Mărgăritare versificate

Îmblânzitor de cuvinte

Îmblânzitor de cuvinte:
Mă plimb pe cuvânt, mă dau chiar de-a dura,
Fac tumbe in aer și cad fără plasă,
Imi rup o vocală, consoana-i arsură,
Țintesc două verbe, dar lor nu le pasă
Că trec, le curtez, le spun o poveste
De inimă neagră sau, poate, albastră,
Nu vor sa decline și nici sa conjuge
Situații ce par o idee cam proasta.
Cad cu totul, astept sa primesc ajutor:
”Doamne, ce vorbe imi ies azi pe gură!”
Singură-i  musai sa mă avânt și să zbor,
Să-mi ridic nu doar gândul, ci intreaga făptură,
Si s-adun iar cuvinte amețite de aburi,
Colorate de ochi ce au emoții și stare,
Să imi spună o poveste sau sa-mi dea, poate, sfaturi
Si sa prind iar parfum de cuvânt …oarecare.
Nu stiu cine se mai duce astăzi la circ
De cuvinte ambulante, ce se dau pe trapez,
Poate asa vor citi, de la mare la mic:
Îmblânzitor de cuvinte, nu mai pot să dresez
…amănunte!
Îmblânzitor de cuvinte
Îmblânzitor de cuvinte