Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Zorea, pe strada care mă pierdea

Pe strada care m-a pierdut
Nu-i capăt și nici început,
Nu are nici măcar un pom
De mine n-a aflat vreun om,
Nu e nici bancă, de popas,
Nu-i nici pe hartă, în oraș,
Nu are toamnă în vreo floare,
În primăvară-i doar ninsoare
De puf brodat cu păpădii;
Pe drumu-ascuns în aritmii
Necontrolate de-un puls slab,
E doar o urmă pe asfalt
Că am trecut și eu, cândva,
Pe strada care mă pierdea,

Iar tu nu ai aflat deloc
Că timpul e un iarmaroc
Și un carusel ca de hârtie,
M-am dat în el să îți fiu ție
Măcar o dată-n ochi zorea,
Pe strada care mă pierdea.

Degeaba m-ai iubit în stele,
Pe poarta ta am vrut zorele
Să înflorească în urma mea,
Dar strada ta mă cam pierdea.

Fără de capăt și-nceput,
Am, azi, zorele pe cuvânt.

 

foto numarul 1, e lângă zidul casei mele, pe trepte

6 gânduri despre „Zorea, pe strada care mă pierdea

  1. Nu mai știu cât de parfumate sunt zorelele, dar știu ce parfum diafan de poezie ajunge de la tine tocmai la mine..

    1. ….esti printre putinele, daca nu singura, in afara de soț, care s-a prins ca e vorba de ratacirile mele prin scris și cuvinte. Ma inclin, multumesc.De mii de ori.

Comentariile sunt închise