Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Toamne și ploi, vechi și noi, ploaia din noi

Ploaia asta îmi macină forfotele întomnite. Se scad picurii care-și fac treaba lor de picuri. „Care ești măi, în plus? Du-te în văzduh! Caută-ți un nor și privește de acolo spectacolul! Nu cumva sa te rostogolești fără să fie neapărată nevoie de tine!
 
Nici că le păsa! Îmi zdrobeau cuvintele și așteptările într-un ritm sacadat. Streșinile scoteau bulbuci de aglomerare. Burlanele vorbeau de nesupunere. Apele se adunau și se risipeau pe trotuare gri. Dacă s-ar aduna într-un loc aș ști că mi-aș găsi și eu, cândva, acumulate, mirările și ropotul trecerilor mele de toamnă. Așa, le spală ploaia. Muzica plânsului din văzduh e aceeași, dar pare nouă.  O păcăleală. Și, de fapt, de ce plâns când simt curățare, liniște și rost de colț de pătură groasă, lângă o cană cu licoare caldă și biscuiți sfărâmicioși?!

Frunzele lucesc puternic ca niște talismane de aramă, prețioase, fălindu-se în oglindiri cuminți. Îmi simt mintea golită de lucruri inutile. Aș citi, dar mă las vrăjită de spectacolul  de afară.
 
Trop, trop, trop. Se războiesc pe acoperișul meu. O fanfaronadă inutilă! Ce, măi, vă credeți primii? Am mai văzut noi picuri și înaintea voastra! Dar ei fac hore, joaca sarbe, se razboiesc in lupte ploioase, izbandind sa spele urmele unui anotimp uscat și sec.
 
Ploaia asta imi macină forfote de păsări care-și caută hrana prin pomii noștri. Fructe de soc le sunt răsfățuri inedite, căci mai toate s-au trecut deja, dar la noi încă mai sunt. E amuzant cum se rostogolesc pe ramuri, căci acolo unde sunt fructele …și crenguțele-s firave, și se rup sub greutatea lor de păsări. Prin brazdele noastre de flori se aud ciufulituri de frunze si pene. Picurii cad peste ele și gângureli aparte răzbat până la noi. Se comporta de parcă ploaia le-ar fi martor în munca lor de teren. Sunt precum cei care nu se împiedică de starea vremii când afară mai e ceva de făcut, de adunat, de strâns. Au protecție toți. Cum de la cine? De la EL. Soțul meu a lucrat cu alți oameni de ispravă, ignorând apa și frigul care le cam încurca socotelile. Nu, nu acasă. Biserica din Vârghiș, Covasna, primește oaspeți peste două săptămâni. Era rost de primenire …la cât de uitat de timp și oameni e acel loc în care e suficient sa intri ca sa ghicesti cam cum e cu lumea, cu istoria și cu trecerile noastre grăbite.
 
sursa: facebook
Ploaia asta îmi macină înțelesurile. Simplitatea se așază. Iertați-mă, ies pe stradă. De la geam spectacolul pare repetativ.  Vreau sa fiu putin pasare, sa-mi fac rost de speranțe. Vă zic curând dacă vor luci la fel ca frunzele cu roșu pe margini. Dacă nu, inseamnă că n-am inteles nimic și …ploaia mi-a udat doar cuvintele. Iau cu mine pe cine vrea. Vreo două flori, o umbrelă roșie și vreo două geamantane cu griji. Pe acelea le las în gara în care nu trece niciun tren, dar lumea tot revine. Stau mulți pe peroane așteptând  să se ridice barierele sufletelor.  Uneori, doar ploile mai  fac oamenii să  se adapostească în locuri pe unde nu mai trece nimeni.  Revin, obosită, la muzica de acasă. 
 
Se plimbă iar câțiva stropi pe acoperișul meu, cică aduc o nouă toamnă. Dar asta veche ce are?
 
Voi ce credeti? Mă păcălesc, nu-i asa? Repetativ. Mai bine îi dau drumul pe stradă. Cum cui? Apei de ploaie. Fac câteva bărcuțe de hârtie și le trimit, împreună, la vale, să se știe că sărbătoresc neprevăzutul și aroma de pădure, aroma de rășină răvășită. La butoniera sufletului îmi păstrez, însă, frunze de aramă ude, dovadă că apa spală și natura vindecă orice…..fantezie.
ploaia
sursa: facebook, bărcuțe de hârtie și ploaia

 

12 gânduri despre „Toamne și ploi, vechi și noi, ploaia din noi

  1. „Toate ploile sunt spectacole. Arabescuri celeste cu mișcări unduitoare, de o senzualitate transparentă, forme care se fac, se desfac, se risipesc şi se dizolvă, ploaia dansează sub ochii noștri. Apă în cădere, un flux, o mișcare, o transă dulce a universului. Cum să nu fii subjugat de o asemenea magie? Cum să nu vrei să fii luat pe sus de vârtejul ploii? Balet rând pe rând delicat, furtunos sau ritmic, vals transparent, coregrafie a ritmurilor reînnoite fără încetare, ploaia pare pur și simplu că… fabrică frumusețe. „(Dominique Loreau, Iubește ploaia, iubește viața)

  2. Ma uit pe fereastra cum ploua
    Si frigul îmi intra în oase
    Ploaia inima îmi coase
    Si-amintirile descoase…

    Pupici! Sa ai o seara calda si placuta alaturi de cei dragi!

    1. ploua aici de ieri întruna
      plouă, plouă și-i urât
      nu este pe cer nici luna
      noaptea-i tuci, și totu-i ud

      dar e cald la noi in casă
      și in pat e aglomerat
      toti blănoșii stau grămadă
      nu am loc de…respirat.

      Dar am gand bun si chef de lenevit, asa ca imi convine. Te pup, Ella…

      1. O fi de vină ploia măruntă și cenușie, vreme de stat în casă și … citit. E frumoasă toamna, mi-e dragă și mie, iar haikuul era doar un altul, de moment, pe care voiam să-l pun pe blog în lipsă de altceva, dar am intrat la tine mai întâi și l-am lăsat acolo. O săptămână luminoasă să ai, Adriana! 🙂

  3. ..da, am suferit atat de tare de canicula, incat prefer ploaia si o haina in plus. De aici…bucuria mea de a primi spectacolul naturii…

  4. …da, adevarul e ca marea majoritate asociaza ploaia cu o stare mai gri. Lumina aia, de care spui tu,..o fi de vină ca o fac colorata…

Comentariile sunt închise