Românește

 româneșteLiterele mele nu devin cuvinte mereu. Literele mele se prind în hore și uneori joacă tropotite moldovenești, furate din locuri unde soțul meu a copilărit. Ar prinde și accent moldovenesc dacă ar putea, să fie dulci și mieroase, calde și adăpostite de urâtul lumii în vorbe meșteșugite acoperite de arome fierbinți și istorie scrisă. Ar sta pitite sub pături molcuțe, ar bea ceai din muguri de brad și și-ar drege glasul care ar cânta românește.

Literele mele tac, uneori. Le scriu împreună, dar se risipesc sub ochi străini ce diseacă totul cu priviri reci, tăioase, oțelite. Plâng literele atunci și nu vor să mă mai urmeze chiar dacă le promit soare și lună, și urcat pe munte, și răsărit, și apus, și rucsac așezat pe umeri de cosânzeană, și mare din aceea neagră, care îmi pare cea mai frumoasă mare din lume căci e a noastră și ne vorbește prin valuri … românește.

Literele mele lăcrimează adesea și caută petale de trandafiri să se așeze pe ele ca roua dimineții, într-un sat întins pe un platou de munte, unde curge râul cu forță, și mugetul vacilor e muzică divină, unde bate clopot sfânt de biserică pe care mulți nu o văd, dar o știu acolo, căci e în drumul lor, de putință și neputință, de sprijin și mulțumire, de bucurie și jale, iar toaca ne cheamă la ea prin bătăi ce sună … românește.

Literele mele sunt tinere și bătrâne, sunt mamă și tată, sunt frate și soră, sunt sortite să râdă, să se bucure, să adoarmă, să tacă, să plângă, să tropotească, să se ascundă, să zboare, să strige, să picteze, să umble despletite prin lume, să cânte, să devină, să fie, să atingă mereu suflete ce simt românește.

Iar dacă ele nu devin vorbe, dacă  se adună rânduri-gânduri, dacă vă plac, dacă le huliți, dacă le mângâiați măcar puțin cu privirea, să nu uitați să o faceți..românește. Și atunci poate s-or grupa în cuvinte și nu vor mai fi litere risipite pe drumuri nebătute, și vor aduce povești, și arome, și întâmplări, și senzații, despre oameni ce simt ...românește.