Sub globul meu de sticlă

Trăiesc sub un glob de sticlă transparent, iar totul pare mai liniștit așa, chiar dacă în jurul meu cad focuri iar gălăgia lumii mă împresoară. Acolo nu trebuie să răspund întrebărilor la care nu am explicații facile. Lucrurile incomode dispar de parcă se ridică sub formă de fluturi. Roiuri. Acolo mă umplu de povești cu turtă dulce din care simt că fac parte, miraculos, căci prea tare seamănă cu frânturi din a mea copilărie. Doar numele diferă și culoarea pielii, dar citesc tot despre oameni multi și năcăjiți, care și-ar fi împărțit și ultima bucățică cu tine, decât să o mănânce pe furiș, fără poftă și vreo urmă de satisfacție. Globul meu de sticlă e colorat, fațetat, precum un caleidoscop din acela în care vezi părticele dintr-un vis impărtit in alte mii de fărîme și pe care-l sucești după bunul plac.
Sunt bine cu mine, nealterată de opțiunile celor care trăiesc după forme absolut firești, uneori convenționale. Nu mă împiedic de rezultatul ecuațiilor cu multe necunoscute, pentru că rezultatul îl accept cu seninul inimii. Bineînțeles că nu semăn deloc cu cea care dădea din coate, cândva, să se vadă, să fie, în rând cu lumea, cu job perfect dar inutil pentru nepriceperea-mi.
Sub rotundul lui perfect, oamenii nu mă ceartă pentru alegerile mele, nu-mi spun ce să fac, ce trebuia făcut – de parcă ar deține adevărul absolut și formula succesului garantat- și nici nu clatină din cap cu îngăduinta, țâțâind de neplăcere!  Nu așteaptă să apar alta decât sunt, acum, indiferent de ce-aș putea fi. Risipa mea e un alt fel de trăire, dar dacă ar trebui s-o explic prin viu grai…aș amuți. Nimeni nu vrea să audă nimicul omului care se ascunde sub globul de sticlă boem.  Acum e la modă  super-omul, (super-femeia, bărbatul),  cei care dărâmă zidurile viitorului. Dacă mă gândesc mai bine, mereu a fost așa, deci s-ar putea să fiu defecta tuturor timpurilor. Hmmmmm..
Din cutele sufletului, pitit de zgomote și tumult și de lucruri care nu îmi mai sunt de mult  timp obișnuite, se preling dâre de lumină și tăcere. Sub clopotul meu de sticlă ele dau căldură. Acolo, alung activitățile care mă epuizează dar fără de care mecanismul acesta perfect nu ar funcționa. Le uit rapid, într-un ungher, cu geaca de piele, ghetele și poșeta lângă, cât să-ți echipezi urgențele și să ieși în aventura zilnică. Dar până atunci, mă pitesc cald în forme prietenoase cu o cană de cafea caldă și miros de cartofi copți, cât să nu uiti ce frumos și simplu e totul.
Știți povestea aia cu țiganul, iarna, aflat pe un mal și pe malul celălalt era un foc mare, iar el voia sa câștige un pariu cum nu va îngheta chiar dacă e atât de frig, iar el era într-o camașă sau nici aceea și spunea privind spre foc: „Doamne, ce cald e! Doamne ce cald e!” Și proiectia sa îl ajuta să nu moara de frig. Cand au stins focul, a inghetat pe loc.
Așa si eu, sunt conștientă că dacă dau globul la o parte încep să aud și să văd forfota lumii și sa trebuiasca sa vorbesc despre lucruri care oricum vor fi traduse de fiecare când filtrul său propriu intră în acțiune. Nici chiar eu nu pot sa  explic ușor ceea ce  nu stiu, cateodata, cum de au ajuns in anumite puncte:
Când au trecut anii, de mai am câțiva si numar unii de nici în vis nu credeam ca vor veni atât de repede. Sau că suntem un cuplu fără copii. Ori ca trupul meu nu mai e armonios, asa cum era cândva. Sau că am ales sa fiu omul literelor calde în detrimentul altor năzuinte. Ale altora. Nu ale mele. E drept că hrănesc altfel, ale mele, însă doar despre acestea din urmă pot vorbi, cele lumesti mi se par istovitoare, banale, ca intr-o zi a cartitei. Nici măcar nu-i pot invidia pe cei care fac lucruri mărețe. Am oameni în jur care reușesc asta atât de ușor și îi privesc cum strădania lor pare atinsă de aripă dumnezeiască. Și înțeleg perfect de ce mă așez în alte teritorii căci nu mi-aș putea însuși niciodată astfel de simțiri. Când totul iese atât de natural unora, tu știi că s-ar putea ca efortul tău să iasă în evidență. Și-mi doresc discreție, deși implicarea mea e totală. Dar cei pe care-i admir, nu-mi vor cere niciodată explicații. Ei știu. Ba, și pe cei carieriști de meserie, ambițioși cu performanțe uluitoare, siguri pe sine, pragmatici dar și vizionari, care silabisesc și se încruntă când îmi simt bătăile de ritm diferit, îi pricep bine. Știu cum e dar nu mai vreau a ști de ceva timp. Reușesc să îmbin planurile, dar mă voi simți cu adevărat bine când în loc de chipuri vad litere și povesti. Are însă grijă viața să echilibreze situatia și atunci normal că mă ascund cat pot sub umbrela albastra a bucuriilor mele.
Sau că în casa mea dorm prea multe suflete ale unor căței ce nu au mai fost doriti in alte părti. Ori că prefer o anumită solitudine zarvei normale, oricat de frumosi și buni, și oricât de recunoscatoare le-as fi celor cu care am stat candva în reuniuni voioase. Dar mai ales mi-ar fi greu sa mă alătur în crezuri pe care nu le simt, dar nevrând sa spun prea multe despre ale mele, căci e tare usor a fi combătut la infinit, când ție altele ți-s clare.
Si cum globul de sticlă e fictiune formală pentru a reusi sa ma scuz de toate neputintele mele îi sunt totuși recunoscatoare pentru că doar asa am reusit sa nu clachez in slabiciunile mele. Uneori îl iau cu mine și printre oameni, si fatetele de care vă spuneam la inceput mă ajută să asez lumii chip bland. Mereu aud ca ce gândesti, aia devii. Dincolo de preferintele mele, știu că niciodata nu mi-a fost mai clar ca sunt pe drum bun. Mi-a fost teamă ca anii maturitatii mele depline mă vor găsi cu regrete, căci multe nu mi-au iesit. Da, dar au apărut altele despre care n-as fi bănuit vreodată, iar mie mi-au asezat in suflet bucurie si adevar – ca primesti ceea ce îți e de trebuință. ÎNȚELEPCIUNE? Nu! Doar faptul că am învățat să mă iubesc mai mult, să nu mă mai raportez la cum sunt alții, ce simt, ce principii au, ce gânduri, cât de diferiți sunt. Când îți acorzi tot timpul din lume ție, îl împarți cum dorești, fără vinovății de fațadă. Se întâmplă să-ți pui clopotul deasupra basmului tău doar când crezi că nu mai ai timp să tot te explici.
Cand lipsesti mai mult dintr-un loc, atat de mult inca parca ai fi fost in povestea frumoasei din pădurea adormită, nu mai ai ce sa pui in loc decat o linie. Pe care o tragi după tine, in speranta ca nu va trebui să uiți unde ai lăsat capătul de care încă te ții bine și că, revenind, poți vorbi, ușor, nu despre ce  și de ce n-ai făcut, căci oricum nu poți schimba ceva, ci  despre azi, despre  mâine, despre cafeaua din ceasca, despre viața care se scurge indiferent că o asezi sub clopote de sticlă sau sub aripi de fluturi ce-ți duc visele departe pentru a se împlini. Parcă nu-ți mai simti oftatul cand privesti, peste umăr, discret, și te intrebi cat sa te auzi, doar tu: „Când, Doamne? Când?”
Si-ți bagi mâinile în buzunar ținând strâns pumnii, căci și-asa in restul timpului ți-s pusi la treaba. Cand zarva lumii se inteteste, peste mine, ca pe un platou cu tort, se asaza același clopot de sticlă. Tortul vietii  ramane neatins măcar pentru o vreme până cand  mi-l vor devora oricum…cei prea infometati de ….omisiunile inerente. Noroc ca-s camarile pline și ingrediente destule. Facem altul. Pot spera la unul cu bezea, lămâie si piersici? Simt eu că vremurile ce vor veni vor fi atat de pufoase și vor avea arme atat de naturale, incat nu cred că nu voi invita pe cei care le prefera sa le savureze discret. Dau eu cafeaua! Si un fir de floare, cât să ne îmbobocească povești noi în minte, căci gândurile oricum țes pleduri de cuvinte care ar fi zăcut cuminți sub alte clopote de sticlă dacă nu le-ar fi spart neprevăzutul.
Să-ți pui peste casa sufletului așternuturi de vorbe, toate ale tale, chiar dacă par la fel, tot te învelesc cu recunoștință, căci până nu demult, se tricotau doar în minte. Unul pe față, unul pe dos. Iar uimitor, cineva parca scotea andreaua și ochiurile fugeau singure, desirandu-se in minte. Ce noroc pe mine, cu locul acesta magic, alt glob de sticlă, unde să-mi înșir mărgăritare din gânduri ce altfel ar fi murit demult. Caleidoscop fațetat în imagini ce vorbesc despre mine, baloane de săpun pentru alții. Fiecare ce vede, fără supărare..

 

You may also like

18 comentarii

    1. ..eu cand lipsesc din virtual, caci mereu fug aiura-n tramvai, caut sa vad daca esti. Si am asa un fel de bucurie pe care nu o pot descrie…, ca azi in textul tau de turta dulce…

  1. Cuvintele tale sunt ca nişte culori pe care le aşezi în palmele celor care vin aici. Şi apoi fiecare îşi pictează gândurile născând alte poveşti, alte gânduri, alte nuanţe. Se transformă şi renasc mereu şi mereu.

    1. ..uneori, raman cu o idee in gand, pe care simt ca n-am rumegat-o suficient și pe care nu mă mai astept ca cei ce mă citesc sa o duca prin diferite cotloane, pentru ca nu demult am mai facut-o. De asta voi fi mereu recunoscatoare celor spuse de tine..

  2. Adriana, m-am strecurat tiptil printr-o fisură aproape invizibilă în globul tău de sticlă, ți-am dat binețe, dar cum m-ai ademenit cu niște povești, am dat o fugă și pe tărâmul căsuței de turtă dulce. Minunat mi se întrepătrund stările și simțurile după ce v-am citit.

    1. Aveam doua texte in draft, unul cu ceva din copilaria mea, si acesta. Am strecurat in el casuta de turta dulce, pentru a fi stilui diferite; altfel asta seara, eu și ecaleopi am fi fost surori in povesti cu iz de demult…

  3. În multe momente de cumpana ale existentei,fiecare dintre noi ne-am retras sub cupola „globului de sticla” cautând refugiu si protectie împotriva intemperiilor si furtunilor exterioare,însa stând o perioada prea îndelungata sub acest glob,riscam sa pierdem cursul evenimentelor metamorfozei mondiale,pierzând perceptia dureroasa a realitatii obiective,care formeaza noua faptura ,imuna la „sagetile de foc” ale vrasmasilor reali sau virtuali !
    O seara binecuvântata !

    1. Nici nu mi-ar plăcea sa traiesc o viata improvizata, in care sa fiu departe de realitatea inerenta. Socialul ne arunca in evenimente, restul depinde de noi. Si de aici „metafora mea cu globul de sticla care traduce mai mult bucuria de a fi, atunci cand raman singura cu mine. Ani de zile am fost singura. Mi-am acceptat singuratatile, dar nu le-am infrumusetat atat de bine, asa cum fac acum cu momentele mele de respiro. Si e greu pentru unii oameni sa accepte că prefer lucruri tihnite decat tumultul și galagia lumii. Si cum de forfota aia nu scapi, ca te cuprinde de peste tot, te gandesti la clopote de sticla ce pot sa te protejeze perfect si sa te lase sa infloresti in cuvinte. Numai bine, Iosif și..multumesc!

      1. Si eu va multumesc,voua tuturor celor ce-mi oferiti posibilitatea de a-mi alimenta sufletul cu esenta cuvintelor calde izvorâte din suflete curate,mereu proaspete si parfumate !

  4. Scrie, Adriana, scrie-te…cu ființa-ntreagă…lasă ceea ce văd alții, e important ce vezi tu când (te) scrii…și cred că vezi sinceritate, frumusețe și miez….mult miez.

    1. Aveam textul asta scris de cand cu „platosa,ciur, barca și pietre”!. Si parca sintetizasem in acela mult mai bine decat in scrisul asta navalnic ceea ce dovedeste exact ce spui, ca uneori asta conteaza, sa faci ce-ti place in reperele tale, indiferent de interactiunile lumii. Multumesc, Oana! Mult!

  5. Sa-ti spun cat de frumos imi pare e prea putin se pare asa ca tac. Dar vreau si eu un glob al meu cu turta dulce, bucati de ciocolata si miros de cafea, chiar daca imi este frica de firea mea navalnica si cutezatoare care nu ma va lasa sa stau prea mult sub el si sa ma bucur de liniste.

    1. Hai sa-ti zic ceva. Toata tineretea mea am fost tumult, erau vremuri candtanjeam sa ies din locul meu cald, munceam prea mult și istovitor, pentru ca nu-mi placea ce faceam, eram mereu pe strada, in timpul liber, discoteca, terase, vizite, cumparaturi, plimbari. De patru ani, incoace ritmul meu s-a schimbat. In loc sa ies si sa port discutii sterile, ma trezesc citind, uitandu-ma la un serial, scriind, plimbandu-ma cu cainii pe carari de padure. Cu lumea mai putin. Cred ca si eu am o vina pe undeva, sa ai 6 caini..cam omori lumea in reactii. TOTI SE VOR ABTINE LA COMENTAT PE FATA, DAR STIU CE GANDESC. Si îi aprob, pentru ca pana in 2011..eram la fel ca ei, la capitolul asta. Dar asta e.

      Sa-ti fie viata de turta dulce, ca meriti! Multumesc mult..

  6. Ma gandeam acum ceva timp, ca in viata asta mi-am dorit sa fiu doua personaje, persoane? nu stiu cum e mai bine sa zic dar vei intelege tu. Cand eram mica voiam sa fiu tanti Nitescu, un fel de lider al femeilor si nu numai, al micii comunitati de intelectuali in care traiam, o doamna culta, cocheta, moderna( ce tocmai terminase silvicultura la Brasov) si acum la maturitate mi-as dori sa fiu tu, Adriana. Sa vad lumea prin ochii tai si sa simt viata prin celulele tale. Stiu ca prin ochii tai se vede si se simte altfel decat printre ai mei sau ai altora, sa ai 6 catei. Te imbratisez cu drag.

    1. Am citit comentariul tau de 10 ori, cred. Si de zece ori am scris, am sters iar am scris..vorba lui Em..sweet & salty. Sa nu-ti doresti asta, nu sunt deloc interesanta, dar am o creativitate simpla care atrage, am o asumare a lucrurilor. Cand te apropii de 5o de ani și tu te simti tot domnisoara, viata iți da ori una in spate, sa te trezesti, ori rade de mine si ma mai lasa sa ma bucur de tot ce traiesc cu bucuria tuturor lucrurilor pe care nu le-am trait la timp. Si asa reusesc, fara sa ma iau in serios, sa abordez orice idee, serios sau infantil, cat sa fiu sigura ca ma plimb prin caruselul imprevizibilului. Imprevizibila esti si tu, nu m-as fi asteptat nicicand la asemenea cuvinte; ma onoreaza si ma coplesesc, bucurandu-ma. Esti adorabila, Lamîița! Multumesc pentru tot, dar mai ales pentru aceasta declaratie.

  7. globul asta il am si eu, dar eu ma simt ocrotita de el doar cand sunt acasa. Cand plec, nu reusesc sa-l iau cu mine si poc… vine atacul de panica.

Lasă un răspuns pentru Cristina Dragomir Anulează răspunsul