Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte

Roadele vieții din scorbura inimii

In scorbura inimii pitesti ce vrei – nuci-cuvinte, alune-emoții, ghinde-zâmbete, frunze-griji, cetină-gând, mușchi verde de tihnă.

Stau cuminți și așteaptă. Asteaptă să se rotească anotimpuri, să privească apusuri, să-ntomnească un fulg de zăpadă, să-mprimăvărească treceri, să se mute în răsărit de vară, să iasă în lume nouă cu aer știut, ghicit, în fiecare piatră, în fiecare copac, în fiece fir de nisip. Așteaptă tipsii mari, întinse, filigranate de vânt și brodate cu aramă de pământ cald, pe care să se așeze și să-și potolească freamătul, în timp ce ochi curioși decojesc, strat cu strat, hăinuțele lor de sărbătoare.

Abia atunci, înțelegi de ce e bună scorbura inimii, în momente când totul ține doar de tine și când e musai să discerni dacă propria judecată ți-e mai mult prieten sau dușman. Acolo, în inocența sufletului, primind impulsuri primare doar, însă zvâc de neprevăzut.

Dar ce  faci când aventura e mult mai ofertantă decât liniștea promisă? Cum să ții cu forța cumințenii când lumea păcatului pare atât de colorată și vie? E plăcut să aduni roadele inimii, dar ele trebuie sa hrănească, să vindece, să tulbure, să pună zâmbet, să-și asume lacrimile dăruite din întâmplare; trebuie să cadă, să se lovească, să se împiedice, să moară, să renască, să iasă cu totul la suprafață …împreunându-se cu LUMINA.

Abia de atunci, vor fi pregătite să se amestece printre albastrul fluturilor de o zi, în cununi ce vor împodobi oricând fruntea vremurilor prezente.

Mi se vestește taina vieții, iar eu mă împiedic de un „dar” si o virgulă, fragmentând idei, fraze și esențe, tot adaugând amănunte ce par bagaj în plus. Vorbim de simplitate, purtând însă nu doar cununi de împlinire ci și arsura nereușitelor care mereu ne întorc în sihăstrii, în scorbura inimii. Doar cât un popas și o readunare de forțe. Așa se nasc tăcerile….și însingurările de gând; clocotul de mâine…însă… vorbește de inocența sufletului …. ce se va regăsi doar dacă ești atent la straturile și substraturile roadelor tale,  care par fructe  de bine sau de rău,  de mânie sau calm, de liniște sau tumult, însă mereu cu sămânța esențelor pure. Pare ușor; nu ar fi nevoie decât de o întoarcere și o privire atentă în oglinda în care nu te vei vedea decât tu.

 

...ÎN SCORBURA INIMII
ÎN SCORBURA INIMII

Inspiratia mi-a fost oferita de o temă dintr-o ediție cu număr 153 din clubul celor 12 cuvinte.