Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Cercurile vieții

Cercurile se închid. Vor cuprinde toate vorbele rostite deja,
Vor prinde-n ele măsurile vechi, măsurile noi
De intensitate care tulbură frecvențe și zdrăngănesc margini.
Cercurile se rotesc. Pe degete subțiri, pe inimi prinse
În vibrațiile frumosului.
Cercurile cuprind povești scrise de noi, în fiecare zi.
Destinatarul e sufletul, cufărul perfect ce adăpostește neuitari.
Receptorii? Oameni sensibili care îți vor adulmeca litera,
O vor analiza, partial, și o vor lua acasă,
Fără să ți-o dea înapoi, deși tu nu i-ai oferit-o decât cât o citire scurtă.
Nu vă apropiati de ce nu puteti cuprinde sau simți! Sunt atatea altele care vi se potrivesc!
 
Veți răni omul cercului încercând a intra cu forța, din incapatanări absurde!
 
Destinatarul vorbelor e doar sufletul, dar ce frumoși vizitatori poate primi! Unii care pun flori și fluturi pe litere.
 
Pentru restul, potrivită ar fi tăcerea sau depărtarea, chiar cu risc de abandon definitiv.
Sunt cercuri și în locurile cu înțeles, unele pe măsura inimii lor.
 
Sunt cercuri în care nu mai așez nimic. Nici vântul, nici gândul, nici intenția,
De teamă să nu strige după ajutor când s-ar vrea libere!
 
Nu poți ține în colivii viața. Nu-i pui margini. Nici macar cercuri.
Doar acțiunile pot fi cu start și stop. Curgerea timpului se face oricum, și dincolo de butoane sau parole.
 
Iubesc amintirile cu oameni pentru că nu mă lasă să uit că a greși e firesc,
Că a scormoni e neplăcut câtă vreme nu găsești comori
Și că sunetul clopoțeilor de vânt vin de dincolo de resentimente.
 
Sunt un cerc, unul care se rostogolește spre liniște!
 
Nu o mai tulburați, vă rog! Dupa punct, nu e mereu virgulă, deși, eu, precaută, mi-am îndesat o mulțime într-un sac să le scot când e criză. Am păstrat una la vedere care se va așeza însă chiar înaintea celui rătăcit cât să facă stânga împrejur. Un om senin o va da la o parte cu mâna, cu inima, cu piciorul sau gândul bun, căci drumul lui nu e făcut din semne ci din înțeles.
 
Ai auzit, suflete? Nu, tu cel de citesti esti cel cu gand bun. Stiu eu….
Imagini pentru verigheta tiffany
Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Gânduri nerostite ascunse în colivia sufletului

Gânduri nerostite ascunse în colivia sufletului:
Dacă ți-a plăcut, cândva, un cântec de pasăre doar pentru că nu ascultasei încă alte triluri, să nu te miri că într-o zi ți se va părea stridentă, arțăgoasă, gălăgioasă, iritantă, dornică doar de atenție, sperând să-și mute armoniile pe alte ramuri. Nu-ți va garanta nimeni că nu te vei plictisi și de alte acorduri, însă e imposibil să nu găsești unele care să-ți ciripească discret…muzici preferate sufletului tău. Bucură-te de ele atât cât sunt, așa cum te-ai bucurat și de cele rătăcite-n abisul schimbării.
Iar dacă nu poți nici măcar să mai simți zgomotul acelei înaripate să nu te simți vinovat, viața e plină de lucruri care vin precum pansamentul pe rană, cât să te miri ce ascunse au stat, în scorburi cu vise, neîndrăznind să-și ducă zborul și glasul spre cei ce le căutau, fără ca ele să știe.
Neîntrebând sufletul despre zbuciumul său nou îl lași să-și recapete singur albia aceea a confortului de unde nu vor lipsi alte întrebări sau cunoașteri. Și le va așeza singur, între două vorbe spuse Cerului și două oftaturi lungi. Pe cele din urmă le vei simți, pe primele le vei ghici în acțiunea cea nouă de care te bucuri, ca și când erai programat sa faci asta. Totul e o scenă unde se joacă sute de piese de teatru, exact cam câte gânduri nerostite ne trec nouă zilnic prin minte. Chiar dacă nu ajung fapte își ascund reprezentațiile necerând atenție în plus, ci doar să se consume și ele printre cele cu glas.  Stau sub zăbrele de gând, mereu atente, sa vada cand e randul lor de primadone.  Si noi le casapim cu zgomotele din afară ce nici măcar nu ne aduc bucurie mereu în loc să ascultăm și muzica sufletului.
Uneori, din coliviile noastre aurite, privim colivia nesfârșitului și ne mirăm ce ușor e să ne rotim spre ce ne place. Atâta eliberare din suflete încorsetate de preconcepții, nu mi-a fost dat să văd.
Azi, am văzut un om care era fericit. Fericit că-i cânta altă pasăre la geam. Și, nu știu cum, dar am înțeles ce ușor era.
Să fiți iubiți de cine doriți, și să iubiți pe cine vreți, fără vinovății de fațadă. Ne sunt suficiente aparențele în care ne scăldăm ochii și sufletul. Iar dacă tăcerea mea de dincolo de cuvintele scrise vi se pare de neînțeles, nu căutați logica pentru că nu exista. Sunt lucruri despre care și cel mai vorbăreț și extrovertit om nu vrea a vorbi, chiar și celor cu care a făcut-o până deunăzi..ușor. Poți împărtăți emoții dar e greu să-ți mai împarți sufletul, dezgolindu-l prea tare într-un moment când, poate, e doar obosit și singura hrană regeneratoare e cuvântul scris sau tăcerea.
Numai că atunci când taci, și muzele amuțesc. Nu mai bine că le asez aici sub formă de nori de cuvinte gata sa se risipeasca pe Cerul Nădejdii? Asa le voi asculta oricand voi dori, în triluri de ganduri înnoite..
Sunt bine, dragii mei, însă din realitati si fantezie, uneori, …poți fi doar culegător de cuvinte ce bântuie nehotărât. Atunci le adun spre surâsul zilei ce se așază pe genunchii mei, greșind directia, lăsandu-mi chipul sa capete ceea ce doreste – senin sau încruntări de sprâncene. Voi ce credeți că am ales?  Si apropo, spre disperarea celor care atunci cand le arati o fotografie te intreaba unde e zâmbetul. Știți ce le răspund? În realitate. Cel mai greu lucru mi-a fost să zâmbesc și să râd forțat. Mai bine mă lipsesc, vorba unei dragi mie, căreia veselia îi e mereu haină potrivită. Să fiți iubiți și nu căutați drame nerostite acolo unde nu sunt…
Gânduri nerostite ascunse în colivia sufletului
sursa: pinterest, free bird, Gânduri nerostite ascunse în colivia sufletului