Gândul zilei – îți poți goli mintea, nu și sufletul

Observ oameni carora când le spui un lucru despre care ai vorbit și cu alte ocazii, te privesc de parcă atunci ai emis acea idee. Ei bine, asta nu înseamnă că au o memorie proastă, ci capacitatea de a reține doar ce e important și de a se goli, la un moment dat, de toate amănuntele. Norocul lor!
Încercați!
ps. mie nu-mi iese, soțului…da, insa nu știu care e mai norocos dintre noi doi, el ca uita sau eu că nu ?!!!!
îți poți goli mintea, nu și sufletul
sursa: pinterest , îți poți goli mintea, nu și sufletul

 

 

 

 

Așa cum ne jucam când eram mici…

Așa cum ne jucam când eram mici:

Nu mă-ntrebați, căci nu știu a răspunde,

Nu încercați să-mi spuneți că mă știți,
Nu-mi cade vorba-n spate, nu opriți!
Pașii îmi sunt topiți în amănunte,
Ce nu le știu nici eu, dar le adun pe rând
Și-mi fac din ele povestiri mărunte;
Le pun în spate și le urc pe-un munte
De verde plin. Le mângâi și le plâng,
Le urc și le cobor, și le învăț să zboare.
În timpul ăsta le alint, de ți-e mai mare dragul,
În valea inimii le dau de-a berbeleacul,
Le aranjez la colțuri, dau drumul la zăvoare,
Să vă vorbeasca vouă, prin semne prinse-n inimi,
Caci nu mă știți, dar parcă mă cunoașteți
Și-n orice literă m-aș așeza m-ați recunoaște,
Caci eu m-am scris în ele, și-am gonit străinii.
Și-acuma… ne zâmbim.
 
Dar nu opriți!
Băteți la poarta mea și-apoi..fugiți,

Așa cum ne jucam când eram mici!

Vă multumesc tuturor că intrați în a mea casă, chiar de  îmi zâmbiți doar ori îmi lăsați vreun gând, sunt recunoscătoare!

sursa: pinterest.com,  Așa cum ne jucam când eram mici!
sursa: pinterest.com, Așa cum ne jucam când eram mici!

Joc știut, joc primit

Pe talpa casei mele scrie stâncă
Şi pe un perete scrie dor.
Pe acoperiş, de veghe, stă iubirea,
Iar dragostea stă-n dormitor.
În curte-i simfonie clară,
Ce o ascult din balansoar,
Pe gard e-o mierlă rătăcită,
Iar pe o floare un bondar.
În stradă mişună un câine
Făr’ de stăpân şi făr’ de zgardă,
Punându-i pe ai mei pe fugă
Sau poate doar puţin în gardă.
Copilăreşte, scriu cinci versuri,
Aidoma cu o poezie,
Versificare  fără vină
Dintr-un minut ce parcă învie.
Atâtea litere stau goale,
Atâtea vorbe parcă-s mute,
Atâtea simple amănunte,
Pot deveni din pietre, munte.
Iar în nesomnul fără aripi,
Poți să privești fără să știi
Că viața toată e poemul
Pe care îl primești ..când vii…
(…pe acest pământ.)
sursa: pinterest