Moldovenii s-au născut!

Ador melodia  „Moldovenii s-au născut”. De fapt sunt fan „Zdob si Zdup”. Declarat. Ieri, când pendulam pe net,  am găsit o postare în care cineva ”ruga” autorităţile să nu mai facă atâtea capitale culturale în  niciun oraş, în afară de Bucureşti. Să lase Braşovul, Clujul şi Sibiul, aşa,  nealterate, că destul au stricat capitala. Nici una, nici alta, se găseşte un domn care să spună tam-nesam: Braşovul e plin de moldoveni! E gata stricat! E Iaşov  şi ar fi bine să plece toţi acasă! Buuuuun! Cu cine începem? Poate cu primarul, că din ce ştiu eu e tot „intrus”! Şi-n momentul ăla la tv (v-am zis că ieri am fost în simbioză, nu?) suna la Pro tv această bucată muzicală.

Mi-am pupat moldoveanul şi i-am spus:
-Tu, să nu pleci!  Nicăieri, da?

S-a uitat chiorâş. Nici că i-am spus de unde ideea, dar nici nu m-a mai întrebat. Ştie deja ca sunt bântuită de gânduri creţe. S-a obişnuit.
Tata avea câteva reguli, „de bază”: să-ţi faci o familie, să nu te însori cu o moldoveancă, să nu iei femeie cu mânz şi să fii pe picioarele tale. Să faci bani din piatră seacă, dacă tot te-a lăsat Dumnezeu sănătos. Muream când le auzeam.
Toate i le-am desfiinţat noi. Ei, poate nu toate! Oricum cele enumerate sunt doar o parte. De multe ori nu poţi enunţa tot ce gândeşti, ar fi nevoie de prea multe cuvinte.

Aşadar. Cu cine s-a măritat sor’-mea ? Cu un moldovean. De unde ? Din Moineşti.
Cu cine m-am măritat eu? Cu un moldovean. De unde? Din Comăneşti.
Ce nu-şi dorea tata ca gineri? Moldoveni. Câţi ies la numărătoare? Doi.
Bifat un punct? Bifat!

Altădată. Mă vede tata în 2005…răvăşită niţel.

-Ce ai tată? Ori eşti îndrăgostită, cumva? Îţi face cineva curte? Of, ce prostie zic!, bombăne tata, trăgând cu nesaţ din ţigara palmată în semn de respect (că deh, eu nu fumez). Ţie tot timpul îţi face cineva curte, dar degeaba: eşti prinţesa cu bobul de mazăre!

Parcă datoare faţă de amărăciunea lui, mă trezesc spunându-i, ca într-o confesiune scurtă:
-Ar fi cineva, să ştii! Dar, na, ce să zic?
-Ah, ştiu, niciunul nu-i prea grozav pentru tine, nu? Ăsta ce mai are, tată?, continuă el uşor sarcastic
-Un copil!, răspund eu. Sec, fără amănunte….
-Şi unde-i copilul?, insistă tata cu nările fremătând de curiozitate…..
-Unde să fie? Cu mama copilului! Acasă…
-Ah, nu trebuie să-l aduci aici, la mă-ta, să-l creştem?, mă fixează cu privirea, uşor dezamăgit…
-Nu! Dar teoria ta cu ”omul cu mânz”? Cum e?

-Ei, tată!  E o regulă tâmpită! În viaţă nu se pune întotdeauna! Puteai să fi avut tu copil până acum! De aici suceala mea!

Aşadar, bifat iar? Bifat

Asta cu familia mi-a ieşit, într-un târziu, deşi a avut săracu’ de aşteptat, nu glumă! Cu banii, mai mult sor’- mea bifează, deşi să nu-l mâniem pe Dumnezeu….acum.
De când sunt măritată cu Mihai, amândoi ne-am mai pierdut din accente. El din cel moldovenesc, iar eu parcă nu mai lungesc atât cuvintele. Şi  sunt mult mai mândră de moldoveni. De al meu sunt sigur. Totuşi, aţi observat că reclamele alea, în care suntem îndemnaţi să mâncăm natural, de calitate şi să bem apă vie, de-aia, sunt făcute doar cu ardeleni? Ţanţoşi, serioşi, dar supăraţi! Foarte supăraţi! Nu e reclamă în care să nu te certe şi să te ocărească. Răstit, rar şi apăsat. Sincer, nu-mi place! Nu suport să-mi zică cineva, pe tonul ăla,  că dacă nu fac cum zice el nu mor, dar nici bine nu-mi va fi. Iac-aşa! Ce să zic? Parcă nici de-a naibii nu mai am chef de produsele lor.

Sau emisiunile de nutriţie. Sunt câteva dudui care, chiar dacă mănâncă sănătos, beau ce vor ele, o dau cu seminţe, urzici şi boabe folositoare, au  totuşi un chip intransigent şi aparent nefericit, încât îmi vine să bag repede o friptură să nu se ia starea ăleia.

Chiar vineri am văzut-o pe Florentina Opriş la” Cireaşa de pe tort”. Acu’ să fiu corectă, ea pare un pic mai senină, mai ales după drama din viaţa personală, faţă de cele la care mă gândesc eu. Cu atitudinea ei am eu o problemă. Nu-i forţezi pe ceilalţi să mănânce ca tine, cu orice preţ, chiar dacă ştii că acela e modul corect de a te hrăni. Nu mă supără conceptul. Ba, dimpotrivă! Sunt convinsă că a ei cale….. e cea mai bună, dar agresivitatea pe care o simt atunci când insistă mă supără şi mă face să fiu precaută.

Acum, trăim totuşi într-o lume în care doar dacă nu vrei, nu eşti informat. Problemele de sănătate pe care ni le facem singurei, cu alimentaţia proprie pare o cale la fel de ştiută, comparabilă şi cu celelalte alegeri din viaţă.

N-aş putea să-mi spun: ”nu mai mănânc carne”, dar aş putea să renunţ definitiv la ea, dezvoltând o altă cămăruţă din creier. Acea a gusturilor desăvârşite date mâncărurilor fără carne. Eu, personal, consum puţină carne pe săptămână. Spre deloc. Asta dintr-o întâmplare, pentru că îmi plac brânzeturile, ouăle, pastele şi-mi place să gătesc. Atât de mult, încât visez la bistroul meu cu patru mese, plus două pe o terasă, cu flori, mâncare simplă şi muzică franţuzească. Dar pentru ca nu pot să le am, visez. Visez că voi avea mai multa experienţă, că voi înţelege toate lucrurile din jur, că voi aplica tot ce-mi place, că voi avea glasuri domoale prin preajmă şi nimeni nu îmi va da informaţii agresiv.

Şi uite aşa mă întorc la glasul moldoveanului meu din casă:
-Ce mâncăm azi, iubiţel? Melcuşori? Şi pârjoluţe? Bun!…..”

În casă sună ” Zdob şi Zdub”. Iar. Pe alt post. Semn bun.

Moldovenii s-au născut!