Gândul zilei – balaur

 

De multe ori, dintr-o problemă minoră, tăind capul balaurului, te trezești cu el oblojindu-l pe viață. Nu te duce la luptă fără arme potrivite, să nu riști a fi înghițit de celelalte capete.

 

(eu am ales un desen cu un balaur cu un singur cap, celalalt poate fi….o meteahnă de-a noastra)
balaur
sursa: internet: balaur cu voie sau fără voie

Dacă porți ură cuiva înseamnă că-l lași să locuiască gratis la tine în minte

„Și prieteniile își au viața lor. Durează atât timp cât sunt necesare creșterii a doua suflete. Vine un timp când prietenia unui anumit om e o povara; nu-ți mai spune nimic și nu-i mai spui nimic. Osmoza dintre sufletele voastre s-a sfârșit.

Sunteți acum unul față de altul, două organisme complet închise. Trebuie să cauți alte organisme, alte suflete cărora să vă puteți deschide, pentru a primi sau a da bucurii, dureri, experiențe de tot felul. O prietenie care durează o viață întreagă este, pentru mine, un miracol. Poate să fie o simplă obișnuință și atunci e tristă și neinteresantă. Dar poate să fie și o ”căsătorie spirituală”, un miracol propriu zis. Unirea sufletească s-a făcut, atunci, peste granițele omenescului.”
Mircea Eliade – ”Șantier”

Sunt unii oameni care au darul de a scoate ce e mai rău din ceilalti, care, oricat de bine intentionati ar fi, nu reuşesc decat sa scoata flăcări pe nas şi să pârjolească totul in jur. Uneori, acestia iti sunt atat de aproape incat nu poti să fii doar indiferent sau sa intorci capul in alta parte. Te trezesti in razboiul permanent al unuia ce se luptă cu oricine ce nu are acelasi gand cu el. Ce e de facut atunci cand agresivitatea verbală e mai deranjantă chiar decat faptele? Cum te detasezi de toxicitatea ce vine inspre tine parcă din toate părtile? Cum indepărtezi un astfel de om care crede a le sti pe toate şi doar forma finală a gândului lui e cea perfectă?Cum fugi de balaurul cu şapte capete fără să provoci alte războaie mai mici prin victime colaterale? Nu poţi trăi sub un clopot de sticlă şi cel mai mult mi-a plăcut in viata mea sa-mi rezolv problemele fara ajutorul celor care ar sari imediat sa taie capetele balaurului.
Cred că mai am de invăţat cum, de ce şi când trebuie sa pun capăt unor lucruri care nu scot niciodată ce e mai bun in mine, ci doar răul. Si uneori sunt mirată cat de ciudat e acesta şi chiar că e. Mi-amintesc de mine, cea care nu mereu a acționat cu înțelepciune, făcând rău chiar cu bună știință doar pentru că intrase în jocuri ce nu o priveau deloc.
Mi-am trăit viaţa cum am putut, simţit, intuit, uneori influenţată de lumea şi evenimentele din ea, dar şi din jurul meu. Nu am luat întotdeauna deciziile corecte, dar, cu timpul, am învăţat să mi le asum, să le dau sens şi să găsesc acel ceva care să mă poarte spre o lume mai bună. Şi am găsit. Lumea mea, cu oamenii care TREBUIAU să mă însoţească pe drumul meu, e aici. Alţii au venit pe parcurs, mi s-au alăturat, m-au sprijinit, ne-am sprijinit unii pe ceilalţi.
Le mulţumesc tuturor acelora pe care i-am iubit cândva (femei, bărbaţi, nu contează) că mi-au dat ocazia să înfrunt şi nepotrivirea, pentru a şti, acum la maturitate, că există şi reversul – potrivire, sinceritate, drum drept. Târziu, Dumnezeu mi-a arătat acel drum frumos, a făcut curat în viaţa mea, chiar prin greşelile mele care s-au dovedit a fi o pilda bună pentru mintea şi sufletul meu, până la urmă. Nu-mi place să trăiesc cu regrete, nu mă uit în spate la trecut, prezentul îl trăiesc, viitorul contează şi mi-l construiesc cum pot, cum simt şi cum iubesc. Aş fi vrut să spun cum VREAU, dar aş fi ipocrită; vremurile sunt perfide şi instabile.
Trecutul îl voi folosi doar să scot poveştile din el pe care, altfel, s-ar aşterne uitarea. Iar dacă voi aştepta să fiu suficient de babă pentru a le scrie, ar fi posibil să nu le mai găsesc în memorie. Uneori aş fi vrut să cer iertare celor pe care, cu voia sau fără voia mea, i-am rănit, dar la ce bun? Mai pot oamenii să audă, să vadă, să simtă schimbarea? Nu. Sigur, nu. Ştiu cazuri când resentimentul a crescut cu vremea, aşa cum iubirea creşte, în cazul meu, cu fiecare zi, acum. Orice poveste are două sau mai multe interpretări. Implică oameni care au, fiecare, varianta „credibilă”. Toate împart ascultătorii în tabere diferite, însă viaţa merge înainte.
Da, dar intre timp, m-am adunat și am invatat sa traiesc și cu vina aceea apăsătoare, dar și dorind ca viața mea sa nu mai aibă astfel de episoade. Ne dorim buni, puri, altruisti, generosi. Nimeni nu se vrea cu faţa hâdă şi gânduri rele. Şi totuşi uneori din interactiuni nepotrivite oamenii văd in oglinda un chip ce nu le e familiar. Mă rog lui Dumnezeu să imi lase mintea limpede şi clara si să pot vedea doar binele, doar omul ce construieste, doar omul ce poate aduce măcar un zâmbet, dacă nu bucurie maximă. Si poate de asta si sunt atat de recunoscătoare acelor putini, dar adevarati, din jurul meu, pentru că pot face comparatia sau măcar pot alina ce distrug altii. Vorbe ambigue, stiu. Dar poate fi povestea oricărei zile cu final neasteptat.”