Când pauzele mele îmi alungă bucuria de a scrie

Mi-a plăcut un cuvânt. Nu nu era rostit de nimeni.

Era scris undeva, nu îmi amintesc unde!

Mi-a plăcut un cuvânt și două zile, cândva, l-am repetat în gând!

În a treia a cerut azil, pe motiv că se plictisește!

Nu l-a primit. Eu îl dăngăneam în silabe, el se simțea încarcerat!

Se voia liber!

Așa că a fugit de acasă!

L-am prins rapid și de atunci îl alerg, prin minte, sa îi treacă de maratoane!

Azi am găsit un bilet de rămas bun. Abandonase, mă abandonase.

S-a aruncat de pe stâncă!

Am ieșit în curte și am găsit o grămadă de litere nepereche

-Te fac la loc! L-am amenințat!

Cuvântul a lăcrimat, dispărând precum fumul în ceața de uitare.

Nedreaptă am fost, iar dorul îmi cere alt cuvânt, să lege altele și altele, in poveste nouă.

Dar ca primul, niciunul.

Zdrăngănesc litere! Poate se adună, din ceață, cel dintâi.

Cum mi-o fi norocul!