Niciodată nu veți ști când…

 

Pe tavanul iubirii cineva a desenat un chip.
Mulți s-au chinuit să-l descifreze,
Să decripteze harta semnelor lăsate discret,
Ca și când în locul frunții era Steaua Polară,
Ochii erau frunze încremenite în nemișcare,
Nasul ar fi fost puntea dintre minte și inimă,
Gura un vulcan ce erupe,
Iar pomeții munți de sare, ce sticleau în nesfărșire.


Doar tu, ți-ai pus palma, atent, lângă, și ai cules totul, rotund și perfect, într-un cerc.
L-ai rostogolit și l-ai pastrat pe inelar, șoptindu-mi, că oricum m-ar zugravi Dumnezeu, m-ai recunoaște după semnul din frunte.
Langa Steaua Polara niciun reper nu se pierde, ci se redescoperă….cu inima, suspendând secundele în iubiri eterne.
Apoi, ai făcut tu ce ai făcut și m-ai ascuns într-un poem, apoi într-o fotografie de ocazie, fără ramă, sau îngalbeniri de timp, fără zimți sau contur clar.
Conturul era in inima ta.

Azi, am uitat de frig căci ai topit zăpezile nesfarșite în ape vii ce mă hrănesc, în ploaie de mărgăritare, dezvelind astfel un zâmbet curat pe care să-l ofer oamenilor. Aveti răbdare, daca nimeni nu v-a cules din tablouri pictate de altii, sigur o va face cineva. Insa niciodata nu veți ști când..

*din ciclul – Momente cu tine