Argint viu

Gândul nopţii adormite,
Prins de – un bulgăre de humă,
Stă pitit în umbre mute,
Adunând argint de lună
Tristă, ca-n revistă.

 

Vise calde zboară-n lume
Din culcuşuri, pe hoţeşte,
Coborând în râu cu spume
Patima se răcoreşte,
Sub argint aurit, de gând potolit.

 

Mă adorm, din nou, pe seară,
Coborând pe un fir de plumb,
Din pătrimea norocoasă
Mi-am croit un coif şi-un scut.
Argintate cu nisip din ape.

 

Mi-am pus platoşă de stele,
Mi-am scris numele pe-un pliu,
Pe un umăr de nuiele,
Strecurat-am argint viu,
De pe streșini de cer, giuvaer.

 

Talisman de vrăjitoare
Şi vreo trei cuvinte-n plus.
Nimic n-o să mă doboare!-
Socoteam că-i de ajuns,
Să nu cer, tribut stingher.

 

Duhul nopţii un urlet scoase,
Iar în somn părea că-i viu,
Dar coşmarul dispăruse
Iute, ca argintul viu,
Cât să cern, vise ghem.

 

Lumea-mi cade din luceferi
Se agață argintat
Iar din scrieri efemere
Pare că m-am inspirat
El titan, eu amalgam.

 

Nicio vorba de prin noapte
N-are gură, dar ecoul
Sună-n răsărit cu șoapte,
Făcând iute pe eroul
Cu argint împodobit.

 

„Argint viu” mi-e teoremă –
Dispar vise-n dimineti!
Lăsând uneori dilemă:
Au fost premoniții? Vești?
Sau doar fum,  gând nebun?

 

As dormi prin baldachine
Sau tinuta-n brate calde,
Asa stiu că n-o să vină
Coșmar sec, purtat prin noapte.
Prefer vise imprecise.

 

Te salut, lume! Noapte bună!