De la ora cinci, clopoțiștii s-au gandit ca am dormit prea mult. Usa dormitorului, singura usa in afara de cea de la baie, si care nu se inchidea vreodata, mai nou, e inchisa. Mare greseala. Aia doi, ca fac echipa, cred ca sunt ca in filmul acela cu iepurasul Peter, si cred ca se catarau unul pe celalalt, zgreptaneau, impingeau, mieunau a jale si a „calduri”, spumegau de furie si cantau plugusorul.
 
In minte, imi ziceam ca totul e ok, si ca e muzica de fond, una de fanfara dezacordata, dar muzică, pana cand sotul, infuriat, a inceput a-i alerga cu un ziar si o carpa, unelte grozave, nemaiîntalnite. Vi le imprumutam, la nevoie. Cu ochii carpiti de somn, le pune boabe peste boabe, ca aveau, apă peste apă, că era, si…se culcă, satisfacut ca macar unul dintre ei părea ca a inteles tragedia intreruperii somnului său.
O ora jumate liniste, moment in care se aud, din nou, trosc-buf, zgaltaieli, imbranceli. M-am trezit. Gata. De tot.
 
Domnii roșcalii m-au privit languros, au clopotit de doua ori, au pus cozile pe sus semn de victorie, au cerut pliculet, primit pliculet, apoi s-au gandit sa ma impresioneze cu un numar de circ, sincron, adica pe geamul inghetat bocna se balanganeau fiecare pe cate o perdeluta gingasa. Mult si intens. Daune, mă mir, nu sunt! Vazand ca nu reactionez, au inceput ture de alergat, ca cica sa iau aminte si sa fac la fel ca sunt prea….stiti voi cum, nu spun cuvantul ala nici piscata cu ceara.
 
Treceau prin bratele mele, fara stationare, ca acceleratul in halta de la Cotu-Ciorii, satul unde m-am facut eu mare, de nu stiti ce inseamna. Doar ca haltă au facut ei in ghiveciul ficusului pe care l-au dezmierdat pana am observat si am sarit ca arsa, cu tot cu aspirator, sa stiu o treaba, ca era pamant pe albul covoarelor mele, alea de va minunati voi.
 
Cu boticurile lor minunate au furat niste hartie igienica, maruntind-o strategic, facand decor nins sa semene cu afara, alb tot, iar cum nimic nu gasisera de furat din bucatarie, coborau scara din cinci in cinci minute, pana cand m-am prins eu ca tot gasisera o bucata de foetaj, maruntind-o amandoi sub masa din sufragerie, dar eu nu am vazut decat finalul, in toate activitatile minunate ale acestei dimineti.
 
Cum eu eram nedumerita de ce nu au servit masa in bucatarie, Mihai mi-a deslusit misterul, ca adusesera prada sa se dea mari, de viteji ce sunt, motiv pentru care, de azi, se iau noi masuri de restrictii in casa Tirnovenilor. Cum ziua abia incepuse, iar din litiera stransesem deja, pusesem nisipul, abia cumparat, intr-o cutie, din care sa iau pentru schimbat asternutul clopotistilor, dar am facut greseala sa uit capacul ridicat la ladita. Ladita fiind langa litiera. Cand o vazut clopotistul Scortisoara atata nisip in ladita, tot curat si mult cat o plaja la Navodari, nu ca ar sti el despre, s-a gandit sa scoata jumatate afara si in cealalta jumatate sa execute ambele treburi, sa stiu si eu de ce m-a mancat undeva sa ii aduc printesitei Fifi doi golani de fratiori. Acum, cand scriu aud fâș-fâș si imi amintesc ca tocmai a fost Mihai la magazin sa ia crănțănele. Ei, bine, au rupt punga, ca tot aveau antrenament cu ce inseamna mult, destul si din belsug.
 
Ma duc sa strang pana nu face Toto indigestie, pentru ca, de prinde bob de pisica, zici ca nu i-am dat de mancare un an jumate.
 
Atentie, binele trebuie rasplatit! Eu sunt cea mai bună dovada. De azi dimineata mi-am primit binele in sunet de clopotei. Roscaliii nici ca au vreo apasare, rostogolesc doua mingiute si o pandesc pe Fifi care s-a cocotat la ea acasa, in casuta, si cum vrea unul sa urce, cum il altoieste.
 
Zi buna sa aveti, ma duc sa ma spal pe cap, poate uit de ce nazbatii mi se mai pregatesc.
Ps …stiu ca pun texte multe, in ultima vreme, dar asta e…., nu e musai sa  lasati semn, doar nu va speriati de haosul meu….
Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

7 gânduri despre “O dimineață la Tîrnoveni

  1. Am râs sănătos! Dar mi-am amintit şi eu de dimineţile mele cu un Pisu’ care ar fi intrat prin uşa de la dormitor, atât de insistent era. De când a făcut o pasiune din a mă muşca de degetul mic de la picior când visam mai frumos, avea el un simţ aparte, am decis că nu mai risc să sparg caloriferul cu capul din tresărirea – poziţia drepţi, şi nu mai pupa uşă deschisă. Şi eu aveam numai unul… apăi tu… 😀

    1. Da, nu mă asteptam la atata frenezie din partea lor, dar cert e ca sunt o provocare continuă pe care nu mi-o imaginam, intrucat efectivul de animalute e suficient de mare sa stiu ca exista diverse moduri de actionare. Astia, in schimb, sunt fără asemănare!

  2. …știu că nu-i firesc, că cinci dimineața nu-i tocmai oră bună pentru trezit, dar eu mai vreau! Povești condimentate din abundență cu umor să tot citesc! Și, slavă, Domnului, atât de bine știi să le potrivești la gust! E ceva … fabulos!

    1. Din partea mea, doar asa ceva as scrie, vesel si cu talc, cu imagini din cuvinte și cu povesti aparte, dar na, viata e tare searbada, pe alocuri; nu am eu atatea intamplari hazlii, iar astea cu animalute, zau ca nu mai pot a le repeta…

  3. L-am avut pe Pufitica, asa ca-mi pot imagina cum e la voi – mai ales de cand (in urma cu aproape 8 ani) a sosit Johnny! Asa a fost la noi pana in 31 decembrie, cand Pufi ne-a dat preaviz si in 3 decembrie a demisionat definitiv.
    Toate aceste nazbatii matinale sunt hazlii, dar sunt zile cand as fi vrut sa dorm „fir intins” – dar n-aveam cu cine ma intelege; vorba ta: boabe peste boabe, apa peste apa dar tot degeaba! :)) Sareau la clanta usii, trageau de ea, alergau ca disperatii si Pufitica avea obiceiul sa doboare obiecte atunci cand insistam sa il ignor. :))
    Numai de bine, Adriana!

Lasă un răspuns