Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Faci zăpada zahăr tos, din cuvinte troienite

Faci zăpada zahăr tos, din cuvinte troienite

 

S-a înzăpezit cuvântul
Si s-a troienit pe rând
Orice literă dospită,
Rostuită-n cuib de lut.

Si pe sănii plumbuite
Zboar-acum două povești
Bulgărite-s de-un tâlc sobru,
Dar nu poți să le oprești

Imi tot ninge prin poeme,
Fulguiesc vreo trei vocale,
Se așază, în brazdă albă,
Niște rime cam banale.

Viscol, ger și niște ghiață,
Sunt decor ca un tapet,
Și îmi patinează muza,
Mai ceva ca un atlet.

Scot mănușile, fularul,
Învelesc cuvinte simple,
Să rămână-n casa noastră
Le dau vin, să se alinte.

Cherchelite să mai uite
De-mprimăvărări și muguri,
Mărțișoare, Babe Dochii,
De narcise și de fluturi

Si sa se aseze toate,
Intr-o sezatoare caldă,
Să se uite pe fereastra
Si zapada s-o topeasca:

Cu o virgula și-un punct
Iernezi vara, într-un minut,
Iar cu gând verde de tot
Torci cuvântul în omăt,
Si pe față și pe dos,
Faci zăpada… zahăr tos!

cuvinte

17 gânduri despre „Faci zăpada zahăr tos, din cuvinte troienite

  1. Întotdeauna am preferat iarna în locul verii. Acum vreau verde, vreau roșu, vreau culori, vreau cald.. Nu știu ce e cu mine. Mă smulg schimbările astea dintr-un adânc de nu mă mai recunosc. Cred însă că e de bine. Numai toamna va rămâne etern „toamna mea”.
    Poezioara-jucărie și-a atins ținta, mi-a îndulcit o zi amară dintr-un fe-martie capricios.

    1. ..sa vina ce vrei tu, in culori, cum simti! Eu nu ma grabesc deloc, stiu ce rea sunt de caldura, asa ca ma bucur de vremea asta cat mai pot..

    1. ..pai, cred ca si de la cat ai insamantat tu pe ogorul Superblog s-a mai incalzit, eu am adus putina zapada sa ai rod bogat…

    1. Abia azi am mai avut acces la internet, asa ca va multumesc tare mult pentru cuvintele-mărtisor. Numai bine va doresc si eu.

  2. Draga Adriana,

    Sa ai o primavera minunata, chiar daca a cazut martisorul în zapada! 🙂
    Sunt sigura ca în sufletul tau este mult cald si frumusete!
    Multa sanatate si multe bucurii îti doresc!
    Pupici, legati cu snur de martisor!

    1. ..primesc pupici, trimit pupici. Am hoinarit putin, Ella mea, de am uitat de zapada si turturi, dar am avut parte de vant si uscaciune de pamant de Baragan. Si tie primavara sa-ti aduca doar bucurii.

  3. O primavara plina de frumos, inspiratie, caldura sufleteasca!
    Ca oricum zapada va trece…
    Bucurii, sanatate, zambete!
    Cu drag iti ureaza o floare de colt!

    1. Zilele trecute, prin pribegiile mele si cu internet doar pe telefon si ala pe baza de rugaciuni, am vazut ca google a sarbatorit „ziua florii de colt” și m-am gandit la tine, in secunda urmatoare. Ieri, pe 7, am vazut ceva cu 8 povesti deosebite. Interesant, google asta de o vreme.

      Sa ai o zi de 8 martie si o primavara cu sanatate si inspiratie multa. Eu iți multumesc pentru frumoasele urari.

Comentariile sunt închise