Tribut de rubine

(imagine din curtea casei mele)
Trăiesc într-un oraş  cam…de verde,
De smarald dat la schimb pentru un brad;
Trăiesc pe o coamă  de munte ce pierde
Ecoul din vale, atât e de înalt.
Trăiesc în lumea ascunsă
Sub crengi şi sub foşnete vii,
La poale-i cetatea deschisă
Şi murmurul vieţii ce-o ştii.
Nu dau la schimb eu prea multe,
Deşi privilegiu-i măreţ,
Mă simt străjuind pe-al meu munte
Şi am doar frumosul ca preţ.
De-ar cere o plată oraşul minune,
Un fel de tribut pe locul de vis,
I-aş da  orice-mi cere, rubine
De vrea, dar în scris
I-aş cere să semneze decretul
Prin care mă ia castelană,
Promit că voi scrie sonetul
Braşovului meu de aramă!
Rubinele acelea să ardă,
Ca focul aprins într-o lampă,
Cetatea s-o scalde-n lumină,
Iar „Tâmpa” să pară divină!