Cu tălpile goale pe Cer

Viața-i hotărâtă; va sta cu tălpile în sus și nu va lăsa pe nimeni sa o gâdile. Va așeza cerul pe călcâie și va simți norii pe vârful degetelor de la picioare; își va înfasura pe glezne raze de soare și se va spala cu roua dimineților cuminti.
 
Va ține pe tălpi aer cald sau rece și se va preface că face pasi prin văzduh ca și când pământul nu îi mai e de ajuns. Prea s-a aglomerat cu lucruri care sunt strivite în mersul nostru haotic și inconștient, pe alocuri.
 
Mi-am întrebat viata:„ -Și tu stai cu tălpile în sus? Pentru că, de o vreme, fiecare întâmplare sau amănunt ce mă conține pare cu susul în jos sau cel puțin rotitor ca într-un caleidoscop cu imagini multe dar pe care nu le recunosc pe deplin….”
 
Nu mi-a răspuns, dar azi dimineață, când m-am trezit, am observat pe capota mașinii o pereche de teneși albi.
 
Se descaltase.
 
Semn. Eu nu port incălțări sport aproape niciodată, posibil să-mi arate că drumului meu îi trebuiesc roți, că prea e lentoare multă. Ciudat, simt fulgi de nea și picuri de ploaie pe tălpile vieții mele.
 
Nu putea și ea sa caute niște ghete la oferta? Parca nu e tocmai vreme de tălpi goale și relaxare forțată. Bat niște vijelii prin mine!!!!
 
Nici nu m-a băgat în seama. Acum contabilizează niște frunze. De soc. Ce preocupare!!!
 
Sa stai cu tălpile pe Cer când e vremea furtunilor. Asta da tupeu!
foto: https://unsplash.com/photos/
show low-top shoe on red car hood