Ce păcat că iubirea nu liniștește tumulturi
Ce păcat că iubirea nu liniștește tumulturi
și că-n oameni te cauți, în oameni te scuturi!
Ce păcat că furtuna se dezlănțuie-n vorbe,
de se uită amurgul, ale tăcerilor strofe.Ce păcat că vorbește doar durerea din noi,
plămădită-n himere, stoarsă-n lacrimi de ploi,
strecurată în filtre care-s prea încărcate,
de nu vezi nici lumina, nu vei ști că e noapte;vei sta-n bezna de suflet căutând pod lumesc
și în mâna întinsă cauți verbul firesc,
care nu te conține, nu te are, nu vrea
să îți fie nici leagăn, nici măcar o perdea,care flutură-n geamul ce te ține departe:
tu, ascuns de lumina și de-ale vieților șoapte,
uitând, simplu, că-n tine e apus, răsărit
și că singur vei prinde chiar un băț de chibritcare să ardă totul, să te scape de semne,
din cenușa de-o clipă să răsară poeme;
să le ții pentru tine, nimeni să nu-nțeleagă
că-i posibil să fie un subiect într-o frază.Ce păcat că nu-i omul pregătit să priceapă
că în viața-lumină e esență întreagă
și că rolul ce-l prinde, comedie sau dramă,
va fi mâine, probabil, nebăgare de seamă.A căzut.
Punct, de la capăt
spre un alt început,
fără trecut.
Se închide coperta
și se scrie…mai mult
Daca tot ai șansa să te afli-n cuvânt!Fiți fericiți cu drumul pe care pășiți! Alții nu au norocul nostru!
Poate iubirea să liniștească tumulturi sau să le amplifice, depinde noi…
Dar ce bine ai spus … ”că rolul ce-l prinde, comedie sau dramă,
va fi mâine, probabil, nebăgare de seamă.”
🙂
…da, pentru ca deseori zbaterea de azi, e inutila maine și toata agitatia scenei…dispare. Si da…poate iubirea sa linisteasca tumulturi…daca vrem, daca insa ne situam intr-o zona de conflict permanent, si cea mai puternica iubire…moare…
Îți dau dreptate, din nou… 😊
..mai bine n-as avea si am fi cu totii puternici, inclusiv iubirile