Curg lacrimi de fată tânără
Şi pierdută pe acoperişul lumii.
Nici lumea n-o cunoaşte
Dar nici ea nu ştie drumul spre lume.
Nu poate păşi,
Are pantofi de balerină
Şi nu mai ştie a  merge.
De dans nici atât,
Că stă cocoţată pe acoperiş,
Ăla al lumii pierdute,
Lăsată de izbelişte
Pe când iubea
Şi  se rătăcise în ea         
                                                           Ca-ntr-o aventură sălbatică.

Să se descalţe nu se cădea,
Mai bine ar încerca să plece
În vârful picioarelor;
Şi aşa în lumea largă
Nu mai era loc pentru iubirea ei,
De ce n-ar părăsi-o graţios
Ca o balerină ce era!
Şi totuşi, pe acoperişul lumii cad picuri!
Sunt lacrimi de balerină părăsită.

8 gânduri despre “Lacrimi de balerină

  1. amărui… aşa mi-e gustul
    privind acoperişul lumii
    acela din care curg lacrimi
    de balerină.
    amărui… aşa mi-e zâmbetul
    când paşii nu mai ştiu rostul
    şi tăcerea nu mai este răspuns
    pentru toate.

  2. De ce suna atat de dureros poezia asta? De ce vrei tu sa adorm cu gandul la biata balerina fara noroc? Poate ai vazut ca am mai trecut pe aici si mai devreme, dar am amanat, sperand ca la a doua citire imi va fi mai usor… Nu, nu a fost…

Lasă un răspuns