Mi-a plăcut un cuvânt. Nu nu era rostit de nimeni.

Era scris undeva, nu îmi amintesc unde!

Mi-a plăcut un cuvânt și două zile, cândva, l-am repetat în gând!

În a treia a cerut azil, pe motiv că se plictisește!

Nu l-a primit. Eu îl dăngăneam în silabe, el se simțea încarcerat!

Se voia liber!

Așa că a fugit de acasă!

L-am prins rapid și de atunci îl alerg, prin minte, sa îi treacă de maratoane!

Azi am găsit un bilet de rămas bun. Abandonase, mă abandonase.

S-a aruncat de pe stâncă!

Am ieșit în curte și am găsit o grămadă de litere nepereche

-Te fac la loc! L-am amenințat!

Cuvântul a lăcrimat, dispărând precum fumul în ceața de uitare.

Nedreaptă am fost, iar dorul îmi cere alt cuvânt, să lege altele și altele, in poveste nouă.

Dar ca primul, niciunul.

Zdrăngănesc litere! Poate se adună, din ceață, cel dintâi.

Cum mi-o fi norocul!

 

 

7 gânduri despre “Când pauzele mele îmi alungă bucuria de a scrie

  1. …iubesc cuvântul tău. De la primul până la ultimul . Cu nerăbdare aștept o nouă zi să văd ce altă minune de mărgăritar ai plăsmuit.

    1. …am scris de doua zile doua texte care abia astept sa vada lumina. De ceva timp nu am mai trait nerabdarea asta si e semn bun. E un sfarsit de saptamana aparte, dar de luni, zamislesc cuvinte. Am inteles, in sfarsit, cat de importante sunt. Apropo, stii ca textul de ieri, cu glezna e scris in 2012? Semn ca am in mine toate datele unuia ce poate înșira cuvinte fara teamă. Chiar de ce mi-o fi teamă uneori?

      1. Nici acum, după cinci ani, nu știu dacă realizezi la ce nivel îmi duci emoțiile. Poate nu sunt al doilea om, după tine, care simte cu adevărat bucuria pe care o aduce un poem, o poveste nouă, dar fără falsă modestie, printre primii tot cred că mă număr. E bucuria aceea sinceră, invadată, din toată inima, pe care n-am mai simțit-o altundeva. Au literele tale ceva divin în ele, acel ceva care te învăluie și te face să plutesti. Abia aștept să-ți citesc noile scrieri, le voi primi ca pe darurile aduse de Moș Crăciun.
        Şi teama…Știi cum se vindecă teama, da? Înfruntând-o! TU POȚI! Mult. S-a văzut. Și de te-ai repeta, farmecul tot diferit va fi, orice ai crede tu.
        Să ne-ntâlnim cu bine și frumos printre cuvinte. Te îmbrățișez, Adriana!

    1. Știu ce zici. Voi sunteti generosi, dar eu cu blogul vad ca am o relatie dificila. M-am invatat dezordonata pe facebook. Acolo de vreau sa sterg un text il sterg fara regrete. Aici, oamenii cauta altceva, iar eu nu stiu de pot oferi. Timpul e scurt, eu haotica, dezordonata. Iți multumesc ca nu m-ai abandonat, desi motive am tot lasat.

  2. „La început a fost Cu Vântul…”
    Iar Vântul a suflat peste pamânt.
    A separat frumosul si urâtul,
    EL E *EMMANUEL* CEL SFÂNT !…

    Sarbatori magice, în trup, în Suflet si în gând, Suflet drag !

Lasă un răspuns la Poteci de dor Anulează răspunsul