Mărgăritare versificate

O jucărie de poezie

O jucărie de poezie:

Luna sta să cadă,
prinsă într-un colț,
se agață de norul
ce stătea-ntr-un cot,
clătinând misterul 
nopților de plută,
luna pare-ntreagă
dar de cer cusută;
o privesc din nou,
iar de sub sprânceană,
tabloul se mișcă
negrul se destramă,
lucesc mii de vise,
luna cade iar,
dezechelibrează
somnul meu hoinar
care-și cată semne
pe o zare stinsă,
aprinzând senzații
ca pe-o plită-ncinsă,
unde ia foc luna
și vreo două stele,
norul plictisit
și visele mele;
pare că ma văd
cum le iscodesc,
se ascund de mine,
să nu le privesc,
fac bairam cu toții,
iar stau într-un cot,
relaxați în clipă,
într-un nobil scop
de a lasa să cadă
peste fruntea noastră
poezii ce mâine
or înflori în glastră;
ca-ntr-o baba oarba
au jucat un rol –
să ne fim tovarăși
când în pat …e gol.

o jucărie de poezie
o jucărie de poezie

6 gânduri despre „O jucărie de poezie

    1. …uneori mai e nevoie si de astfel de poezii de jucarie, cat sa te aduc pe tine aproape. Stii ca sarbatorim o vreme de cand imi esti aproape? Ca eu tie..nu stiu de-ti sunt atat cat meriti. Si meriti mult…., mult mai mult decat am oferit eu pana acum. Si iar multumesc…

  1. …..si ne este dor…te asteptam sa revii… ,,Bine, mai astept!
    Dar cât? ,,

Comentariile sunt închise