Lacrimi de ploaie adusă de vânt,
De vânt de schimbare şi urmă de aripi
Ale păsărilor mute ce stau în Înalt
Şi tac, dar le simt cântările-n suflet
Că-s multe şi le aud ca pe ultimul sunet.

Lacrimi de oţel netopit am în ochi
Şi-s pline de focul metalului copt
În inimi cu vise, în timp ca de jar,
Ce ard amintiri în tăciuni ca de soare
Nenorocul zâmbind ca o flacără mare.

Lacrimile nu mai sunt ce știam
Nici poveri dulci amare, nici bobițe de rouă
Nici ploaie de mai, nici fluturi de nea
Nici vise reci ce mă ning înflorat
Sunt doar boabe sărate ce cad, adunat.

Nu-mi adun bucuria printre alte frânturi
Nu-mi pun peceți dure pe inima-mi strânsă
Culeg tot ce am strâns într-o trecere goală
Și prind ce-am sădit – lacrimi, schimbare, folos și alint
Cuvinte ce au fost, cuvinte ce cad și te mint.

Când se mișcă macazul dintr-un arc peste vreme,
Mulțumesc lăcrimând nu de-a timpului grijă,
Tot ce vine primesc, adormind liniștit
Treceri fine de om, descântând amintiri,
Pumn de clipe ce-au fost, pumn de clipe ce-or fi,