Mărgăritare versificate

Iubire, dincolo de trup

Ce mai conteaza anotimpul
când flori ne cresc în minți domoale,
când elixirul vieții apare
și inima ne face jocul?

Ce mai contează dacă ninge
Sau fluturi de hârtie curg,
de-i vară în vechiul nostru amurg
dacă iubirea ta mi-ajunge?

Ce mai contează, ai spune iar,
ca tufănele-s lângă vii
sau plouă-ntruna pe câmpii
dacă mi-aduci senin în dar?

Și de contează-i fapt divers,
nu pentru noi s-a inventat
o roată-n plus, un drum bifat,
noi vom trăi la fel de intens;

Iar inima va ticlui, într-un extaz făr’ de-anotimp:
trăiți-vă ca la început, iubire dincolo de trup!

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Prezentul

Mă-ntreabă lumea de ce toamna se scriu poeme mult mai multe, e un fapt
Sau doar în pragul timpului din frunze, noi ne citim în rost înfrigurat?

Eu spun că, în licorile călduțe, pluteşte-un cântec arămiu și-opac,
Pe patul nostru se așază muze, iar sufletele strigă și se-mpac

Și doar din ruginiul de afară mai potcovim vreo două vorbe moi,
Asa se naște versul de aramă și nouă ni se pare că cei vechi sunt noi.

Eu stau de-un ceas și prăduiesc pădurea. În gând, mi-am făurit, deja, vreo trei averi,
Am ineluse roșii și cercei din frunze, din ghinde mi-am făcut un colier;

Am ciocolată caldă-n moț de frișcă, ce dacă-s la dietă mai mereu?
În toamna asta am arvunit perfectul. Perfecți suntem, perfectă sunt și eu.

Sunt fata cu mileuri de dantelă și am din macrame o pernă crem,
Pe masa am un coș ca de nuiele și în toate acestea toamna o îndemn:

Să se așeze și să toarcă viața, s-o facă cum îi place și cum vrea,
Veni-va vremea să întoarcem foaia și unora nu le va-ntoarce ea

Vreo frunză sau măcar etcetera,
Iar noi nu vom avea cum protesta.

Mărgăritare versificate

Tăcerile libelulei albastre

Mi-au tăcut fricile și curajul.
Au tăcut pe rând.
A tăcut și lacrima.
În surâs a tăcut!

A tăcut și vorba,
S-a dus pe munte
Să asculte liniștea cerului
Și flori de colț cum dorm.

A tăcut pasul care nu pășește.
Nici zgomot de piatră nu e.
Nici sfârâit de asfalt topit,
Nici clinchet din udul pietrei cubice.
E o surzenie totală!

E liniște dar nici pe aceea nu o aude nimeni!
E doar o aparență că totul ar fi,
Că ar putea,
Că ți se pare!

În timpul ăsta, prin fisuri de celule rătăcite
Efervescent, două libelule albastre
Zumzăie fericite!
Nimeni nu le știe!

Pe perdeaua albă se cred ornamente de bal.
Casa tace, ele se zumzăiesc din nou,
Se răsucesc, se așază ca pe niște șezlonguri,
Spre tihnă!
Și iar se face liniște!

Pe jos, un motan numără aripi de libelule albastre.

Și iar am tăcut!
De ciudă!

23 septembrie, Brașov..

 

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Scorțișoară și Ghimbir

Îmi solzuiesc iubiri și inventez cuvinte,
Să-ți tufanească amorul rostit pe negândite,
Și-ți pisicesc roșcat o viață mai picantă,
Să miaune silabe o vorbă arogantă;

Îți gutuiesc nimicuri și le prefac în puf,
Și stafidesc probleme de lângă a noastre uși,
Cobor pe scara vremii și înstrugurez fiori
Să îmi stea înșirați pe ață, să treacă vremea lor;

Mă angajez dresoare și mâinile îmi vor fi
Baghete fără formă, dar care-or îmblânzi
Din fire și alinturi, și din răsfăț blănos,
Un univers aparte, chiar de e întors pe dos!

Poftiți la noi! Avem doi membri noi, Scorțișoară și Ghimbir care mi-au întors viața și pe față și pe dos; povestile…urmează…

 

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.