Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Dincolo de aparențe, emoțiile nasc emoții

La ceas de seară, dincolo de aparențe,
se torc povești din fuior de amintiri,
dar cel mai tare îmi toarce inima…mulțumire!

Cum vin poveștile? Cu muze fugare prin timp,
Prin neam, prin orașe de piatră,
Orașe cetate.

Azi am urcat pe scări de zugrav si am văruit o lume,
O lume uitată. N-am facut-o singură, am avut companie aleasă.

știti ce are în comun această lume?
O privire ca de tăciune. Din neamul meu frumos.

Multumesc.

 

Aceste rânduri sunt avampremiera unei viitoare scrieri, despre neamul tatălui meu. M-am bucurat, însă, de niște surprize ce au venit pe cale virtuală. Emoțiile nasc emoții.

 

(Pe scări de zugrav, sa văruiască în Cer, în lumină, odăile lui Dumnezeu!- tata)

orasul-cetate, orasul tineretii tatalui meu – RASNOV,-Brasov

8 gânduri despre „Dincolo de aparențe, emoțiile nasc emoții

  1. Sa-ti fie sufletul bucurie … si nu uita: Trebuie “ sa-ti iesi din minti” pentru ca sa fii bucuroasa, si daca vrei sa eliberezi veselia si bucuria care se afla in inima ta!
    Saptamana cu spor1 Cu drag!

  2. Poate l-am cunoscut pe tatal tau. Mi-am petrecut aproape cinci ani în Râsnov. Locuiam la 100 de metri sub Cetatea Râsnov pe str. I.L. Caragiale 25 la dl profesor de geografie Stanila Mircea, la vremea aceea ghid turistic la ONT Carpati. Ma leaga amintiri superbe dar si tragice de acele locuri pitoresti si splendide. Abia astept detalii ! 🙂
    O zi plina de pace si bucurii sufletesti !

    1. Tata a fost zugrav la…..O N T Carpați! Staicu se numea. Era prieten cu toți, cunoștea pe toată lumea. Pfui, revin. Ce mici devin distanțele.

      Zi frumoasa!

  3. Numele de staicu mi-e cunoscut, însa eu eram un pusti de 15 ani când am ajuns în Râsnov, am totusi înca întiparita în memorie, imaginea unui om cu parul negru (ca pana corbului) si ondulat, de statura medie, cu o înfatisare hotarâta si permanent bine dispus, cu câteva riduri de om vesel si prietenos cu numele Staicu, pe care l-am admirat si apreciat din toate punctele de vedere, mai cu seama ca se întelegea bine cu dl, profesor, acestuia placându-i viata si anturajul.
    Din câte-mi amintesc parca era un fel de rudenie cu domnului profesor Stanila Mircea, care avea o singura fiica Monica, casatorita cu un sas inginer la Steagu Rosu Brasov pe nume Shuster plecat inainte de anii ’80 în Gremania, în loc. Augsburg, continuându-si profesia de inginer la firma BMW din Müchen.
    Fiicele lor Ines cea mai mare, si Monica mezina, veneau în vacanta de vara în Râsnov, iar eu eram cavalerul lor însotindu-le la cinema, în drumetii prin munti, îndragostit lulea de Ines cu care flirtam înnebunit de frumusetea ei angelica, o autentica barbie blonda, cu ochi albastri, svelta si neastâmparata, de o inteligenta remarcabila.
    De câte ori trec pri Augsburg în calatoriile mele Franta-România îmi aduc aminte de aceasta^prima iubire si ma întreb, oare cum arata azi la aprox. 50 de ani ? 🙂

    1. ..hmmm, am aproape varsta lor, asa ca nu stiu de ce cred ca drumurile noastre s-ar fi putut intalni, indiferent ca au fost prin cei pe care i-am cunoscut și iubit sau chiar aceste personaje de care vorbesti. In Codlea erau cateva familii cu numele de Shuster, una dintre ele tare legata de serele de flori. Ce vremuri!

Comentariile sunt închise