Oameni lumină și provocările lor

Acum ceva vreme am făcut recomandări pentru bloguri care ar merita citite. Nu am făcut precizare că ar fi cele mai bune sau cele mai nu știu cum, dar cum cititorii mei sunt mai mult de pe fb, iar pe bloguri, spre rușinea mea nu intru atât de des pe cât aș dori -spre pierderea mea,  se pare- cred ca merită să afle și ce surprize plăcute poți trăi citind cuvintele altora care au aceeasi pasiune ca mine: cuvântul.

Cândva, m-am trezit în niște exerciții de imaginație, spontane și haioase, care m-au umplut de  bucurie. Îmi plac enorm momentele când las pe alte bloguri, sau in comentarii pe fb, semne ad-hoc, fără nicio strădanie, doar dintr-un impuls din acela generat de plăcerea de a scoate un gând propriu, nealterat de prea multă gândire, gen ”mai binele e dușmanul binelui”.

 „ Aberații pe o temă dată”, de joi, e provocarea pe care am gasit-o pe blogul „cartea cu desene”,  și uite ca nu s-a supărat dacă am lăsat semn și în altă zi., iar temele de azi sunt:

  1. Imaginati-va o calatorie alaturi de extrateresti”:

Varianta mea:

”Mașina de făcut pâine învârte în gol de vreo oră, m-am plictisit de ea. Îmi pun o cafea cu spumă de lapte și mă așez în fotoliu plușat așteptând să…:

-Ce cauți aici, mă rog?!, mă întrebă unul mic și lucios;
-Cum ce caut? Sunt în bucătăria mea, fac pâine, adică…nu eu, eu aștept!


Mă uit în jur: o cuvă metalică, argintie, cu pereții blindați bine de cristale Svarowsky-Doamne, cât le urăsc!- mă ținea captivă. Se rotea încet, încetișor, când la dreapta, când spre stânga, să nu amețim! În fața acestor pereți, alții, ca de plasă, lăsau să se întrevadă niște siluete sticloase care mă priveau dincolo de ochiurile acelea metalice. Doar unul ce părea șeful lor îmi punea întrebări inutile. Zici ca era din Ku KLUX KLAN, pentru că avea o mantie și un coif, tot argintii, ce nu lăsau să se vadă nimic din el.


-Dă-ne rețeta! Hai, dă-ne rețeta! Crezi că te-am ales degeaba dintre pământeni? Dă-ne rețeta și zi repede ce înseamnă cuvântul semințe?
-Dau eu să îngaim două vorbe, când șeful extratereștrilor mă anunță că timpul meu a expirat;
-Adică, sunt expirată sau cum?
-Tot ce ai trăit aici vei uita într-o secunda, iar daca nu o vei face te vei trezi in bucătărie cu pisica in brațe gândindu-te că ai nimerit pe Planeta Mașinii de Pâine, pe care ai uitat sa o programezi cum trebuie!
-Și rețeta, semințele?
-Ți le-am luat deja! Prin hipnoză.
-Și atunci de ce m-ați mai furat?
-Păi, doar aici te puteam hipnotiza, dar gata, vei uita tot!

M-am trezit, in brațe nu imi era pisica, că nu mai am din iulie una, dar Toto, cățelul tomberonez, mă lingea de zor. In casă mirosea a pâine, iar un plic cu seminte de susan ..era împrăștiat pe jos!
Ai naibii extraterestri!”

Ei, dar credeați că numai aici am lăsat eu semn personal? Nu!  Cum spuneam, am mai găsit o provocare:

2. “Ai prins pestisorul auriu. Ce-ai de povestit?”

Varianta mea, bineînțeles. Nu n-am prins peștișorul auriu, dar am prins bucurie in suflet gândindu-mă la asta:

„Mereu am urat faza cu pestisorul auriu. Peștele nu-mi e prieten, ne tolerăm, ca să zic așa! Mi se trage de cand un prieten drag  avea idei fixe cu vindecarea omului de depresie prin metode naturale, ducându-l în natura.

Doar că, el m-a dus la pescuit, iar eu am uitat să mai ies din cort. M-au trezit niste viermișori vii și mișcători care voiau să se instaleze toți în părul meu. N-am urlat, n-am țipat, dar m-am uitat toată ziua după peștișorul auriu care să mă teleporteze înapoi acasa. N-a fost chip. Am rămas acolo îmbuibându-mă cu porumb și cartofi copți, in semn de protest.

Dar, în fine, că nu despre povești pescărești o fi vorba aici, dar cum despre dorințe împlinite nici atât, despre povești cu ei nici vorbă, pot spune doar că am primit unul sub formă de pandativ. Dar cand am vazut eu câte belele i-a adus unul asemănător Drăgușencei -sa nu mă intrebați  cine e, ca nu vă cred- pe cand era in amoruri nehotărâte între doi crai, doar răsucind cu degetele auriul, m-am gandit sa il fac cadou unuia din zodia Pestelui, să scap de el.

Am descoperit ca nu cunosc niciunul, doar pe fosta sotie a sotului meu și cum ea nu e prin zonă, l-am dat și eu cu drag primului admirator de peștoaice.

Ehehe, ce de amintiri, în două cuvinte simple!

Apropo, voi ce ați face dacă ați călători sau v-ar fura un extraterestru? Dar cu peștișorul auriu..ce poveste ați ticlui?

 

Sper să vă fi plăcut incursiunile mele și mai las aici un catren inspirat tot de un articol minunat:

Să nu mai fim pietre,
Să fim doar gând bun,
Lăsând lumii zestre
O inimă-n pumn,
Cu albastru in slove
Cu vorbele vraci
Dăruind două strofe
Glăsiuiești și-apoi…taci!

Sunt printre noi oameni-lumină, oameni cu puteri de dăruire diafană, vrăjită, cu inimi descătușate, cu privire spre frumos, oameni care pot inspira, oameni care vibreaza pozitiv, care te încarcă magic, care șoptesc prin cuvintele lor despre lumi interioare fantastice. Căutați-i. Curând voi vorbi despre o altă fată cu praf de stele în cuvinte. Nici nu știți ce fluturi albaștri îi trec ei prin stomac și ce limbi poate vorbi. Azi las semn scurt, dar voi lungiți vraja. Merită!