E nevoie și de zgomot ….rococo….de femeie

Se coace-n inimă rod neștiut în eter,
un coș de nuiele mi-e cămară pe loc,
pe frunte am flori dintr-un umblet stingher,
iar pe mâini port esență de parfum rococo.

Mi-amintesc de un zid cu iederă tristă,
de căderi purpurii într-un mod domino,
din balcon te priveam fluturând o batistă,
tu vedeai doar clădirea că-i în stil rococo.

Aruncam cu flori albe doar așa într-o doară,
de pe frunte le luam, te strigam cu ecou,
m-alintam să mă vezi în sfârșitul de seară,
din fotoliul de piele, în profil rococo.

Fumul fin de țigară, din tutunul de foi,
pe sub piele, îl simt, demodat, prin furou,
am tușit delicat, trezind lumea din noi
și m-ai scos la plimbare, pe alei….rococo.

Uneori, doar decorul nu ajunge să stârnești o scânteie,
E nevoie și de zgomot ….rococo….de femeie.

In amintirea unei povești rococo….și  iederă roșie …

sursa: pinterest