Eu ştiu, acum, că inima îmi poartă,
cuminte, mii şi mii de gânduri,
ce vor să zboare libere-n înalturi,
dar cad şi rup cadenţe sau sparg rânduri;
adun mirată doar un pumn de fapte,
din revoluţia de-o şchioapă ce se zbate,
în sufletu-mi bătrân ca o răscruce
si-adorm visând cuvântul care curge,
ce ar putea să schimbe lumea toată,
A îngheţat, cam tainic, timpul straniu,
din amintiri uitate-n gări cam goale,
fără decor şi fără de peroane,
cu călatori în mine dinspre tine,
cu sufletul pribeag şi geamantan de nuc
pe care soarta l-a plimbat cam mult
în halta visurilor care par abis,
căci viața e-un tumult, nu doar un vis,
Însă tot urc, chiar dacă rătăciri
mă păcălesc, lăsându-mi doar un fir
de care trag să-mi cos un semn de os
și chiar de n-am primit nimic,
că m-au ținut puterile în mers,
iar rostul lumii are înțeles,
căci m-a purtat spre vremuri cu-al iubirii scut
