Mărgăritar-catchy · Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Semnul meu cu numărul 5. Tot în Catchy.

Nu. Nu te sun. N-aș ști ce să-ți spun, n-aș ști de unde să încep, dar cel mai greu nu pot trece de acel „alo” ușor sarcastic, pe care-l ai mereu. Realizez că nu ai inflexiunea vocii dozată astfel doar pentru mine, doar că eu nu pot trece cu niciun cuvânt dincolo de ea. Nu, nu vreau să mă destăinui. Știu că o fac public mai bine decât într-o conversaţie comună. Poate părea paradoxal, dar am pierdut firul pe care-l primisem de la tine, cândva. Nu mai pot să trag din el alte ițe să împletesc povești. Te știu bine, te simt bine, eu sunt la vedere, deci nu trebuie să te mai îngrijoreze ceva, chiar dacă nu mereu ce scriu e echivalent cu ce trăiesc în prezent. Nu am cum să vreau să simt ezitări de… dezaprobări majore. Nu te mai ascunde, căci ştiu că e aşa. Am simţit de zeci de ori și..( vezi pe catchy)
Nu te sun, deşi în mine te sun zilnic, doar că tu nu-mi răspunzi…
tablou
tablou de familie. Noi facem poza.

 

22 de gânduri despre „Semnul meu cu numărul 5. Tot în Catchy.

    1. ,,,pai, potecuta, cred ca intelegi perfect de ce l-am scris. Indiferent daca e sau nu citit de cine mi-as dori eu, știu ca eu am ars niste rau interior…

  1. Cred că oricine va citi acest text se va regăsi în rândurile lui, fie el cel care nu sună, fie cel care nu răspunde…

    1. Nu aş vrea să trag concluzii. Nu eu, cea care ştie prea bine cum e cu textele scrise în căsuţele noastre. Totuşi, dacă există un destinatar, ar fi bine să-l citească. Şi mai ales, să înţeleagă. Se simte răul ars 😉

      1. exact, potecuță. Destinatar precis nu mai am demult, daca e sa fiu cinstita, caci am inteles ce pierd si castig in acelasi timp cu scrisul public. Dar asta e explicatia tuturor nedoritelor explicatii pe care ar trebui sa le dau. Te imbratisez cu drag.

    2. Depinde, Nicoleta, dar cred ca ai dreptate. Inclusiv cei care se simt bine pe post de oameni sinceri pana la tăiș, cu oameni in jur care nu sunt deranjati de asta, ci dimpotriva; desi unii de „sinceri” ce sunt nu pot sta acolo unde nu sunt bineveniti..

  2. Adriana, renunță la orice, dar nu la vorbele scrise. Îmi vine să copiez niște paragrafe de la tine și să le trimit cuiva! Adică să bat șaua ca să priceapă iapa! Dar mă tem că e degeaba, n-ar înțelege.
    Tu scrii adânc și dens, eu citesc câteodată frazele tale de două ori ca să răzbesc în profunzimea lor si să înțeleg ce vrei să ne transmiți. In poezie deja m-ai pierdut..:) Pentru că nu stiu exact faptele concrete. . Dar simt, întrevăd mâhnirea ta, ca astăzi de exemplu, dorința ta de a te face bine înțeleasă.
    Câteodată rămân pe gânduri și dezbat cu mine însămi câte-o idee „ce-o fi vrut să ne spună cu marșarierul din traficul vieții? De ce s-ar întoarce? E de bine, e de rău?Ia să mai citesc o dată” Am vrut să-ti răspund în versuri atunci, dar m-am chinuit zadarnic să încrucișez niște rime. 🙂
    Eu rămân un fidel spectator al jumătăților de oră în care NOUĂ ne scrii, chiar dacă sunt un chip necunoscut!
    Renunță la orice, dar nu la vorbele scrise!

    1. Valeu! Sper ca nu gasesc una mai concreta decat mine. De exemplu la marsarier, n-am vrut sa zic ca ma-ntorc undeva, ci ca viata poate fi imprevizibila. Uneori, ca sa mergi mai departe trebuie sa iesi din situatii, din parcari..vorba cuiva. Si atunci ..iaca schimbarea de traseu.

      Si inca ceva, de exemplu..textul de azi nu are nicio mahnire. Faptul ca scriu despre situatiile pe care e posibil sa nu le vad decat eu, cum bine spui, e mai mult o particularitate decat ceva genneral valabil. Chiar daca l-as dedica cuiva, tot cine are drag de cuvinte va intelege daca seamana cu vreuna din situatii. Azi am vazut ca cineva mi-a lasat un comentariu. Apoi l-a sters, ca sa mearga pe pagina de facebook și sa scrie „sinceritatea este cea mai îndrăzneață formă a curajului”.

      Tocmai faptul ca scriu astfel de articole, unele mult prea explicite in povestile mele de viata, nu inseamna ca nu-mi place aceasta calitate, insa imi plac oamenii delicati, oamenii pansament, oamenii care chiar stiu ceva despre celalalt. Faptul ca nu il menajezi pe celalalt, poate merge o data, dar nu mereu, in aceeasi abordare.

      Jumatatile de ora pe care mi le daruiesti cu scrierile tale amuzante, de exemplu, pe mine ma ajuta sa scriu despre orice balarie. Compenseaza. Eu nu scriu profund, doar ti se pare, dar scriu…ce simt fara sa ma mai gandesc la ce ecouri vor fi.

      Si pentru ca tot ai deschis subiectul cu „ce vrea sa spuna poetul”, uneori nu vrea sa spuna mai nimic, decat fix ce a inteles celalalt. Daca acela a perceput totul trist, inseamna ca acela e filtrul. Eu nu scriu la suparare. Anul asta au murit multi oameni tineri, din jurul meu. Daca te uiti, vara asta abia de am scris vreo 10 minuni. Nu pot. Eu scriu la bucurie, chiar daca scriu …serios. Te imbratisez, Roxana mea, stiu eu care….

  3. Tu ești o romantică, tu brodezi, tu faci dantele și brizbizuri din cuvinte…
    Si eu te îmbrățișez.

  4. Un monolog emis de-o inima strapunsa,
    De sabia iubirii ,Cuvântului Suprem.
    O inima ce striga,dupa o vreme-apusa,
    Dupa iubirea dulce,a Tatalui Etern .

    El înca mai invita,la Marea Sarbatoare,
    Pe cei bolnavi si singuri,pe vaduve,orfani,
    Pe cei flamânzi,si însetati dupa izvoare,
    Sa le ofere Viata,prin Har si… fara bani !

    1. ..habar nu am ce sa-ti zic. Ai dreptate. Toti știm asta, mereu imbraci mesajele in strofe noi, si nu pot spune decat ca eu cred…și atat.

  5. Mă regăsesc în telefonul ce nu-l dau, mă regăsesc în comentariile directe, acide uneori, pe care n-aș fi vrut să le aud cândva, mă regăsesc în unele renunțări, dar și în mersul înainte al vieții.

    Și iar mă regăsesc, în jumătățile de oră dedicate scrisului, în care aștern gândurile sosite pe moment, dar și în celelalte jumătăți de oră, când îmi beau cafelele și „frunzăresc” scrierile celorlalți.

    Iar gânduri frumos împachetate, ca acestea, aș tot citi.

    1. Stii, toti facem fata acelor oameni. Sunt momente cand chiar avem nevoie de dusuri reci, dar nu permanente. Si cred ca noi doi avem multe in comun, atat de multe ca imi lipsesti teribil cand nu esti aici…

      1. Probabil că viața ne-a pus aceleași moduri de împiedicări în cale, astfel că am străbătut cărări asemănătoare.
        Dar avem și deosebiri care, din fericire, nu ne distanțează, ci doar ne acordă doza de intimitate, de confort personal, necesare. Există între noi (și) ceva din contrariile care se atrag, zic eu.

        1. ..eu cred ca tocmai din aceste diferente invat multe. Cand spun ca avem multe in comun, nu ma gandesc neaparat la idei si situatii, ci la modul fantastic prin care ducem cuvintele in celalalt, suficient cat sa adaugam o rotire de situatie la care nu m-as fi gandit fara ajutor

          1. Din contradicții se nasc adevărurile, tocmai pentru că vedem în părerea celuilalt ceea ce, cu ochii noștri nu am văzut de prima dată. Este unul dintre secretele discuțiilor, fie ele și în comentarii.

  6. Am citit şi am rămas pe gânduri. Cumva, am fost la celălalt capăt al „firului”, doar sunt scorpion plin. Şi tot cumva, ceva s-a schimbat de vreo trei ani. Nu-i rea câte o şedinţă de introspecţie din când în când.

    1. Radu, mereu am spus ca prefer stilul tau direct. Am deseori astfel de reactii, și tot deseori ma retrag cat sa nu dau celuilalt senzatie de disconfort. Insa, am oameni pentru care scopul lor de a fi e cel de a desfiinta tot ce faci, de nici nu știi daca sa le zici ca ai facut o tocana si ca viata ta e searbada, cat sa nu fii nevoita sa adaugi lucruri pentru care sigur va gasi cuvinte gen: ..„.da, dar…..mai bine să…”

      Te lipsești..

Comentariile sunt închise