Mărgăritare versificate

În vara care pare toamnă

În toamna care pare vară,
pardon, m-am încurcat, zevzec,
în vara care pare toamnă,
m-am învârtit mai mult în cerc.

Am rătăcit precum nebuna,
printre răspunsuri și-ntrebări,
și-am amețit spunând întruna
că-n viață nu vreau supărări.

Cad frunze, dar se coc caise,
se-ascund în noi furtuni și ploi,
e soare în zile nepromise,
iar tu mă tulburi într-o joi.

Citesc pe buze despre doruri,
și le rotești înmugurind,
mă rup, de tot, de niște roluri,
de vorbe ce se sinucid.

În cercul meu nu mai încape
nici mâlul zilelor cu nori,
nu mai suport nici noi angoase,
nici drame sau exagerări.

-Pun barieră, să se știe!
-În cerc?, mă-ntrebi nedumerit,
-Da, interzisă să le fie,
intrușilor, vreo vorbă-n vânt!

În cercul verii mele ude,
am niște perne și cinci cărți,
am un hamac în a mea curte
legat, strategic, lângă porți.

Nu las pe nimenea să intre,
doar c-o parola drumu-i lin,
o știi, de ești printre cuvinte,
la mine-n vară, cu senin.

Să nu cumva să cauți ceață,
nici să nu pui gri pe cuvânt,
de vrei să intri-n a mea viață,
adu-mi doar soare, nu urât!

Ne-om legăna în cerc de apă,
sub anotimp cam indecis,
în vara care pare toamnă,
eu te invit: ciocnim un vis!

Ce zici? Te-nvârți-n al meu senin?
Fac cinste c-un pahar cu vin.

3 gânduri despre „În vara care pare toamnă

  1. „Cu mască, fără mască” e jocul pe care l-a jucat vara cu noi. Și-așa de bine s-a deghizat în toamnă că nici nu ne mai obosim s-o demascăm, ba chiar o confundăm .

    Ciocnim un vis?
    Noroc!

Comentariile sunt închise