Sunt o străină prin lume

„Sunt o străină prin lume”,
zice cineva, ce n-are ochi sau gură,
dar vorbeşte despre mine.
M-a ghicit, mi-a ghicit teama,
mi-a ghicit masca,
mi-a aruncat-o, brusc,
şi mi-a spus:
Eşti o străină prin lume!”
De unde ştia că fug de forfotă
şi prin forfota lumii?
De unde a luat pulsul meu vlăguit
de iscoade, sau prea mare, dat de nu ştiu
ce veşti pompoase
ridicate la rang de ştiri, uneori?
Eu sunt o străină de lume rece doar.
Pe cea caldă o pitesc în mine
şi nu aş rătăci-o vreodată!
Mi-e dimineaţă şi mi-e gândul cafea.
O beau cu voi, cei ce îmi sunteţi mereu
strainii dragi ai lumii mele!
Te salut, lume! Străină sau nu, mă pitesc printre voi…mereu. A drag și bucurie..