Și doar din ruginiul de afară mai potcovim vreo două vorbe moi,
Asa se naște versul de aramă și nouă ni se pare că cei vechi sunt noi.

Eu stau de-un ceas și prăduiesc pădurea. În gând, mi-am făurit, deja, vreo trei averi,
Am ineluse roșii și cercei din frunze, din ghinde mi-am făcut un colier;

Am ciocolată caldă-n moț de frișcă, ce dacă-s la dietă mai mereu?
În toamna asta am arvunit perfectul. Perfecți suntem, perfectă sunt și eu.

Sunt fata cu mileuri de dantelă și am din macrame o pernă crem,
Pe masa am un coș ca de nuiele și în toate acestea toamna o îndemn:

Să se așeze și să toarcă viața, s-o facă cum îi place și cum vrea,
Veni-va vremea să întoarcem foaia și unora nu le va-ntoarce ea

Vreo frunză sau măcar etcetera,
Iar noi nu vom avea cum protesta.