-De ce te-ai trezit devreme?

-Am avut un coşmar, acum, dimineaţa: se făcea că nu  luasem bacalaureatul! Aveam probă orală la…filozofie!

-Păi, şi picasei, sau cum? Tu, care ai cuvintele la tine?

– Da, eram praf! Da! Da’, de ce filozofie? Aşa îmi trebuie dacă mă bag în discuţii laborioase cu tine…seara!

-Ei, lasă , că deseară vorbim de Cezar, the Voice, tu-i mama lui cu cine l-o inventat!

– Vrei să-ţi spun ceva? Da’, promiţi că nu te superi?

-Nu mă supăr, zi o dată!

-L-am votat pe Cezar, atunci, în finala de acasă!

-Cum? Ce-ai facuuuuuuuuuuuut?

-Ai zis că nu te superi..

-Şi de ce, mă rog, ai făcut asta?

-Nu voiam sa iasă Luminiţa, m[ enerva faptul că era sigură că doar ea e bună. Și-acum, mie imi place Cezar, doar costumația nu mi-a plăcut. Cred că fără jacheta-rochie ar fi fost mai credibil, deși cam urla…

-Hmm, şi acuma spui? Eu am trâmbiţat peste tot cine-or fi ăia care l-au trimis la Eurovision și din ce motive au făcut asta?

-Iartă-mă! Şi acum? Pleci supărat? Nu? Ce bine……

Cafeaua s-a făcut. Degeaba mă scol mai devreme, că tot Mihai face cafeaua. Îmi pune şi mie o cană, iar restul o toarnă în termos pentru servici. E mai comod, zice el.

-Auoleu, e târziu! Dă-mi şi mie halatul…
Un pic năucă, mă îndrept spre el  şi îi întind halatul de baie.
– Pe tine chiar te-a marcat visul ăla, de azi noapte! Un halat pentru cabinet, se poate? Ce sa fac cu ăsta? Nu vezi că-s îmbrăcat de plecare?
Ies, râzând în hohote. Aduc halatul, împachetez tot ce cred eu că-i nevoie pentru ziua asta de munca, îl sărut apăsat şi îl petrec cu privirea.
Na, că nu se mai grăbeşte; se joacă în curte cu cei doi căţei. Deschide iar uşa:
-Auzi, adu-mi şi mie, te rog, zgarda lui Gigilic (aşa îi spunem noi lui Izi, căţeaua maidaneza. Izi are un bănuţ la gât şi pentru că zdrăngăne prea mult când se mişcă, Mihai îi scoate, noaptea, zgărdiţa).
Ma întorc cu lesa galbenă în mână, fără zgardă, normal:
– Nu, că nu eşti toată azi! Ce să fac cu lesa, mamă? Plec cu câinele la servici? Ai înnebunit?
Râd iar, în timp ce ma îndrept spre cureluşa cu pricina. O ia, mângaie caţelușa, mă priveşte cu teamă şi-mi zice :
-Să fii cuminte, să faci exerciţii pentru picior, că, de luni, gata cu joaca!
-Bine, bine….,bombăn eu, urâcioasă…, parcă nemulțumită de faptul că după operația de la gleznă multe s-au schimbat în viața mea.

Deschid net-ul. N-am chef de el. Îmi iau coarda pentru exerciţii, dar rămân, aşa, pe gânduri, întinsă pe covor. Sună telefonul. Mihai, normal.
-S-a întâmplat ceva?, întreb…timid…
-Auzi, tu eşti bine sigur?, îl aud eu la capătul celalalt. Na, belea, ce o fi de-i aşa de îngrijorat?
-Da!, răspund uşor nesigură. Nu-i chiar cea mai minunată zi a mea, dar merge. S-a întâmplat ceva?
-Păi, s-a întâmplat! Dar nu cu mine! Cu tine…
-Cu mine? Ce-am mai făcut şi nu ştiu?
-Pai, în loc de termosul cu a mea cafea, mi-ai pus cutia de lapte…
-Nu creeeeeeeeeeeeed! Dar tocmai ce zăresc frumuseţea de termos tronând pe masa din bucătărie.
-Ştii, eu sunt un om silitor!Cum să fi picat eu bac-ul? M-a marcat! Altă explicaţie n-am! Mă ierţi? Hai, că-ţi fac prăjitura ta preferată..
– Aia cu vanilie?
-Aia…
-Si dulceaţă de căpşune, făcută pe loc…
-Şi?
– Dar mai ai lapte? Că tocmai ce mi-ai dat mie cutia?
-Am!
-Ei, atunci dă-o încolo de cafea, cui îi trebuie! Şi lasă-l încolo  de Bac, că l-ai luat demult!
-Şi Cezar?
-Tu, iar începi? Fie, dă-l încolo!Tu-i mama lui de nedefinit, cu cine l-a………
…inventat, ştiu….